Muzeul poluării de lângă Horezu. „Un mafiot a pus mii de tone de gunoi între dealurile superbe“ VIDEO

Muzeul poluării de lângă Horezu. „Un mafiot a pus mii de tone de gunoi între dealurile superbe“ VIDEO

Groapa de gunoi din Măldăreşti – Vâlcea ar fi trebuit închisă din 2017 - în imagine în 2021 Foto Adevărul - credit Cornel Zainea

Situaţia unei gropi de gunoi din Vâlcea care ar fi trebuit închisă în urmă cu patru ani arată incapacitatea autorităţilor române în domeniul mediului.

Un politician a constatat recent că un munte de gunoi din Vâlcea a rămas neatins după patru ani de la data la care se presupunea că are porţile închise, conform procedurilor de mediu.
 
Este vorba despre groapa de gunoi neconformă de lângă Horezu, de la Maldăreşti - Vâlcea, care a ajuns de notorietate naţională abia după ce a luat foc, doi ani la rând. 
 
Prima dată a ars timp de patru luni, zeci de focare devenind active exact când ar fi trebuit ca depozitul să se închidă, în 2017. Situaţia s-a repetat în anul următor, dar nu la aceeaşi intensitate.
 
Fumul gros şi persistent s-a împrăştiat pe o distanţă de peste 20 de kilometri, fiind afectată populaţia din opt localităţi dimprejur. 
 
Guvernul a alocat 1,2 milioane de lei pentru stingerea focarelor, iar de atunci Garda de Mediu Vâlcea a dat an de an sancţiuni, din care cele câştigate în instanţa de judecată însumează alţi 700.000 de lei. 
 
Societatea care a administrat acest depozit de deşeuri menajere autorizat, dovedit ulterior neconform, Sacomet a intrat între timp în faliment, iar de patru ani, instituţiile Statului Român se dovedesc neputincioase în faţa muntelui de gunoi din Vâlcea. 
 
Proporţiile dezastrului din Măldăreşti - Vâlcea în imagini la doi ani de când groapa de gunoi ar fi trebuit închisă: 

„Ar putea fi amenajat un muzeu al poluării, să ne educăm urmaşii”

Fostul deputat USR de Ilfov, Cornel Zainea (IT-ist originar din Galaţi), fost membru al Comisiei de Mediu, a trecut zilele trecute prin zona Horezu pentru a vedea ce s-a mai întâmplat cu groapa de gunoi de la Măldăreşti. 
 
Şocat de ce a descoperit, a postat pe Facebook imaginile dezastrului însoţite de următorul text: „Natura (umană) învinge! În decembrie 2017 am descoperit acest munte de gunoaie depozitate ilegal. Un mafiot din Vâlcea a pus mii de tone chiar aici, între dealurile superbe de lângă Horezu. Peisajul rezultat părea desprins din filmele apocaliptice. Cum a fost posibil aşa ceva? Garda de Mediu n-a făcut nimic. Romsilva n-a făcut nimic. Poliţia, Primăria, Consiliul Judeţean Vâlcea, Presa, DIICOT-ul, Jandarmeria, localnicii, n-au făcut nimic. Nimeni n-a făcut nimic”, a concluzionat politicianul. 
 
Acesta a mai amintit şi ce a făcut mediul politic în acest timp: „Raportul anchetei parlamentare a fost respins în Senat, că PSD nu dorea să se afle. Ieri fiind prin zonă, am trecut să văd ce s-a mai întâmplat în acel loc. Cred că ar putea fi amenajat un amplu muzeu în aer liber, un muzeu al poluării. Să ne educăm urmaşii că nu ne putem juca cu aşa ceva! Asta după ce pedepsim vinovaţii şi oprim infiltrarea acelor otrăvuri în pânza freatică, că nu e deloc de joacă cu aşa ceva, deşi în continuare oile pasc liniştite în jur, iar ţăranii vând produse “bio””, a mai menţionat Zainea pe pagina sa de socializare
 
Comisia pentru Mediu din Senat, la care face referire Zainea, a fost condusă de userist-ul Allen Coliban care a iniţiat o anchetă parlamentară privind situaţia deşeurilor din România. Împreună cu Cornel Zainea, pe atunci deputat USR, în decembrie 2017 s-au deplasat personal la Măldăreşti pentru a vedea dezastrul ecologic şi a discuta cu toate autorităţile implicate, locale şi judeţene.
 
„Am făcut tot ce ţinea de Garda de Mediu”

Cunoscut drept „No man´s land”, depozitul de deşeuri menajere din Măldăreşti - Vâlcea, deşi exista încă din anii ´70, s-a înfiinţat oficial (cu avize) abia după anii 2000. Din 2013, la adresa acestuia au început să curgă amenzile. Multă vreme a fost singura groapă pentru deşeuri menajere din Vâlcea. A fost declarată neconformă însă, fiind una dintre gropile de pe lista pentru care România a intrat în procedură de infringement din partea UE. 
 
Deşi trebuia închisă în 2017, societatea care a administrat depozitul nu a avut nici un plan de închidere. Impactul negativ al depozitului se resimte în continuare şi astăzi asupra pârâului Cornet, degradat, precum şi asupra cursurilor Luncavăţ şi Ciupa (afluent al Oltului) în care ajunge pârâul. 
 
Legat de ce s-a întâmplat la Măldăreşti în ultimii ani, şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Vâlcea, cms şef Ştefan Păun a declarat pentru „Adevărul”: „S-a sistat activitatea în anul 2017 şi de atunci nu s-a mai depozitat nici un deşeu (există mărturii însă care-l contrazic pe şeful Gărzii de Mediu Vâlcea, inclusiv video - n.r.). Trebuia să se închidă încă de atunci, dar cel care a operat depozitul nu a făcut absolut nimic. Noi am aplicat amenzi (sancţini care au tot fost contestate de-a lungul timpului - n.r.), în fiecare an. Valoarea lor, vorbim de amenzi câştigate în instanţa de judecată, se ridică la 700.000 de lei. Mai avem amenzi pe rolul instanţei de judecată. Nu s-a făcut nimic acolo din 2017”, recunoaşte comisarul şef. 
 
Imagini de la incendiul care s-a întins pe mai multe luni în 2017, Sursa You Tube:

Aceeaşi sursă a mai precizat: „În acest caz noi nu putem decât să aplicăm sancţiuni şi să mergem să monitorizăm acel depozit. El (operatorul - n.r.) este acum în procedură de faliment, sunt şi proceduri juridice asupra cărora nu putem discuta în acest moment. Acolo a fost un depozit de deşeuri, nu pot fi duse în altă parte, trebuie doar să se închidă, conform procedurii. Nu este o abandonare de deşeuri, acolo a fost un depozit de deşeuri neconform. Trebuie efectiv să se închidă”, a mai precizat cms. şef Ştefan Păun.
 
Legat de poluarea masivă care are loc în zonă de ani de zile, din cauza acestui depozit, şeful Gărzii de Mediu a recunoscut: „Da, s-a constatat şi poluare, există împotriva operatorului şi plângere penală. Există de fapt două plângeri penale. Au fost la Parchet, s-au trimis şi în judecată...”.
 
Deşi încă din 2018 se vorbea despre posibilitatea ca închiderea acestei gropi de gunoi să intre în sarcina Statului Român, acest lucru nu s-a întâmplat. Societatea care a administrat depozitul a intrat în insolvenţă din acelaşi an, acum fiind în faliment.      
 
La insistenţele reporterului „Adevărul” legat de un termen până la care această groapă va fi închisă conform procedurilor, nu doar cu lacăt, de „ochii lumii”, şeful Comisariatului de Mediu Vâlcea a replicat: „Reţineţi, acolo a fost un depozit de deşeuri autorizat. De asta vă spun. Am făcut tot ce ţinea de Garda de Mediu. Închiderea depozitului trebuie să o facă operatorul. Am aplicat sancţiuni, am făcut şi sesizări penale...”
 
Instituţiile chemate să protejeze mediul dovedesc în continuare că nu au nici o putere, decât aceea de a da amenzi, care nu de puţine ori sunt contestate în instanţă şi câştigate de proprietarii de gunoi. 
 
Bomba ecologică de lângă Horezu, motiv de infrigment pentru România

Ar mai fi de spus despre depozitul de deşeuri neconform de la Măldăreşti că a fost construit la nici un kilometru distanţă de casele oamenilor. 
 
Imagini de la incendiul care s-a întins pe mai multe luni în 2017

În 2008, Sacomet obţinea autorizaţie de mediu pentru 135.000 metri cubi de deşeuri, pe o suprafaţă de 30.000 metri pătraţi, numai că pe lângă depozitul autorizat au mai apărut şi alţi munţi de gunoaie, ilegal, despre care proprietarul societăţii, Florian Nicolaescu, a menţionat că nu-i aparţin, în ciuda dovezilor, care arătau contrariul. Groapa de gunoi se transforma însă, graţie, autorităţilor care zeci de ani au închis ochii la multe nereguli, în depozit privat, încă din 1994.
 
Sacomet nu a luat măsuri nici pentru colectarea levigatului care rezultă din depozitul de deşeuri şi nici pentru captarea gazelor, şi de aici şi poluarea masivă a zonei.   
 
Prefectura Vâlcea a organizat, în perioada care au avut loc incendii, mai multe întâlniri cu instituţiile şi societăţile implicate, pe tema închiderii gropii şi acestea fără finalitate, pentru că administratorul Sacomet s-a arătat indiferent sau a tot căutat să ofere „ţapi ispăşitori”.  
 
Până în 2018, în Vâlcea au fost alocate, timp de un deceniu şi cheltuite doar parţial, 40 milioane de euro pentru rezolvarea situaţiei „bombelor ecologice scăpate de sub control”, precum groapa de gunoi de la Măldăreşti. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
Groapa de gunoi din Măldăreşti – Vâlcea ar fi trebuit închisă din 2017 - în imagine în 2021 Foto Adevărul - credit Cornel Zainea

Imagini din aceeasi galerie
  • Groapa de gunoi din Măldăreşti – Vâlcea ar fi trebuit închisă din 2017 - în imagine în 2021 Foto Adevărul - credit Cornel Zainea
  • Poluare masivă - scurgerile de la groapa de gunoi din Măldăreşti – Vâlcea - bombă ecologică - în pârâul Ciupa Foto Gaby Henning

  • Incendiul la groapa de gunoi din Măldăreşti – Vâlcea din 2017 Foto Adevărul

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările