Cum arată conacul de opt decenii, scos la vânzare pentru 250.000 de euro FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conacul FIREŢEANU. Sursa foto: sothebysrealty.ro / Florin Pepene, fotograf
Conacul FIREŢEANU. Sursa foto: sothebysrealty.ro / Florin Pepene, fotograf

Un conac boieresc, din piatră naturală, construit în perioada interbelică, în anul 1940, în oraşul dâmboviţean Fieni, se vinde contra sumei de un sfeet de milion de euro.

Conacul boieresc Fireţeanu a fost ridicat în perioada dintre cele două Războaie Mondiale. Situat în apropierea cunoscutei staţiuni balneoclimaterice Pucioasa, cu o istorie de peste trei secole, conacul Fireţeanu, cu parter şi etaj, domină împrejurimile prin forţa construcţiei sale din piatră naturală.

Edificiul are o amprentă la sol de 197 de metri pătraţi, iar suprafaţa totală construită este de 394 de metri pătraţi. Conacul dispune şi de un teren în suprafaţă de 4.597 de metri pătraţi, de dealuri şi copaci, dar şi de o livadă de pomi fructiferi. Conacul este structurat din beci, parter, etaj şi pod, fiind în perfectă stare şi putând fi locuit. Click aici pentru GALERIE FOTO

De asemenea, impozantul conac dispune de o clădire - anexe, cu amprenta la sol 131 de metri pătraţi, care are cinci camere, toate situate la parter.

Reşedinţa se află în cartierul Costeşti şi a aparţinut uneia dintre cele mai mari familii de chiaburi din acea zonă, având suprafeţe întinse de teren care erau lucrate de ţărani.

Conacul Fireţeanu

Conacul FIREŢEANU. Sursa foto: sothebysrealty.ro / Florin Pepene, fotograf

Construcţia dispune de încălzire prin centrală termică şi are numeroase camere, cu balcoane şi terase generoase. De asemenea, unele dintre încăperi sunt încălzite cu sobe din teracotă.

Conacul a fost proiectat şi realizat de către un arhitect italian, venit la Fieni cu propria echipă de meseriaşi. Este construit din cărămidă şi placat cu piatră naturală de râu. De asemenea, la construcţie a fost folosit şi lemn.

„La începutul secolului XX, dar mai ales în perioada interbelică, a existat o adevărată şcoală neoromânească în arhitectură: reinterpretând stilul brâncovenesc, arhitecţi precum Ion Mincu sau Petre Antonescu au readus în prim plan frumuseţea uitată a conacelor boiereşti. Un astfel de tribut este conacul Fireţeanu, ridicat în perioada dintre cele două războaie mondiale, la Fieni”, se arată pe portalul sothebysrealty.ro, pe care este postat anunţul de vânzare.

Banda de cărămidă roşie de sub streaşină punctează o rafinată preocupare pentru frumos şi autentic a constructorului.

Conacul Fireţeanu

Conacul FIREŢEANU. Sursa foto: sothebysrealty.ro / Florin Pepene, fotograf

Specialiştii spun că sunt rare conacele atât de bine întreţinute, amplasate în zone verzi, înconjurate de dealuri împădurite şi râuri repezi. 

Proprietatea este locuită şi poate servi drept rezidenţă pentru o familie. De asemenea, acest conac beneficiază de toate utilităţile.  Este racordat la curent, apă, canal şi gaze naturale.

Cum se ajunge la conac

Accesul către conacul Fireţeanu se face pe o stradă asfaltată. Deschiderea proprietăţii la strada este de 78 de metri liniari. 

Camerele înalte, spaţioase şi luminoase oferă posibilităţi multiple de întrebuinţare. Conacul poate fi folosit ca şi casă de locuit, pensiune sau centru de recuperare. 

În apropiere de Fieni, la Moroieni, există cel mai mare sanatoriu de recuperare pentru bolnavii de TBC. Conacul poate fi transformat şi într-o pensiune de vânătoare, comuna Runcu din apropiere, fiind renumită pentru fondurile de vânătoare.

Fieni este un oraş situat în zona subcarpatică, în partea de nord a judeţului Dâmboviţa. O zona liniştită, în apropiere de Runcu, la doar 80 de kilometrii de Bucureşti şi respectiv de Braşov. Sunt 30 de kilometrii pana la Târgovişte şi tot atâţia sunt şi până la Sinaia. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cât costă un castel la ţară. Povestea monumentului istoric superb de vânzare în Dâmboviţa

Cum a ajuns Conacul Văcăreştilor depozit de cereale pe vreme colectivizării

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite