Încăperea secretă din cea mai veche biserică din Târgu Jiu. „Nu este doar o legendă“
0Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Vădeni, din Târgu Jiu, este cel mai vechi lăcaş de cult din oraş, dar şi cea mai veche biserică de zid din judeţul Gorj.
Aceasta cuprinde o încăpere secretă. „Încăperea secretă a bisericii din Vădeni, nu este doar o legendă. În fotografii se poate vedea scara din bârne groase de stejar folosită pentru accesul spre încăperea secretă, care astăzi adăposteşte o bibliotecă şi obiecte de cult vechi.Prevăzută iniţial cu drugi puternici de lemn, aşezaţi în zid, care închideau porţile, precum şi cu o «tainiţă» (încăpere secretă) situată sub clopotniţă, biserica de la Vădeni, concepută mai degrabă ca o «fortăreaţă», arată ingeniozitatea constructorilor din urmă cu secole, în a crea populaţiei mijloace de a se feri din calea primejdiei turceşti. Ctitorită înainte de 1700, după unele informaţii în anul 1694, în apropierea casei marelui ban Cornea Brăiloiu, Biserica «Adormirea Maicii Domnului» a fost construită de meşteri italieni recomandaţi de însuşi domnitorul Constantin Brâncoveanu (pictat în pronaosul bisericii, peretele dinspre miazăzi), rudă îndepărtată cu Stanca Băneasa, soţia marelui Ban. Astăzi biserica se află pe Lista Monumentelor Istorice din România“, arată istoricul Andrei Popete Pătraşcu.
Este construită în formă de corabie
Biserică este construită în formă de corabie în interior, simbolizând salvarea credincioşilor din valurile patimilor. Este realizată în stilul tradiţiei bizantine. Impresionează prin bogăţia picturii în frescă din interiorm cu motive floral-geometrice, caracteristice artei brâncoveneşti, cât şi celei post-brâncoveneşti.
Pictura murală a fost restaurată între anii 1910-1912, prin grija Mariei Pleniceanu, cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice. Ultima restaurare a picturii s-a realizat între anii 2002-2006, de către pictorul restaurator Romeo Andronic.
Armata germană a tras în biserică cu tunurile şi avioanele de luptă
Istoricul Andrei Popeste Pătraşcu a găsit în arhiva Protoeriei Gorj un document semnat de preotul Gheorghe Ciocănescu, în care acesta relatează ce distrugeri a suferit biserica, care a fost atacată de armata germană cu tunurile şi chiar cu avioanele de luptă, producând mari pagube: „Biserica parohială Vădeni, cu patronajul „Adormirii Maicii Domnului”, monument istoric, refăcută acum 7 ani trecuţi de Doamna Maria D. Pleniceanu, cu banii săi proprii cheltuind peste 150.000 lei, aprobat de Ministerul Cultelor, pentru care i-a adus mulţumiri, datorită evenimentelor acest sfânt locaş a avut aceiaşi soartă ca şi a trecutului, adică să nu scape neatinsă de loviturile duşmanului, ori de câte ori războiul s-a purtat pe aceste văi. De data aceasta germanii au socotit se vede că este cetate, ori cu tunurile şi aeroplanele au tras în ea şi înprejurul ei, formând următoarele stricăciuni: au stricat acoperişul bisericii de olane în cea mai mare parte, au spart bolta bisericii, prin mijloc, construită cu ciment. Au spart la clopotniţă sus, spărgând şi clopotul bisericii în greutate de peste 100 kg. Deoarece acest sfânt lăcaş pe lângă grija ce i-o poartă statul, cum Doamna Maria D. Pleniceanu care cum am spus a fost refăcută de dânsa, văzând că este ameninţată a ploua în ea, cum şi Ministerul era la Moldova şi lipsă completă de corespondenţă, Domnia sa în filantropia de care a fost totdeauna coprinsă, n-a lăsat ca ruina să se întindă, şi n-a aşteptat nici autorizare, şi a reparat-o, acoperind-o în parte şi refăcând zidăria şi bolţile pentru care a cheltuit mai mult de şasă (6) mii lei, fără a se cumpăra bineînţeles şi clopotul care fusese spart şi luat de către ocupanţi. Azi subsemnatul ca paroh am dispus să se păstreze ca semn al vremii, să nu se repare spărtura, unde a fost spartă bolta de bombă spre a se vedea de cei din viitor atât semnele turcilor din vremea veche care se cunosc bine, cât cele de acum ale germanilor, cu care a fost încercat acest sfânt lăcaş“.