Afacerea „10.000 de rachete“, cum îşi omoară România industria de armament. Bulgarii, avantajaţi de MApN, românii ameninţă că vin cu blindatele la Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicatele intenţionează declanşarea unor proteste de stradă la Bucureşti, unde vor folosi ca recuzită chiar şi transportoarele blindate produse la Automecanica Moreni, o altă uzină uitată de autorităţi FOTO Adevărul
Sindicatele intenţionează declanşarea unor proteste de stradă la Bucureşti, unde vor folosi ca recuzită chiar şi transportoarele blindate produse la Automecanica Moreni, o altă uzină uitată de autorităţi FOTO Adevărul

Sindicaliştii din industria de apărare dâmboviţeană sunt gata să se mute cu blindatele la Bucureşti, în faţa sediului Guvernului, după ultima afacere a Ministerului Apărării Naţionale, care a vândut, potrivit liderilor sindicali, rachete antitanc declasate unei firme din Bulgaria, fără să ia în seamă oferta identică a Uzinei Mecanice Mija, din judeţul Dâmboviţa.

Oficialii fabricii de armament din localitatea I.L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, ar fi fost gata să cumpere armamentul, care zăcea în depozitele MApN nefolosit, la acelaşi preţ pe care l-au oferit omologii bulgari.

Nu se ştie, deocamdată, care a fost valoarea tranzacţiei, însă se ştie că este vorba de 10.000 de astfel de rachete produse chiar la Mija şi care i-ar fi ajutat pe pirotehniştii de acolo, prin refolosirea unor componente, să fabrice altele noi.

Potrivit secretarului naţional pe probleme de apărare şi securitate din Federaţia Sindicală „Solidaritatea Metal”, Constantin Bucuroiu, această vânzare s-a realizat dubios.

“Pentru noi s-a născut suspiciunea că această vânzare s-ar fi realizat dubios. Şi ne face să ne gândim aşa, pentru că Ministerul Apărării nu a ţinut cont că Uzina Mecanică Mija i-a înaintat nu mai puţin de 16 solicitări scrise de cumpărare la care nu a primit răspuns. Culmea este că Ministerul Apărării a vândut produsele militare la acelaşi preţ acceptat şi de Uzina Mija. Produsele noastre sunt foarte căutate pe piaţă. Mija este o fabrică în care dacă Guvernul României ar investi, rezultatul în bani ar fi înzecit. De aceea nu înţelegem de ce nu vrem să facem industrie”, spune Bucuroiu.

 De ce ar fi avut nevoie UM Mija

„Dacă ar fi fost ajutată de MApN, prin Romtehnica, şi să li se livreze produsele declasate, care se află în depozitele Ministerului, ei ar fi putut folosi corpul produsului, pentru că restul este materie declasată care trebuie eliminată prin dezmembrare. Se bagă încărcătură nouă şi produsul poate fi vândut fără probleme ca un produs performant, nou, cu utilitate foarte specială”, mai spune secretarului naţional pe probleme de apărare şi securitate din Federaţia Sindicală „Solidaritatea Metal”, Constantin Bucuroiu.

MIJA

„Undeva este un interes de grup sau unul personal”

Totul se întâmplă într-un context geopolitic tensionat. Ţările vecine investesc în industria de apărare, iar prioritate la licitaţii au firmele naţionale. În România este tocmai invers. 

“Serbia, Cehia, Polonia, Bulgaria, Georgia sau Croaţia investesc în industria proprie de apărare şi armata cumpără, cu prioritate, de la firmele lor. România, preponderent merge numai pe licitaţii internaţionale. Firmele româneşti participă la licitaţiile MApN numai la strigarea a doua, dacă nicio firmă străină nu se prezintă. Asta e practica MApN de ani de zile. Atunci, eu ca sindicalist, ce pot să înţeleg în condiţiile astea? Că undeva este un interes de grup sau unul personal, dar nicidecum nu putem să discutăm de un interes naţional. Nu putem să uităm că până în '90, am fost al 5-lea exportator de produse militare din lume şi acum am ajuns să fim în coada cozii”, mai spune Bucuroiu.

Contactat telefonic, directorul Uzinei Mecanice Mija, Ovidiu Hanganu, a refuzat să comenteze situaţia. De asemenea, MApN nu a oferit un punct de vedere, deşi i s-a transmis o solicitare în baza legi 544.

MIJA

Salariaţii vor de muncă

Muncitorii de rând nu îşi explică de ce o uzină ca a lor este ocolită de MApN, în condiţiile date. 

“Suntem o forţă aici. O mână de oameni care nevoie de locuri de muncă. Eu am 32 de ani vechime şi cred că meseria noastră e o meserie de bază, care trebuie menţinută. Dacă nu avem de muncă este rău. Probabil că se lucrează îmotriva sistemului naţională de apărare. Tot ce e posibil. Unitatea merge foarte bine şi chiar este nevoie în continuare de forţe noi de muncă, tinere”, ne-a spus Valentina Oprea, pirotehnist.

MIJA

“Ne dorim să achiziţionăm produse din teritoriu pentru că avem contracte şi trebuie să le onorăm. Ne dorim să se facă angajări, să vină oameni tineri, să preia din exeprienţa noastră. Această uzină trebuie menţinută pentru că este performantă. Ne depăşeşte problema aceasta”, crede Daniela Stănescu (foto jos).

MIJA

Nu este pentru prima datâ când MApN recurge la această “manevră”, însă este pentru prima dată când Mija nu primeşte absolut nimic din depozitele Ministerului.

“Noi am fost primii care de fiecare dată am făcut cunoscute aceste probleme. Suntem într-o perioadă foarte bună. Avem comenzi, dar trebuie să mai fim şi ajutaţi cu produsele astea din teritoriu, atât cât recuperăm din ele. Nu este prima dată când se întâmplă aşa, ci este prima dată când toate produsele merg către export. Nu se investeşte deloc în apărare. Trebuie rezolvată problema”, este de părere Lidia Necşoiu, lider Sindicatul Liber Mija.

Antitanc performant

Fabrica Mija a avut în ultimii ani contracte şi comenzi pe care a reuşit să le acopere integral, trimiţând produse peste tot în lume. Cea mai mare cerere vine acum din partea americanilor. Firmele americane cumpără produse de la Mija în număr foarte mare, iar cererea creşte de la an la an. Îm topul vânzărilor către armata amricană este racheta antitanc, ce poate penetra o carcasă blindată cu o grosime de 300 de milimetri şi poate deteriora serios una cu o grosime de 500 de mm. Tocmai pentru a face faţă comenzilor venite de peste ocean firma a angajat peste 100 de oameni.

MIJA

Loviturile cu grenade antitanc sunt utilizate în lupta împotriva tuturor tipurilor moderne de tancuri, autotunuri şi a oricăror mijloace mecanizate şi blindate, precum şi pentru neutralizarea şi nimicirea persoanelor din adaposturile de campanie de tip uşor şi din cărămidă.

Protest cu blindatele la Guvern

După ce vor fi transmise nemulţumirile sindicale către preşedinte, premier, Comisiile de Apărare din Parlament şi Ministerelor Economiei şi Apărării, sindicatele intenţionează declanşarea unor proteste de stradă la Bucureşti, unde vor folosi ca recuzită chiar şi transportoarele blindate produse la Automecanica Moreni, o altă uzină uitată de autorităţi. Acolo a fost testat cu succes al treilea cel mai sigur blindat din lume – TBT Saur II.

MIJA

Istoria fabricii de la Mija

C.N. ROMARM S.A. - Filiala S.C. Uzina Mecanică Mija este o unitate de dimensiuni mari (32 de hectare de teren şi clădiri) înfiinţată în anul 1938 sub denumirea de Întreprinderea Româna Mecanică şi Chimica Mija, ca societate pe acţiuni. Unul din fondatori a fost cunoscutul savant Elie Carafoli care împreună cu alţi câţiva membri au pus bazele uzinei mecanice Mija într-un context economic şi politic ce impunea realizarea acestor schimbări majore în industria românească.

UM Mija produce pentru industria militară grenade de mână ofensive, defensive şi multifuncţionale, lovituri antitanc PG-7 şi PG-9, produse pentru forţele de ordine publică (grenade cu diverse efecte: acustice, lacrimogene, flash-bang, cu fum colorat, cartuşe cu bile şi fumigene, lacrimogene), bare de torsiune, precum şi cutii de viteze şi distribuţie pentru maşini de luptă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite