FOTO Ce a păţit un poliţist aflat pe singura motocicletă a Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea: „Se afla în misiune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri seara, un poliţist de la Rutieră a fost implicat într-un accident de circulaţie pe cel mai circulat bulevard din Râmnicu Vâlcea.

GALERIE FOTO

Evenimentul s-a produs pe Calea lui Traian, imediat după intersecţia cu şoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, la ieşirea din oraş, spre Sibiu.

„Colegul nostru de la Biroul Rutier al Poliţiei Râmnicu Vâlcea se afla în misiune cu motocicleta de poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, când a fost acroşat, în sensul giratoriu, de un autoturism. Starea lui este stabilă, are doar excoriaţii”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea. 

Biroul Rutiere al Poliţiei Râmnicu Vâlcea are o singură motocicletă care patrulează pe raza municipiului şi încă una pentru restul judeţului Vâlcea. 

Deşi poliţistul pare să fi scăpat cu răni superficiale, motocicleta a suferit daune serioase. La fel şi maşina implicată în accident. 

Deocamdată, din primele cercetări, se pare că este vorba doar de o tamponare. În funcţie de cum va evolua starea de sănătate a poliţistului se va decide dacă este vorba şi de vătămare corporală.

Şoferul imprudent, din Vâlcea, riscă să rămână, însă, fără permisiul de conducere pentru nerespectarea semnalelor luminoase şi acustice, şi de va alege şi cu o sancţiune contravenţională, pe lângă plata daunelor pentru motocicletă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite