Târgovişte: Ecaterina Petrescu Botoncea, medicul care scrie romane

Târgovişte: Ecaterina Petrescu Botoncea, medicul care scrie romane

Târgovişte: Ecaterina Petrescu Botoncea, medicul care scrie romane

Este medic primar anestezie, terapie intensivă la Spitalul Judeţean din Târgovişte şi merge şi la spitalul din Titu ori de câte ori este solicitată. În plus, a scris cinci cărţi, dintre care două romane, o plachetă de versuri şi două volume de proză.

Ecaterina Petrescu Botoncea îşi doreşte să devină medic încă din copilărie. Îşi aminteşte că înainte de a intra la şcoală a descoperit în casă o carte despre îngrijirea bolnavilor. Era atât de fascinată de pozele cu asistente medicale care ajutau bolnavii încât a început să-şi dorească să înveţe să citească doar pentru a înţelege ce scrie acolo.

“Părinţii nu ar fi vrut să mă dea la şcoală, pentru că aveam 6 ani şi jumătate. Atunci, l-am rugat pe fratele meu mai mare să mă ducă el la şcoală să învăţ să citesc, pentru a putea descoperi ce scrie în cartea aceea”, a declarat medicul.

A făcut gimnastică de performanţă

Până să ajungă medic, a făcut sport de performanţă. A început cu gimnastică, la 9 ani, participând la mai multe competiţii naţionale unde a luat şi premii la bârnă şi sărituri. Pentru că la gimnastică avea nevoie de condiţie fizică a practicat şi înotul. Pasiunea pentru sport s-a păstrat până astăzi.

“Dacă nu fac mişcare, dacă nu ies în aer liber, nu merg pe bicicletă sau nu urc pe munte nu simt că funcţionez la întreaga capacitate. Când lucram la Spitalul de la Mănăstirea Dealu făceam naveta pe jos”, mai spune Ecaterina Petrescu.

Scria în drumul spre spital

Şi pentru că mergea aproape zilnic 7 km pe jos, avea timp să mediteze şi astfel şi-a scris patru din cele cinci cărţi ale sale. “Aceste cărţi sunt concepute pe drum. Îmi mai venea o idee, mă mai opream să scriu”, ne-a mărturisit scriitoarea. 

Astfel, s-au născut volumele: “Femeia lut”, o proză poematică şi “Cutia cu vechituri”, primul roman. Lucrările au fost prezentate într-un dicţionar al scriitorilor români semnat de Geo Vasile, “Proza românească între milenii”, lucrare care a reunit 50-60 de scriitori contemporani.

“Scriam 7-8 scrisori într-o zi”

A început să scrie în perioada în care mergea în cantonamente. Simţea nevoia să corespondeze cu persoane de vârsta ei. “Scriam 7-8 scrisori într-o zi. Poştăriţa mea era veşnic încărcată de scrisori. De scris cărţi, m-am apucat după mulţi ani, când am simţit nevoia să vorbesc cu mine însămi şi să înţeleg unde mă aflu, în ce lume şi în ce stare sufletească”, ne-a mai spus Ecaterina Petrescu Botoncea. 

Ca medic, a călăuzit-o tot timpul credinţa. Cel mai greu trece peste momentele în care moare un pacient. “Nu există intervenţie grea în care să intru ca anestezist şi să nu invoc inspiraţia divină. Nu există bolnav rezolvat să nu mulţumesc că l-am avut pacient şi că eu am fost aleasă ca medic. Şi tot aşa mă ridic, invocând ce e deasupra noastră, după un eşec, când ca medic te simţi neputincios, umilit”, a adăugat medicul.

De o modestie ieşită din comun, Ecaterina Petrescu spune că ceea ce are îi este suficient, iar dacă ar avea mai mult nu s-ar simţi confortabil. “Mi-ar fi jenă să am o situaţie materială deasupra celei pe care o am, în relaţia cu oamenii obişnuiţi”, mai precizează medicul. 

Speră ca ţara, limba şi poporul său să ajungă la o stare de normalitate. “Aş vrea ca cineva să scoată un manual despre cum putem să redevenim buni români”, a conchis scriitoarea.

Ce-i place?
“Îmi place grădinăritul şi îl practic ori de câte ori îmi permite timpul. Îmi place să dialoghez cu câinii mei, care sunt nişte parteneri de comunicare foarte buni. Sunt foarte sensibili şi receptivi la stările sufleteşti ale omului. Pot fi surse de energie şi recomand câinii, în general, ca remediu pentru cei care au nevoie de un prieten”, a declarat medicul.

Ce nu-i place?
„Nu-mi place televiziunea şi nu-mi mai place, în mare parte, presa. Urăsc raiting-ul şi cred că este cel mai mare compromis pe care îl poate face un jurnalist cu propria profesie. Mă trag dintr-un tată ziarist şi am iubit presa, dar m-a dezamăgit”, a adăugat Ecaterina Petrescu.

Întrebări şi răspunsuri:
Care sunt cele mai grele cazuri cu care v-aţi confruntat?
E.P.B. Nu o să vorbesc despre un caz anume. Cele mai dificile cazuri sunt copiii. În fiecare pacient îl vezi pe copilul tău. În general, începi să asociezi pacienţii cu un frate sau cu un părinte. Asta te fortifică şi te ajută să lupţi până la ultima picătură de energie a pacientului.

Ce aţi fi vrut să realizaţi şi nu aţi reuşit până acum?
E.P.B. În plan profesional, aş fi vrut să fi depăşit performanţele pe care le am, să fi ajuns să lucrez într-o clinică universitară. Nu regret însă că am lucrat într-o lume obişnuită, cu oameni obişnuiţi. Am tânjit însă după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare.

Profil:
Născută: 28 noiembrie 1953, Bucureşti
Studii: Facultatea de Medicină Bucureşti
Familie: căsătorită, are doi copii
Hobby: sportul, excursiile, literatura şi grădinăritul

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările