Trupele speciale ale poliţiei au reţinut doi belgieni căutaţi pentru crimă şi trafic de droguri

Trupele speciale ale poliţiei au reţinut doi belgieni căutaţi pentru crimă şi trafic de droguri

Poliţia în acţiune FOTO arhivă Adevărul

Forţele speciale, înarmate până-n dinţi, au fost alertate pentru că cei doi erau cunoscuţi ca fiind înarmaţi şi violenţ. Mascaţii au înconjurat localitatea timişeană şi i-au reţinut pe cei doi belgieni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Timiş, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al unei echipe din cadrul Brigăzii Operaţiuni Speciale Timişoara, au descins în localitatea timişeană Peciu Nou. Poliţiştii aveau două mandate europene de arestare emise pe numele a doi cetăţeni belgieni, un bărbat de 64 de ani şi o femei de 43 de ani, soţ şi soţie.

Ei sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de omor şi trafic de droguri. .

În 2006, cei doi ar fi împuşcat în cap un dealer de droguri, undeva în Belgia.

Cei doi au ajuns în Peciu Nou în urmă cu aproximativ o lună de zile, călătorind cu o rulotă. 

Forţele speciale au fost alertate pentru că cei doi erau cunoscuţi ca fiind înarmaţi şi violenţ. Asupra bărbatului s-a găsit în momentul reţinerii o armă de foc.

Cei doi soţi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru derularea procedurii de predare către autorităţile belgiene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: