Cel mai longeviv antrenor de tenis din România, la 100 ani. „Ilie Năstase mi-a fost elev. Îi cam filează o lampă“ FOTO VIDEO

Cel mai longeviv antrenor de tenis din România, la 100 ani. „Ilie Năstase mi-a fost elev. Îi cam filează o lampă“ FOTO VIDEO

Eugen Vătăşescu, sărbătorit la 100 de ani Foto AMVVD Vâlcea

Cel mai longeviv antrenor emerit de tenis din România, Eugen Vătăşescu, din Râmnicu Vâlcea, a împlinit pe 16 octombrie un secol de existenţă. De-a lungul timpului, a jucat tenis cu marile personalităţi ale vremurilor.

Printre cei cu care şi-a intersectat racheta de-a lungul timpului pe terenul se sport se numără şi prim-miniştrii Petru Groza şi Ioan Gheorghe Maurer, sau sportivii Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. 
 
Veteranul de război Eugen Vătăşescu, ridicat anul acesta la gradul de colonel, este cel mai longeviv antrenor emerit de tenis de câmp din ţara noastră şi, probabil, din lume. La împlinirea centenarului, autorităţile şi-au amintit de existenţa sa, cadorisindu-l cu diplome, fructe şi dulciuri, iar Primăria din Râmnicu Vâlcea i-a oferit şi un cadou de 1.000 de lei. Un dar pe care, până acum, l-au primit 18 râmniceni care au reuşit această performanţă – de a ajunge la 100 de ani.
 
 
Printre cei care l-au felicitat se numără şi ministrul Apărării Naţionale, generalul în rezervă Nicolae Ciucă.  
 
În 2012, Vătăşescu primea din partea Federaţiei Române de Tenis un premiu pentru întreaga carieră de opt decenii dedicată tenisului: de la copil de mingi, la jucător şi antrenor.  
 
În rest, încă mai speră că promisiunile oficialilor să se concretizeze: primirea titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului, aşa cum se discută de câţiva ani şi amenajarea unei săli / teren pentru tenis de câmp care să-i poarte numele, în Râmnicu Vâlcea. O recunoaştere binemeritată dacă ţinem cont nu doar pentru că a luptat în Al Doilea Război Mondial, ci şi pentru întreaga activitate profesională, având în vedere că este singurul antrenor emerit din Vâlcea. Ultima promisiune a smuls-o în urmă cu doi ani chiar de la preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac care l-a vizitat acasă, la Vâlcea. La vremea respectivă, acesta declara că a vorbit cu primarul din Râmnicu Vâlcea pe această temă şi că-l va sprijini pe antrenor în demersul său de a „lăsa ceva în urmă generaţiilor viitoare de sportivi şi comunităţii”.
 
Până atunci, se bucură că de câţiva ani în circuitul Federaţiei Române de Tenis a fost înscrisă o competiţie care-i poartă numele: „Cupa Eugen Vătăşescu”. 
 
Documentar în imagini despre cel mai longeviv antrenor emerit din România - Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea (Sursa: TV Etalon):    
 

La 100 de ani refuză să fie ajutat

 
Şi ar mai fi de adăugat că anul acesta a primit o „intendenţă” din partea Ministerului Apărării Naţionale pe care însă a refuzat-o. „Intendenţa înseamnă cineva care are grijă de tine non-stop sau într-un anumit program. Eu îmi rezolv singur treburile, de ce să ţin omul chinuit lângă mine?”, a motivat antrenorul decizia sa. 

Apropiaţii săi au mărturisit în exclusivitate pentru „Adevărul”: „Societatea şi instituţiile l-au cam uitat. Ici pe colo, când e o zi aniversară şi dă bine o poză la public, îşi mai amintesc de dumnealui. Când ai o astfel de legendă în viaţă ar trebui s-o preţuieşti, să fie permanent în atenţia tuturor, la evenimente culturale, sportive, militare pentru că este un model de viaţă pentru noi toţi”.   
 

Strângător de mingi la 12 ani

 
Maestrul „Nenea Eugen”, aşa cum i se spune în lumea sportului, a început să joace tenis de mic, undeva de pe la vârsta de 6 ani. Pe atunci locuia în Craiova. Şi-a început activitatea de sportiv ca „strângător de mingi” pe terenul din Parcul Bibescu: „Eram copil şi îmi amintesc că în apropierea casei părinteşti din Craiova exista un teren de tenis. Acolo jucau toţi mai marii oraşului. Pe la vreo 12 ani îmi aduc aminte că eram strângător de mingi acolo. Mai jucasem până atunci, dar aşa, precum orice copil. Totul a început după ce cineva mi-a dăruit o rachetă de lemn”. Ca prim antrenor l-a avut pe Nicolae Stoian, poreclit Ţăndărică.
 

Prima iubire - boxul: „Eu dădeam în gol, el dădea în mine”

 
Cu toate acestea, mai spune veteranul, reporterului „Adevărul”, primul său sport nu a fost tenisul, ci boxul: „A fost primul meu sport. Eu sunt stângaci, băteam pe unul şi altul, până când odată, la un meci, am dat peste alt stângaci. M-a bătut ăla... Eu dădeam în gol, el dădea în mine! Eu dădeam în gol, el dădea în plin! Şi m-am dus acasă, cu nişte vânătăi pe faţă... Şi când mă vede mama, îmi spune: «Băi nenorocitule, nu ţi-am spus să te laşi de sportul ăsta, că nu e de tine, nu e bun. Ţine-te de tenis, mai mănânci şi câştigi şi ceva bani! Şi până la urmă, m-am lăsat!»”. 
 
Şi s-a dedicat tenisului, un sport în care ar fi activat încă şi în ziua de astăzi, dacă nu ar fi fost pandemia. Anul trecut, zi de zi încă mergea pe terenul de sport, în ciuda vârstei, pe care cu greu ai putea să i-o ghiceşti. I-au fost de mare ajutor în tot acest timp nu numai condiţia fizică demnă de invidiat la vârsta domniei sale, dar şi vitalitatea, optimismul, luciditatea cu care priveşte şi analizează lucrurile.
 

La Vâlcea a pus bazele primelor două terenuri de tenis cu zgură

 
În Râmnicu Vâlcea a ajuns după Război, la începutul anilor ´50. Împreună cu un alt profesor emerit, regretatul Marin Trincă, a pus bazele primelor două terenuri de tenis de câmp cu zgură neagră, din oraş, aflate pe atunci lângă fostul ştrand din Parcul Zăvoi. 

„A fost transferat cu serviciul pe linie administrativ – financiară, din Regiunea Oltenia în Regiunea Piteşti, care a devenit ulterior Regiunea Argeş”, îşi aminteşte profesorul Nae Dinescu, preşedintele filialei Vâlcea a Academiei Olimpice Române. 

Baza sportivă s-a extins cu timpul, ajungând în 1968 să aibă patru terenuri de tenis de câmp în incinta Complexului de Prelucrare a Lemnului din Râmnicu Vâlcea, înlocuit în zilele noastre cu cel mai nou mall din oraş.
 

Campion la tenis şi atletism

 
„Am fost campionul oraşului la fugă şi la tenis de câmp... Am fost un sportiv bun, printre primii jucători ai ţării la tenisul de câmp. Dar făceam şi atletism, alergam 3.000, 5000, 10.000 de metri, zilnic, când mă simţeam în putere. Când mâncam mai puţin, mâncare mai puţin consistentă, alergam 1.500 de metri. Îmi puneam întotdeauna la mine bucăţele de zahăr şi la fiecare kilometru, când alergam 10.000 de metri, luam câte o bucată şi mergeam mai departe. Alergam pe şosea, kilometrii erau marcaţi. În felul acesta am putut să rezist (pe front - n.r.)”, unde, de la un om obişnuit să fie permanent în mijlocul naturii, s-a trezit că a ajuns „ca o scândură”, fiindcă ziua era obligat să stea în submarin ascuns „pe fundul mării cu tubul de oxigen”.
 

Până anul trecut, nelipsit de pe terenul de sport

 
De aproape şapte decenii, Eugen Vătăşescu antrenează copii şi adulţi. A trasat prin atitudinea sa faţă de sport comportamentul a mii de oameni, printre care Marinela Ţecu, câştigătoare a Cupei Tineretului, surorile Mădălina şi Olimpia Alexe, stabilite acum în Anglia şi Italia. 

Fosta jucătoare de tenis, acum antrenoare în Regatul Marii Britanii, unde locuieşte de peste două decenii, Mădălina Alexe, mărturisea despre cel care i-a făurit destinul: „Practic tenisul de când aveam vreo 10 ani. Locuiam în incinta stadionului (la Fedeleşoiu – n.r.), acolo aveam casa. Domnul Vătăşescu ne-a chemat cu părinţii şi ne-a întrebat dacă nu vrem să facem tenis”. Doi ani mai târziu câştiga prima cupă – a „Pionierului”, cum se numea pe acele vremuri. S-a legitimat la FRT şi la 14 ani ajungea printre primele patru jucătoare la Cupa Mărţişorului, apoi au urmat turnee cu lotul naţional. După Revoluţie, a jucat în turnee internaţionale WTA şi a început să antreneze. A ajuns în Marea Britanie, unde s-a şi stabilit: „Antrenorul meu de tenis, domnul Vătăşescu, la aproape 100 de ani continuă să antreneze copii”, spunea cu mândrie în urmă cu câţiva ani fosta jucătoare. 
 
Cert este că şi la 99 de ani, Eugen Vătăşescu era nelipsit de pe terenul de sport, unde l-am fi găsit şi astăzi dacă nu ar fi apărut între timp pandemia de coronavirus. 
 
„Cel mai vârstnic om de tenis din România, antrenor emerit de tenis, veteran de război în Marina Regală a României, omul care a adus tenisul în judeţul Vâlcea, maestrul care m-a format ca şi antrenor, un om de o simplitate, cumpătare, cinste, generozitate, modestie şi în acelaşi timp, ambiţie şi perseverenţă, cum rar mai întâlneşti. Un adevărat campion al vieţii, un adevărat model!”, l-a descris un alt elev, antrenorul Marius Gaiţă.
 
Şi Mihai Despoiu îşi aminteşte: „Prima rachetă de tenis din carbon am achiziţiona-o de la Maestru prin anii '80! Avea peste 60 ani pe atunci, dar făcea 10 ture de stadion după o zi de tenis cu copiii! Aşa a ajuns la 100 de ani! Beneficiile sportului!”.
 

„Ilie are o latură mai aprigă, mai sălbatică”

 
Iar amintirile despre tenis şi vedetele „sportului alb” sunt încă vii: „Am avut ocazia să merg (în timpul comunismului – n.r.) prin toată Europa. Pe atunci, singurii care mergeau peste Ocean erau Năstase şi cu Ţiriac. Pe Năstase l-am avut elev”, susţine antrenorul. 

„Ilie s-a născut în noaptea de Sfântul Ilie, când noi aveam concurs... Şi uite aşa a ajuns ce a ajuns. E drept, el are însă o latură mai aprigă, mai sălbatică, îi cam filează o lampă...”, mai spune profesorul deranjat de scandalurile în care s-a implicat sportivul de-a lungul timpului, dar şi de faptul că „se laudă că a avut 2.000 de femei... Se prea poate. Dar nu-i asta motiv de laudă, ci performanţele sale sportive”.
 
Şi cu Ion Ţiriac îşi aminteşte că a jucat de mai multe ori pe terenurile fostului Complex Sportiv Progresul din cadrul Arenelor BNR. 
 

„La 100 de ani, n-am nici un rid”

 
Dar, în ciuda impedimentelor legate de pandemia de coronavirus continuă să aibă acelaşi chef de viaţă şi tonus pozitiv. Cert este că şi la 100 de ani, Eugen Vătăşescu păstrează încă regulile de sportiv: fără excese alimentare şi un stil de viaţă activ.
 
„În 100 de ani n-am fumat în viaţa mea o ţigară, n-am fost beat în viaţa mea, n-am băut cafea. Încolo, celelalte... ale tinereţii valuri!”, ne-a mărturisit el zâmbind.
 
În schimb, şi-a dedicat întreaga viaţă sportului. În loc de tutun şi alcool, a preferat dulciurile. Chiar şi în timpul războiului: „Dădeam ţigările pe bomboane şi alcoolul pe ciocolată”.
 
Despre alcool, antrenorul spune că: „Te transformă dintr-un om în neom. Dacă i-aţi văzut pe cei care fumează, la 70 de ani au faţa zbârcită. Eu la 100 nu am nici un rid. De ce? Pentru că tutunul reprezintă cel mai mare pericol. În loc să cumperi mâncare sau o ciocolată, arunci banii pe tutun, cumperi moartea”. 
 
În război, la început, a fost privit cu suspiciune, tocmai pentru că nu avea vicii. I s-a spus „Domnişoara”, până într-o zi când le-a arătat camarazilor de ce este în stare: „Am început să împart pumni în stânga şi în dreapta”. Iar de atunci, camarazii şi-au schimbat impresia despre el: „Domnişoara este puternică!”. Îl luau peste tot, mai ales când ştiau că este pricină de ceartă. Şi nu puţine au fost momentele când şi-a salvat camarazii. 
 
În cel de-Al Doilea Război Mondial, a participat la luptele care s-au dat în baza navală de la Odessa. A scăpat cu viaţă după ce nava sa a fost torpilată, înotând 15 km „deşi puteau să fie la fel de bine şi 20 de km până la mal”. Din cei 24 de camarazi de arme, nu au supravieţuit în urma acestei întâmplări decât patru.
 

 

Amintirile despre război, încă proaspete: „Ruşii aveau mitraliere, noi, puşti”

 
O viaţă dedicată sportului şi fără vicii i-a menţinut şi memoria vie. „Învăţaţi, învăţaţi în permanenţă, de aceea eu sunt încă lucid şi la vârsta aceasta. Cartea este cel mai bun prieten al omului. În plus, am fugit de alcool precum necuratul de tămâie, pentru că alcoolul este extrem de dăunător sănătăţii, la fel ca tutunul”, îndeamnă cel mai longeviv antrenor emerit din România. 
 
Amintirile despre război sunt nenumărate: „Când a început războiul am fost luaţi în armată mai devreme. Când ne-au luat pe noi de recruţi, ne-au dus cu trenul până la Tighina. Aici, am primit fiecare un matricol pe care-l purtam cu toţii de gât. Am ajuns la Odessa, exact în perioada în care mai avea un pic să fie ocupată. Noaptea se vedea ca ziua, în urma bombardamentelor. Într-o parte erau ruşii, într-o parte românii. Trăgeau ruşii cu mitralierele până le cădeau ţevile la pământ. Iar ai noştri trăgeau cu puşca. Eram şi prost înarmaţi şi prost echipaţi. Ruşii purtau mantale până la călcâie, noi până la genunchi. Erau sub minus 30 de grade acolo”, îşi aminteşte veteranul care susţine că era să rămână din cauza gerului fără urechi.
 
A fost salvat de o rusoaică: „Odată, la schimbarea serviciului, la conducerea vasului, am ieşit afară, fără să realizez gerul şi să-mi iau măsuri – se dădea cu un pulverizator untură de balenă şi pe faţă şi pe mâini. M-am gândit că nu au importanţă cei 15-20 de metri de la ieşirea din vas până la timonă. Când am ieşit afară, am simţit o arsură. Urechile degeraseră. Un coleg a observat şi a cerut ajutorul. Noroc că eram în port. Comandantul avea o rusoaică – doctoriţă bună, care mi-a lipit urechile la loc şi m-a bandajat cu nişte foi de varză. Am rămas cu semne.” 
 

Gena longevităţii, moştenită de la tată

 
Despre gena longevităţii, Eugen Vătăşescu susţine că a moştenit-o pe linie paternă. Într-o discuţie cu elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, în urmă cu doi ani, la invitaţia prof. dr. Geanina Oprea, mărturisea că deşi nu şi-a cunoscut tatăl, pentru că părinţii s-au despărţit în timp ce el era „în burtă la mama”, a auzit prin sat că acesta ar fi trăit 120 de ani, iar bunicul şi străbunicul lui chiar mai mult: „Îmi amintesc că oamenii din sat spuneau despre el (despre tată – n.r.), când era foarte bătrân: «Ăsta nu mai moare, ne îngroapă de toţi!» Şi aşa a fost, a murit pe la 120 de ani. Tatăl lui, bunicul meu, am auzit că ar fi murit pe la 130 de ani, iar a patra generaţie, nu ştiu ce genă să fi avut, străbunicul a trăit până la 150 de ani. Aşa că mai am de trăit”, susţine glumind antrenorul.
 
„În preajma unor astfel de oameni un singur lucru nu este suficient – timpul. Să ascultăm din înţelepciunea acumulată într-un secol de existenţă a unui om pe lângă care viaţa nu a trecut în zadar, a fost privilegiul şi încântarea noastră”, au postat într-un mesaj pe Facebook reprezentanţii Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi AMMVD Vâlcea - la împlinirea a 100 de ani ai celui mai longeviv antrenor emerit al României, Eugen Vătăşescu.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Legenda tenisului românesc - antrenorul emerit care a împlinit 100 de ani - Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea Foto AMVVD Vâlcea

Imagini din aceeasi galerie
  • Legenda tenisului românesc - antrenorul emerit care a împlinit 100 de ani - Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea Foto AMVVD Vâlcea
  • Legenda tenisului românesc - cel mai longeviv antrenor emerit - Eugen Vătășescu la 99 de ani în 2019 încă mergea pe terenul de tenis Foto Tenis Club ACS AT
  • Cel mai longeviv antrenor emerit din România - Eugen Vătășescu - la Centenarul organizat la Muzeul Dimitrie Gusti: „Vreau o poză lângă pomul ăsta de-o seamă cu mine” Foto Adevărul
  • Acasă la legenda tenisului românesc - antrenorul emerit Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea la 100 de ani Foto AMVVD Vâlcea
  • Legenda tenisului românesc - cel mai longeviv antrenor emerit - Eugen Vătășescu alături de tenismena Jaqueline Cristian la 14 ani când câștiga echivalentul titlului mondial Foto Tennis Stars
  • Legenda tenisului românesc - antrenorul emerit care a împlinit 100 de ani - Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea Foto AMVVD Vâlcea
  • Legenda tenisului - cel mai longeviv antrenor emerit din România - Eugen Vătășescu din Râmnicu Vâlcea în imagine la Centenarul Muzeului Dimitrie Gusti alături de un alt veteran de război vâlcean - Ion Roșca Foto Geanina Oprea
  • Diplomă la împlinirea unui secol de existenţă a legendei tenisului românesc - antrenorul emerit Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea la 100 de ani Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Acasă la legenda tenisului românesc - antrenorul emerit Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea la 100 de ani Foto AMVVD Vâlcea
  • Acasă la legenda tenisului românesc - antrenorul emerit Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea la 100 de ani Foto AMVVD Vâlcea
  • Diplomă la împlinirea unui secol de existenţă a legendei tenisului românesc - antrenorul emerit Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea la 100 de ani Foto Constantin Rădulescu
  • Cadouri la împlinirea unui secol de existenţă a legendei tenisului românesc - antrenorul emerit Eugen Vătăşescu din Râmnicu Vâlcea la 100 de ani Foto Constantin Rădulescu
  • La Centenar la Muzeul Dimitrie Gusti București în 2018 Foto România Centenară
  • La Centenar la Muzeul Dimitrie Gusti București în 2018 Foto România Centenară
  • La Centenar la Muzeul Dimitrie Gusti București în 2018 Foto România Centenară
  • Legenda tenisului românesc - antrenorul emerit Eugen Vătășescu din Râmnicu Vâlcea arătând urmele războiului pe trup Foto Dacy Stoica
  • Legenda tenisului românesc - cel mai longeviv antrenor emerit - Eugen Vătășescu alături de tenismena Jaqueline Cristian la 14 ani când câștiga echivalentul titlului mondial Foto Tennis Stars
  • Legenda tenisului românesc - cel mai longeviv antrenor emerit - Eugen Vătășescu alături de câștigătorii Cupei Eugen Vătășescu din cadrul FRT Foto Mariu Gaiță
  • Legenda tenisului românesc - cel mai longeviv antrenor emerit - Eugen Vătășescu la 95 de ani alături de antrenorul federal Giban Iordache Foto Vasi Neacșu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările