Povestea incredibilei Dacii Maxibreak, un model realizat în doar 12 exemplare. „Opt persoane convieţuiau suficient de agreabil în acest spaţiu“

Povestea incredibilei Dacii Maxibreak, un model
realizat în doar 12 exemplare. „Opt persoane convieţuiau suficient de agreabil în acest spaţiu“

Daci Maxibreak a fost concepută în 1982 FOTO: arhiva personală Nicolae Cosmescu

La patru ani de la realizarea elegantului autoturism fără pavilion Dacia Superlong (în 1978, la Colibaşi Mioveni), în Ştefăneşti, Argeş, la IATSA, era conceput un alt model uimitor: Dacia Maxibreak, autoturismul care reuşea să transporte, simultan, o echipă întreagă de volei. Unul dintre cele 12 exemplare realizate a fost varianta autosanitară, un fel de ambulanţă, cu un spaţiu interior mai generos care se dorea a fi un fel de gamă în gamă

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea Daciei Maxibreak a început odată cu anul 1982, când cunoscutul inginer Nicolae Cosmescu, care şi-a pus semnătura pe alte câteva modele uimitoare, printre care Dacia Sport, Dacia MD87 şi Dacia Superlong (maşini pe care „Weekend Adevărul“ le-a prezentat) era trimis de la Colibaşi, la IATSA Ştefăneşti.

„Fusesem detaşat la IATSA, unde se implantase fabricarea noului model Dacia Sport, pentru a concepe şi realiza modificarea unei caroserii de Dacia berlină, în scopul adaptării punţii spate de la Oltcit! Făcea parte din multele proiecte lansate de noul director general al Centralei de Autoturisme, inginer Simion Săpunaru. Aşa s-a ajuns la crearea, acolo, a unui modest atelier de prototipuri. Modest ca amploare şi dotări, dar cu meseriaşi de primă clasă, cu care aveam să realizez tot felul de variaţii pe baza caroseriilor fabricate în serie la Colibaşi sau la Ştefăneşti“, explică inginerul Nicolae Cosmescu.

Conceptul convivialităţii

La IATSA, entuziasmul reuşitei proiectului Dacia Sport declanşase o suită de iniţiative menite să ofere soluţii unei clientele tot mai orientate spre diversitate.

„Una dintre primele idei a fost transfigurarea break-ului clasic fabricat de Dacia, aşa cum îl ştim cu toţii, într-un autoturism cu o capacitate de transport sporită. Nu cinci locuri, ci opt! Ceea ce azi numim generic conceptul convivialităţii. Ne aflam în faţa unei soluţii destul de radicale, impusă de introducerea unui al treilea rând de scaune. Pentru mine nu era o noutate, întrucât nu trecuseră decât vreo patru ani de când realizasem o soluţie similară, dar de o dificultate incomparabilă: modelul Dacia Superlong. Aşa încât ştiam rezolvarea“, mai spune Nicolae Comescu.

Caroserie încovoiată

O banchetă în plus impunea mărirea ampatamentului, o modificare benefică şi pentru ţinuta de drum, după cum spune inginerul0. „Mărirea ampatamentului presupunea prelungirea planşeului, dar şi a pavilionului. La partea inferioară nu se punea problema aplicării unei table oarecare, pentru că nu se vedea. Era nevoie de rezistenţă. Aşa că a trebuit calculat foarte precis unde se taie planşeul şi ce se adaugă. Până la urmă, o bucată din alt planşeu. O altă constrângere era obţinerea unei încovoieri a caroseriei în limite decente. Ceea ce impunea o revizuire, şi chiar redesenare, a dedesubturilor ce trebuia să preia solicitările. Că pragul a fost şi el modificat e de la sine înţeles. Dar la interiorul acestuia trebuia practicată ranfosarea cu un alt profil. La fel şi legătura acestuia cu planşeul. S-a realizat astfel o secţiune multiplă, ce prelua de minune toate durităţile la care urma să fie supusă maşina în exploatare. Aşa cum procedasem la Superlong“, explică inginerul. Modelul acesta a fost botezat, banal, dar firesc, după cum spune artizanul, Dacia Maxibreak.

Primii pasageri, echipa de volei

A ieşit un autoturism cu un spaţiu suficient de încăpător. „Când maşina a fost gata, s-a constatat că interiorul era primitor şi confortabil, dar în limitele obişnuitului. Opt persoane convieţuiau suficient de agreabil în acest nou spaţiu. Şi pot spune că erau indivizi bine crescuţi fizic, componenţi ai echipei masculine de volei a uzinei. Fiindcă ei au fost primii utilizatori ai acestei creaţii. Şofer era antrenorul“, spune inginerul.

Nicolae Cosmescu, inginerul care şi-a pus semnătura pe uimitorul model

Pentru prima versiune a noului model a fost aleasă culoarea portocalie, una inedită, mai ales pentru acele vremuri. „Culoarea oarecum ciudată în care a fost vopsit acest prim model, oranj, are o explicaţie pur subiectivă: ţine de sursa de inspiraţie! Ceva vreme, până s-a realizat varianta «revăzută şi îmbunătăţită», autoturismul a servit în asistenţa tehnică a echipei de automobilism IATSA Piteşti“, explică specialistul.

Participarea primei versiuni Maxibreak la o întrecere auto a dat emoţii mari ocupanţilor şi a evidenţiat, printre altele, nevoia schimbării amplasării banchetelor.

„Am trăit o asemenea experienţă la un raliu, la Sibiu. În calitate de conducător al echipei de competiţii mă aflam în această «râmă», după cum era supranumită în jargonul oamenilor de curse, alături de cel care o conducea. Iar în spatele nostru, şi deasupra, pe portbagaj, fuseseră înghesuite până la refuz, roţi şi canistre pline cu benzină. Sub o asemenea sarcină, garda la sol friza meschinul. La fiecare denivelare, autoturismul atingea solul, cu degajarea unei spectaculoase jerbe de scântei. Până la urmă am ajuns fără incidente la Curmătura Stezii, dar nu o dată mi-a fost teamă că vom exploda precum naveta spaţială Challenger“, explică Nicolae Cosmescu.

Varianta autosanitară, produsă într-un singur exemplar

S-a trecut, astfel, la versiunea numărul doi, mai echilibrată, cu elemente suplimentare şi toate banchetele orientate spre înainte. „O organizare facilitată de introducerea uşii mărite la Dacia Sport, care, preluată, a rezolvat problema accesibilităţii la al doilea rând de scaune. În rest, la exterior, ca şi la modelul iniţial, un geam lateral în plus şi o «bucată de tablă» au generat o estetică ce ieşea cumva din banal, fără însă a putea evita evocarea originii“, spune inginerul. Noua versiune a fost realizată în doar câteva exemplare. „A fost clonată în circa 10-12 exemplare. Majoritatea comercializate“, mai spune Nicolae Cosmescu.

De precizat că modelul Maxibreak a avut şi o variantă tip ambulanţă adaptată pentru intervenţii sanitare de urgenţă. „Varianta autosanitară s-a vrut a fi o ambulanţă cu un spaţiu interior mai generos. Supraînălţarea era din răşină armată cu fibră de sticlă. Avea şi avantajul că elimina marile probleme puse de alinierea pavilioanelor. Autosanitara se dorea a fi un fel de gamă în gamă. Nu s-a realizat decât un singur exemplar. Capul final al seriei“, arată Nicolae Cosmescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările