FOTO+UPDATE Şantaj cu final penal: nu a primit 600 de euro şi a vrut să dezmembreze Loganul unei firme de închirieri auto

FOTO+UPDATE Şantaj cu final penal: nu a primit 600 de euro şi a vrut să dezmembreze Loganul unei firme de închirieri auto

Maşina râvnită de şantajist

O greşeală dintr-un contract de închiriere era să coste o firmă din Timişoara contravaloarea unei Dacii Logan. Cu doar 30 de euro, Cosmin Ciucă a câştigat o maşină de 10.000 de euro, după ce firma de închirieri a greşit contractul. Bărbatul nu s-a mulţumit cu maşina, ci a apelat şi la şantaj.

Ciucă Cosmin, în vârstă de 31 de ani, din Timişoara a închiriat pentru o zi o Dacie, pentru care a plătit 30 de euro, bărbatul urmând să folosească maşina pentru a călători în judeţ. Angajaţii firmei i-au dat însă un contract greşit, din care reieşea că i-au împrumutat bărbatului o altă maşină, cu alte date ale şasiului şi alt număr de înmatriculare. Ciucă Cosmin a crezut că a dat norocul peste el şi a decis să nu mai returneze maşina niciodată. Practic, cu doar 30 de euro, timişoreanul a câştigat aproape 10.000 de euro, cât valora maşina primită.

Când au văzut că maşina nu mai este returnată, patronul firmei, Emil Petruse a intrat în panică şi l-a căutat pe hoţul de ocazie. L-a sunat şi a aflat că acesta nu mai vrea să înapoieze maşina, ba chiar cere 600 de euro ori va incendia maşina sau o va duce la o firmă de dezmembrări.


foto: Şantajistul îşi regretă faptele

„Am crezut că norocul e de partea mea. I-am spus patronului că îi dau foc la maşină. Doar nu eram fraier să nu profit de ocazia asta ca să câştig şi eu bani. Aveam nevoie de cei 600 de euro, dar acum regret ce am făcut", spune Cosmin Ciucă.


foto: Patronul firmei spune că nu a mai avut atâtea probleme cu vreun client

Când a auzit ca maşina e la un pas să fie incendiată, Emil Petruse i-a alertat pe poliţişti. „Nu am mai păţit aşa ceva cu vreun client. I-am căutat pe poliţişti, iar acesta au descoperit că maşina urma să fie dusă la dezmembrări", spune Emil Petruse - fericit că şi-a recuperat maşina.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările