Primăria Târgovişte pompează 75 de milioane de lei pentru dezvoltarea Microraionului 6. În alte patru cartiere se lucrează deja, acolo unde s-au alocat 70 de milioane de lei.

Primăria Târgovişte pompează 75 de milioane de lei pentru dezvoltarea Microraionului 6. În alte patru cartiere se lucrează deja, acolo unde s-au alocat 70 de milioane de lei.

O treime de Trgovişte, schimbată la "faţă"

La Primăria Târgovişte s-a semnat, joi, contractul de execuţie al proiectului PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană) în zona "A", care prevede pomparea a 75,8 milioane de lei pentru dezvoltarea microraionului 6 al Municipiului. La eveniment au participat şi Elena Udrea şi Florin Popescu, în mandatul cărora s-a primit finanţarea, în anul 2010.


Din cele 75,8 milioane de lei, 80,4 % provin din fonduri europene, 17,6% de la bugetul de stat şi 2% din fonduri locale.
 
"În ultimii şase ani am semnat transformarea oraşului, transformarea judeţului, cu eforturile unei echipe extraordinare. Am reuşit să aducem în judeţ fonduri cum n-au fost aduse niciodată înainte de Revoluţie", a declarat deputatul Elena Udrea.

 
O treime de Trgovişte, schimbată la "faţă"
 
Se vor reabilita străzi şi trotuare în lungime de peste 7 kilometri, numai în micro 6, se vor amenaja piste pentru biciclişti în lungime de peste 8 kilometri şi se vor amenaja şi construi 2.000 de locuri de parcare. Vor fi amenajate 12 staţii pentru stransportul public local, patru locuri de joacă şi 6 hectare de spaţii verzi. De asemenea, se va schimba instalaţia de iluminat public stradal în lungime de 12 kilometri, vor fi montaţi 400 de stâlpi de înaltă tensiune, dotaţi cu corpuri de iluminat ecologice şi peste 8 kilometri de fibră optică. Nu în ultimul rând se va lucra pe 7 kilometri de reţele de apă, se vor monta 28 de cămine de vane, se vor face 28 de branşamente, 2 kilometri de reţea de canalizare. Lucrările vor fi efectuate de Delta ACM 93 SRL şi Verta Tel SRL.

 
"Să transformi în totalitate o  treime din suprafaţa municipiului Târgovişte şi să faci ca să arate la standarde europene, părea acum cinci ani un proiect irealizabil. Cu toţii dăm o mână de ajutor pentru ca Târgoviştea să arate ca un oraş european", Boriga.
 
Un total de 175 de milioane de lei pentru cinci cartiere
 
Anul trecut au început lucrările la cel de-al doilea proiect, PIDU "B", care prevede lucrări de modernizare în Aleea Trandafirilor, CFR, micro 11 şi micro 12. Proiectul are o valoare de aproape 70 de milioane de lei, din care 55 sunt contribuţie nerambursabilă a Uniunii Europene. Câştigătorii lucrărilor la PIDU "B" sunt Asociaţia SC Construcţii ERBASU S.A. şi SC UTI GRUP S.A. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de reabilitare drumuri şi spaţii publice, reţele de iluminat şi fibră optică, reabilitare reţele apă – canal. 
 
"Vreau să îl felicit pe Boriga pentru că se bate pentru târgovişteni, că în ciuda tuturor piedicilor, reuşeşte să finalizeze anumite proiecte", a declart deputatul Florin Popescu.

 
Relaţii de normalitate în CJ şi Primărie
 
"Prezenţa mea la acest eveniment este expresia unei stări de normalitate, pe care am îcnercat, împreună un domul primar Boriga să o aşezăm la baza relaţiilor instituţionale dintre noi. Este extraordinar de important că acest proiect a ajuns în faza de execuţie", a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: