Drama profesorului care a votat Unirea Basarabiei cu România şi s-a stins în Bărăganul deportaţilor
0
Un profesor basarabean, înflăcărat patriot al plaiului şi neamului romănesc, gospodar şi deputat în Sfatul Ţării în 1917-1918, a murit cu dorul patriei sale în suflet. Gheorghe Mare, născut la Slobozia Mare, s-a stins în Bărăgan, după ce fusese deportat în Ialomiţa. Singura sa dorinţă a fost să moară în Basarabia.
Povestea tristă a basarabeanului a fost relatată de reprezentanţii Muzeului de Istorie şi Etnografie Slobozia Mare din Cahul. De-a lungul vieţii, Gheorghe Mare a votat şi a dus o activitate rodnică pentru unirea Basarabiei cu ţara-mamă România.
Gheorghe Mare (n. 1885, Slobozia Mare judeţul Ismail – d. 1962, Coşereni, Ialomiţa, România) a fost profesor şi deputat de Cetatea Albă în Sfatului Ţării. La data de 27 martie 1918 Gheorghe Mare a votat Unirea Basarabiei cu România.
Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi) şi a fost în fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.
Se specializează în cultura viţei de vie
Gheorghe Mare s-a născut la 15 septembrie 1881 în comuna Slobozia Mare, judeţul Ismail (actualmente satul Slobozia Mare, raionul Cahul). Termină şcoala primară din comuna natală ca prim-elev, iar apoi, la îndemnul tatălui, îşi continuă studiile la o şcoală profesională din Reni, pe care o absolvă, de asemenea, ca prim-elev, după care intră la Şcoala Superioară de Viticultură, pe care a absolvit-o cu menţiune în anul 1904.
Timp de un an îşi face practica în Ucraina (guberniile Herson şi Taurida), la cneazul Piotr Trubeţkoi. Colindând cu acesta Europa, Gheorghe Mare capătă o mare experienţă în cultura viţei de vie. În 1906, a fost numit profesor la Şcoala de Agricultură din comuna Purcari, judeţul Cetatea Albă.
În noiembrie 1916 este trimis pe Frontul Român, la Bacău, pomenindu-se, astfel, aruncat, prin voia destinului, în vâltoarea Primului Război Mondial. Aflându-se la Roman, Gheorghe Mare, ajutat de alţi confraţi moldoveni, a organizat Comitetul Moldovenesc, care l-a delegat la Congresul de la Iaşi. Comitetul de aici l-a delegat, la rândul său, la Congresul din Chişinău (20-27 octombrie 1917). Prin deciziile sale istorice, Congresul Militarilor Moldoveni a pregătit terenul pentru faptele ce aveau să marcheze viitorul Basarabiei, punând prima piatră de temelie la constituirea Sfatului Ţării.
Sfatul Ţării FOTO Facebook/Muzeul de istorie şi Etnografie Slobozia Mare din Cahul
În şedinţa de inaugurare a Sfatului Ţării, la 21 noiembrie 1917, Gheorghe Mare a ţinut un discurs îndelung aplaudat, care a fost reţinut în procesul-verbal al şedinţei: „Dumnezeu ne-a ajutat ca după suferinţe îndelungate să ajungem ziua de astăzi, cea mai însemnată zi în istoria poporului nostru. Astăzi, domnilor deputaţi, puneţi temelia fericirii poporului şi dumneavoastră trebuie să dovediţi că sunteţi hotărâţi să vă ocârmuiţi singuri şi să vă aranjaţi viaţa după dorinţa dumneavoastră”.
La 17-18 decembrie 1917 s-a hotărât organizarea la Tiraspol a unui Congres al Românilor transnistreni, la care Gheorghe Mare a luat parte alături de reprezentanţii Sfatului Ţării: Pan Halippa, Vasile Gafencu şi Anton Crihan. Avea să declare în cuvântarea sa memorabilă că „delegaţia de la Chişinău vă pune în mână steagul acesta; el este steagul neamului nostru. Sub umbrirea lui trăieşte întregul neam moldovenesc şi românesc de pretutindeni, şi pentru izbânda lui luptăm cu toţii în aceste vremuri”. La 27 martie 1918, votează alături de alţi 85 de deputaţi Declaraţia de unire a Basarabiei cu România.
Ales în Parlamentul României
După Unire, Gheorghe Mare se întoarce la Şcoala de Viticultură din comuna Purcari. Foarte curând este ales în calitate de director. În 1926 este ales primar al acestei localităţi. În anul 1939 îşi întrerupe activitatea de primar ca urmare a alegerii sale în Parlamentul României.
Gheorghe Mare, un înflăcărat patriot FOTO Facebook/Muzeul de istorie şi Etnografie Slobozia Mare din Cahul
În anul 1940 este arestat de sovietici, dar căpitanul rus Tvardovski, al cărui tată făcuse facultatea cu „inculpatul” Mare, l-a eliberat din închisoarea din Reni şi l-a ajutat să treacă Prutul, împreună cu cei doi feciori: Alexei şi Valeriu. A pribegit până în iulie 1941, când revine în Basarabia. În 1944 se refugiază a doua oară în Banat, de unde în 1952 este deportat în Bărăganul de răsărit. După eliberare s-a stabilit la Coşereni, judeţul Ialomiţa, unde va deceda la 30 martie 1961.
Persecuţia politică
Deportările în Bărăgan au fost o amplă acţiune de persecuţie politică întreprinsă începând cu anul 1951 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.
Gheorghe Mare s-a stins din viaţă în Bărăganul deportaţilor FOTO Facebook/Muzeul de istorie şi Etnografie Slobozia Mare din Cahul
În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost duşi români, germani, sârbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni.
În acest scop au fost mobilizaţi aproximativ 10.000 de soldaţi care au pus în aplicare ordinul de deportare. Transportul efectiv a necesitat 2.656 vagoane de tren şi 6.211 autocamioane. Deportaţi au putut lua cu ei doar strictul necesar, atât cât puteau duce cu ei. Bunurile pe care le-au lăsat în urmă au fost formal răscumpărate, la un preţ modic.
Gheorghe Mare a fost şi primar al comnei Slobozia Mare(Cahul) FOTO Facebook/Muzeul de istorie şi Etnografie Slobozia Mare din Cahul
Lagărele de muncă înfiinţate s-au concentrat în Câmpia Bărăganului, în zona Ialomiţei dar şi în zona Galaţi. Cei mai norocoşi au găsit câteva bordeie sărăcăcioase sau colibe, iar cei mai mulţi au fost coborâţi din tren şi lăsaţi în câmp deschis, cu interzicerea de a se îndepărta de un anumit areal.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
