Târgu-Jiu: Nu au bani să se încălzească

Târgu-Jiu: Nu au bani să se încălzească

60 de motreni şi-au montat centrale proprii

Locuitorii municipiului Motru preferă să stea în frig, pentru că abia pe 1 noiembrie vor avea căldură în case, conform unei înţelegeri întrei asociaţiile de proprietari şi furnizorul UATAA. Temperaturile au scăzut noaptea trecută sub zero grade.

Criza i-a determinat pe aceştia să aştepte până atunci, pentru că 60 la sută dintre ei primesc subvenţii pentru încălzire, care se acordă începând cu noiembrie. „Dăm drumul la căldură pe 1 noiembrie, aşa am stabilit în urma unei şedinţe cu asociaţiile de proprietari. Nu am primit până acum nicio cerere, însă suntem obligaţi să pornim atunci căldura, pentru că aşa am stabilit în şedinţa de Consiliu Local. 60 la sută din populaţie este subvenţionată, nu le convine să plătească. Şi aşa datoriile localnicilor către UATAA sunt foarte mari, peste 100 de miliarde de lei vechi“, a precizat primarul municipiului Motru, Dorin Hanu. Pentru un apartament cu două camere, o familie plăteşte pe timp de iarnă o sută cincizeci de lei pe lună. În Motru sunt 6.700 de apartamente, iar 60 de familii şi-au montat deja centrale de apartament.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: