Fetiţele care devin mame: cum explică psihologii numărul tot mai mare de persoane care rămân însărcinate la vârste fragede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda faptului că sunt multe informaţii în mediul online despre contracepţie, iar în orice farmacie se găsesc metode contraceptive, pe zi ce trece tot mai multe adolescente devin mame. Specialiştii susţin că în spatele acestui lucru se află câteva nevoi şi sentimente neexprimate.

În perioada adolescenţei, imaginea corpului se află în proces de construcţie şi este schimbată permanent de-a lungul procesului de dezvoltare a adolescentului. Unii psihologi au ajuns la concluzia că imaginea pe care o are o adolescentă asupra propriului corp este importantă în momentul în care aceasta are primul raport sexual. La fel de importante sunt şi discuţiile cu părinţii şi modul de abordare al contracepţiei pe care ei îl descriu viitorului adult sau viitoarei mame. În această perioadă şi părinţii trec prin anumite schimbări. 

"Părinţii simt că autoritatea lor se clatină. Pierd controlul asupra copiilor lor. Această pierdere a puterii este încă şi mai dureroasă dacă este însoţită de dificultăţi profesionale sau personale ca şi problemele conjugale. Această tentativă de control se manifestă şi asupra funcţionării corporale a adolescentului din partea părinţilor. Există mame care, chiar dacă fetele lor au crescut, le mai spun cum să se îmbrace, cum să îşi facă părul sau cât de «urâte» sunt dacă au luat în greutate. Toate acestea au un impact major asupra imaginii pe care o va avea adolescenta asupra corpului ei, lucru care se va manifesta şi în plan sexual după ce aceasta va avea un iubit", explică psihologul Alexandra Sabău.

Pentru multe adolescente, maternitatea este o parte integrantă a feminităţii lor. Prima femeie care le-a servit drept model a fost mama, deci o sarcină la vârsta adolescenţei nu apare neapărat din cauza ataşamenului faţă de un băiat. În aceste cazuri adolescenta va deveni mamă, mai ales dacă şi mama ei la rândul ei a rămas însărcinată la vârsta adolescentei, pentru că mama este pentru ea un model.

"Adolescenta caută o identificare unitară cu propria mamă, mai ales atunci când fata nu i-a perceput acesteia diferenţe între funcţiile de mamă şi femeie. Pentru ea, a deveni femeie nu poate fi conceput altfel decât devenind mamă. Minorele însărcinate au adesea, de altfel, aşa cum arată şi ultimele statistici, o mamă care a fost la rândul ei o mamă-copil. Dificultăţile familiale şi financiare, neîmplinirea profesională sunt şi ele statistic caracteristici des întâlnite în astfel de situaţii", spune psihologul. 

De asemenea, specialiştii mai atrag atenţia şi asupra faptului că unele adolescente pot rămâne însărcinate pentru a umple un gol interior, în urma unei depresii provocate de moartea unei persoane dragi. 

"Sarcina este utilizată în acest caz în mod inconştient de către adolescentă pentru a umple un vid interior, pentru a pune capăt tristeţii sau a unui sentiment profund de lipsă de afecţiune. Este de asemenea o modalitate puternică prin care atenţia fetei se îndreaptă spre o altă direcţi,e pentru a uita evenimentul produs în sânul familiei, indiferent că e vorba despre moartea tatălui sau a mamei", explică Alexandra Sabău. 

Consecinţele unei sarcini la vârste fragede

De cele ami multe ori, fetele care devin mame înainte de a împlini vârsta majoratului sunt afectate atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere fizic. 

"Unele fete se află într-o stare de dependenţă profundă cu propria mamă. În general, după ce nasc încredinţează mamelor lor bebeluşii pentru a-i educa. De fapt, îşi trimit copilul în locul lor pentru a putea să se desprindă de mamă fără a se simţi vinovate, lăsând o parte din ele în preajma acestora", explică psihlogul. 

În majoritatea cazurilor, fetele care rămân însărcinate prea devreme nu ajung să îşi termine studiile cu succes, deci şi parcursul profesional va avea de suferit. 

"Tinerele trebuie să ştie că după ce devii mămică priorităţile se schimbă. Spre exemplu, dacă unele fete merg să bea un suc la 16 ani sau trăiesc emoţiile primei întâlniri, o adolescentă care are deja un copil va trebui să îşi facă programul după nevoile lui, în funcţie de sarcinile casnice şi nu numai pe care acest rol de mămică îl presupune. Unele vor fi chiar nevoite să renunţe la studii pentru a-şi întreţine copilul, mai ales dacă părinţii ei nu sunt de acord cu sarcina şi nu îi oferă sprijin şi ajutor financiar. De asemenea şi găsirea unui partener, unui viitor soţ este altfel dacă ai un copil. Iubitul din viaţa acelei tinere va trebui să accepte în primul rând rolul de mămică pe care această tânără îl are. Cred că în licee mai ales ar trebui să se abordeze mai des aspectele legate de sexualitate, contracepţie, sarcină şi consecinţele pe care anumite fapte le vor avea în viitorul tinerilor", mărturiseşte Alexandra Sabău. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite