Steaua şi tradiţiile de Crăciun, în Valahia de altădată: „De Crăciun, demnitarii aduc la Curte daruri“

Steaua şi tradiţiile de Crăciun, în Valahia de altădată: „De Crăciun, demnitarii aduc la Curte daruri“

FOTO: Copii cu umblând cu Steaua în anul 1842 - Desen de pictorul francez Charles Doussault (1814-1880), care a vizitat Ţările Române în anii 1843-1844, după un voiaj de trei ani în Imperiul Otoman.

Din Ajunul Crăciunului şi până la sfârşitul zilelor de Crăciun, până la Bobotează sau chiar până la Sfântul Ion, în diferite zone ale ţării, se umblă pe străzi cu „Steaua”. Copiii poartă vestea Naşterii Domnului asemeni Magilor care-l căutau mergând după Steaua sa.

În România, obiceiul umblatului cu Steaua este practicat în toate zonele fără deosebiri semnificative.
 
Românii sunt recunoscuţi pentru tradiţiile şi obiceiuri legate de sărbători, transformate şi îmbogăţite de-a lungul timpului în urma contactelor cu alte naţii. 
 
În oraşele din Valahia, românii majoritari locuiau alături de italieni, evrei, greci, bulgari, turci, armeni, germani, maghiari şi alte naţionalităţi. O parte dintre tradiţiile şi obiceiurile acestor comunităţi au fost împrumutate de români, care le-au adaptat şi adăugat celor moştenite de la strămoşii lor.
 
De exemplu, ceremoniile eclesiastice în Valahia domnitorului Constantin Brâncoveanu sunt descrise în amănunt de secretarul său pentru limbile apusene, florentinul Anton Maria Del Chiaro. Acesta ne spune care erau obiceiurile valahilor în perioada Crăciunului şi cu ce daruri trebuiau să-l mulţumească pe conducătorul român diferitele etnii.
 
"De Crăciun, demnitarii aduc la Curte, în semn de omagiu, daruri, constând din covoare persiane sau potire turceşti, cu capace de argint aurit, lucrate artistic, cu flori în filigrană. Ceremonia înmânării darurilor lui Vodă, e întovărăşită de discursul logofătului, care în numele tuturor, luând ca temă un pasaj din Evanghelie referitor la sărbătoarea Crăciunului, urează Principelui şi familiei sale toate fericirile pentru binele patriei, guvernată de el cu dreptate şi părintească milă. După discurs, boierii sărută pe rând mâna Voevodului care le mulţumeşte în puţine cuvinte, asigurându-i de dorinţa sa, de a guverna patria ca părinte şi nu ca stăpân, după care ceremonia ia sfârşit", povesteştea florentinul.    
 
Copii din Vulcana Pandele, cu Steaua în ziua de Crăciun – Sursa; Muzeul Gravor Gabriel Popescu. FOTO: Georges Eneas / Facebook
 
Anton Maria Del Chiaro ne-a lăsat una dintre cele mai amănunţite descrieri despre istoria Ţării Româneşti. Secretar al lui Constantin Brâncoveanu, Del Chiaro a scris opul “Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e religioni degli Abitanti” (Venetia, 1718).   
 
De Crăciun, de Anul Nou şi de Bobotează, casele erau cutreierate de servitorii Curţii, cu urări de sărbători fericite. Totodată, aceştia adunau şi «bacşişuri». 
 
Chiaro a vizitat Valahia în 1709, tocmai pentru a relata despre această ţară şi schimbările care se produceau. Italianul mai notează că numai ţiganii erau obligaţi ca de Crăciun să aducă la domnie 15 ocale cu aur, în loc de tribut şi că străinii erau omeniţi de către boieri la sărbătorile mari.
 
Colindul cu Steaua
 
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi, multe din ele, din tradiţiile locale.
 
„Steaua în funcţie de zona folclorică, are forme diferite. Unele sunt fixe, altele au un dispozitiv telescopic, care aruncă în sus steaua. În general, steaua are în centrul  o icoană a maicii domnului cu pruncul Iisus, şi de jur împrejur nişte braţe ce imită razele unei stele, confecţionate din lemn sau sârmă pe care se împletesc decoraţiuni din hârtie colorată, peteală, şi se ataşează clopoţei sau zurgălăi. Se termină cu o coadă lungă din lemn pe care o ţine un copil, ce manevrează steaua”, potrivit harlauletnografie.wordpress.com.
   
Cel mai cunoscut colind de stea:
 
Steaua sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua luminează
Şi adeverează,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte
Că astăzi curata,
Preanevinovata
Fecioara Maria,
Naşte pe Messia
In ţara vestită
Bethleem numită.
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Şi dacă sosiră,
Îndată-l găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Luând fiecare,
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi la noi să fie
De la tinereţe
Pân’la bătrâneţe.
 
În România, precum şi în alte ţări de rit creştin răsăritean, unde închinarea magilor e sărbătorită deodată cu Crăciunul, umblatul cu steaua are loc în saptamana dintre Craciun si Revelion, pe când în ţările de rituri apusene, unde închinarea magilor e sărbătorită la Bobotează, se umblă cu steaua în ajunul Bobotezei.
 
„Crăciunul dă azi prilejul unui spectacol reînnoit din Evul Mediu şi care are ca obiect de a reprezenta naşterea lui Iisus. […] Un copil poartă o stea enormă, pictată şi decupată; el este urmat de magi îmbrăcaţi oriental; escorta este formată din soldaţi romani, ţinând lănci în mâna dreaptă. Fiecare individ este înarmat cu câte o făclie şi cortegiul se plimbă prin oraş, din poartă în poartă, din casă în casă, recitând colinde, un fel de balade religioase, care amintesc de Crăciunul nostru străvechi”, nota Jean-Henri-Abdolonyme Ubicini (1818-1884), scriitor, istoric, profesor şi jurnalist francez care se afla la Bucureşti în timpul Revoluţiei de la 1848, fost secretar Guvernului Provizoriu. 
   
În Austria şi Germania, stelarii fac parte dintr-o organizaţie ce strânge fonduri caritative pentru ţările sărace.
 
PE ACEEAŞI TEMĂ:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările