Scrisoare din 1917, trimisă din Bucureştiul ocupat de Armata Germană. „Totul este excesiv de scump. Carnea este rară“

Scrisoare din 1917, trimisă din Bucureştiul ocupat de Armata Germană. „Totul este excesiv de scump. Carnea este rară“

Scrisoare prezintă un fragment din viaţa din Bucureşti, sub ocupaţia germană

O scrisoare trimisă din Bucureştiul ocupat de germani, datată în anul 1917, prezintă un fragment al vieţii sociale, culturale şi de familie într-o perioadă tulbure a ţării noastre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scrisoare este în franceză, pe hârtie de vidalon, şi face parte din colecţia lui Sorin Popescu. Este prezentată de acesta în volumul „Nostalgii“. Nu se cunoaşte expeditorul, pentru că sunt trecute doar iniţialele „J.L.“, ci doar destinatarul epistolei - căpitanul Thomescu.

„Putem să tragem în mod firesc concluzia că cel care a scris-o făcea parte din aristocraţia românească, care era obişnuită să converseze şi să corepondeze în această limbă. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cuprinsul epistolei se fac referiri la unele familii înrudite, având nume de rezonanţă în elita clasei boiereşti din acele timpuri, cum sunt: Soutzu, Săvescu, Yarka etc, precum şi la proprietăţile acestorta, atunci rechiziţionate de armata de ocupaţie. Din spuseele sale, expeditorul este un fel de patriarh, în casa căruia se adună la sărbători alţi membri marcanţi ai familiei - se pare însă că mai mult oameni de vârsta a treia, precum şi soţiile celor tineri, plecaţi la război, pe teatrele de luptă, aşa cum era şi fiica expeditorului, soţia căpitanului Emil Thomescu, destinatarul scrisorii, căuia i se comunică, cu durere, moartea mamei sale“, arată Sorin Popescu. 
 
Colecţionarul şi proprietaruil scrisorii consider că aceasta este creaţia unui membru al familiei Lahovary.
Scrisoarea (care poate aparţine, după credinţa mea, unui membru al familiei Lahovary) este remarcabilă, atât pentru stilul în care este compusă, dar mai ales pentru gândurile pe care le comunică, pentru demnitatea, curajul şi sentimentele patriotice ce o anim, calităţi carte în acele timpuri i-au ajutat pe români să traverseze o perioadă deosebit de dificilă din istoria naţiei“.
 
   
 
Dragul meu copil, 
 
Scrisoarea ta din 20 octombrie este prima pe care a primit-o de la plecarea ta. Lety s-a străduit în zadar să scrie scrisori peste scrisori şi eu la fel, cu toate că mai rar, dar nimic, niciun răspuns. În ultimul timp, ne-am mai liniştit un pic, aflând în mod indirect că trăieşti şi eşti bine sănătos. Astfel, imaginează-ţi, dragul meu Emil, ce efect a avut sosirea scrisorii tale dragi. Săraca Lety plângea de bucurie. 
Numai nefericitei tale mame, soarta crudă nu a vrut să-i acorde cel puţin această consolare, să primească înainte de a închide ochii câteva rânduri câteva rânduri scrise de mâna ta. Ea îşi dorea atât de mult să te revadă şi era atât de îngrijorată unde te poţi vedea şi în ce stare. 
Acest război de neînchipuit şi fără sfârşit, această suferinţă şi nesiguranţă fără îndoială că au contribuit la a-i provoca sau agrava starea şi să-i distrugă fiinţa sub aparenţa sănătăţii. Am făcut tot ceea ce a fost posibil în vremurile astea grele pentru a o salva, dar nimic nu a reuşit să-i prelungească viaţa măcar până la întoarcerea ta. Letiţia a îngrijit-o cu devotamentul unei fiice dragi.
Şi acum, tot ea mă încurajează, se ocupă de mine şi are grijă de toate în case. Ce aş fi făcut fără ea, absolut singur. Zoe Soutzo şi Demetre şi fratele mei drag se interesează mult de mine ca şi multe alte persoane din oraş. 
Viaţa materială aici, dragul meu Emil, este destul de liniştită, dar totul este excesiv de scump, de exemplu o pereche de pantofi costă cel puţin 200 de franci. Lemnul costă cam 300 de franci. Unele articole, din fericire nu de primă necesitate, lipsesc cu desăvârşire. Carnea este rară, dar asta nu-mi lipseşte mult. 
În casa unchiului Gregoire s-a instalat un casino de ofiţeri. Casa unchiului Nico nu este ocupată decât de unul sau doi ofiţeri şi, în consecinţă, este în bună stare. Unchiul Boubi trăieşte, a cinat odată sau de două ori la noi - generalul nostru vine la noi la masă în zilele de sărbătoare. 
Viaţa de zi cu zi este simplă şi monotonă: citesc, stau de vorbă cu draga mea noră, ne împărtăşim impresiile, îndoielile, speranţele, amintirile, cu Sophie aşteptăm cu nerăbdare dimineaţa sosirea ziarului „Lumina“ ca să vedem care sunt noutăţile legate de pace. Lety şi dna Săvescu sunt încă adesea ocupate pentru a-i ajuta pe răniţi, pe prizonierii români şi pe săraci. 
În oraş, teatrele, spectacolele, cinematografele îşi urmează neabătut drumul. 
Timpul este frumos, dar destul de rece. A nins un pic. Eu rămân în cameră pentru că mi-e frică să nu răcesc la picioare şi de altfel am devenit sedentar şi leneş. Îmi place să rămân în fotoliul meu lângă foc, cu o carte în mână, pentru a schimba cursul gândurilor triste. 
Buna şi binecuvântata ta scrisoare ne-a liniştit. 
Te sărut afectuos, dragul nostru copil şi sper că poate se apropie pacea şi ne va permite în sfârşit să ne reunim.   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările