Biserica seculară salvată din apele lacului Bicaz. Unde poate fi vizitată capodopera acum

Biserica din fostul sat nemţean Răpciuni, a cărui vatră se află acum pe fundul lacului de acumulare de la Bicaz, a fost strămutată la Muzeul Satului din Bucureşti.

Construcţia barajului de la Bicaz şi acumularea rezultată a tulburat existenţa muntenilor de pe Valea Bistriţei, pentru unii însemnând strămutarea pentru totdeauna din locurile natale. Asta pentru că apele lacului au „înghiţit“ locurile unde se aflau unele sate, populaţia fiind mutată pe dealurile din jur, sau a trebuit să fie înfiinţate noi aşezări. 

Iar oamenii locului au trebuit să se plece, luând cu ei casele, care au putut, chiar rămăşiţele străbunilor din cimitire sau bisericile care erau construite din lemn. 

Dintre acestea din urmă o poveste fericită a avut-o cea din satul Răpciuni, comuna Ceahlău, care a fost desfăcută

bucată cu bucată şi trasportată la Muzeul Satului „Dumitru Gusti“ din Bucureşti, fiind ea însăşi un muzeu. 

La luarea acestei decizii, una îndrăzneaţă în anii edificării comunismului, în contextul în care trebuia creat omul nou, a contat vechimea bisericii cu hramul Sfinţii Voievozi, care datează de la 1773, din perioada lui Vodă Grigore al III-lea Ghica, valoarea ei din punct de vedere istoric şi arhitectural. 

„Măreţia barajului de la Bicaz ascunde o întreagă dramă, fiind strămutate pe vârfuri de dealuri, cu avutul lor cu tot, localităţi întregi. Aşa aveau să dispară sate precum Reţeş, Leţeşti, Cârnu sau rupte părţi din Răpciuni, Izvoru Alb, Hangu, Buhalniţa, Secu şi Poiana Largului. Concomitent au fost strămutate biserici, sau unele, cum a fost cea din Hangu, chiar distruse prin dinamitare. Şi totuşi, una dintre ele a avut o soartă privilegiată. Aceasta a fost biserica veche din Răpciuni. Vechimea şi valoarea arhitecturii, respectând tradiţia zonei, au atras atenţia specialiştilor Muzeului Satului, sosiţi pe vremea construirii barajului pe Valea Bistriţei cu dorinţa de a mai salva câte ceva dintr-o lume sortită uitării“, se arată într-un studiu despre biserica din Răpciuni.

Cronica evenimentelor importante, înscrisă în lemn

Pictura bisericuţei a fost restaurată în anul 2007. FOTO: muzeulsatului.ro

Despre aşezământul de pe Valea Bistriţei, legendele spun că biserica aparţinea înainte de atestare unui schit din vechime, care la un moment dat a fost părăsit de călugării ce s-au stabilit la Mănăstirea Durău, la poalele Ceahlăului. 

În ani, a devenit locul de închinare a obştii din Răpciuni, faptul că datează de la 1773 fiind certificat de

înscrisul de pe grinda din lemn de la uşa intrării din pridvor: „1773 Întruparea Domnului Ajot. Au Luat Început A Se Face Această Sfântă Bisearecă În Luna Lui Aprelî În De... Zile Şi Sau Săvârşit“. 

În interior se mai află şi alte înscrisuri, consemnându-se evenimente din viaţa comunităţii, ca o cronică a aşezării, menite să rămână mărturie pentru generaţiile următoare: „intrarea muscalilor în Moldova în 1828, când a fost iarnă geroasă cu mult omăt la anul 1830, sau o iarnă uşoară în 1843, când a fulgerat boala holerii la comuna Bistricioara, la anul 1865 sau când au venit lăcustele la anul 1867“,

după cum arată studiul intitulat „Biserica salvată din lac“. 

Odată cu începerea lucrărilor de la baraj, nu a contat că unii localnici au refuzat să se mute, fiind siliţi, cum nici n-a contat dacă aşezămintele de cult erau, sau nu, salvate. Totuşi, în anul 1958, specialiştii de la Muzeul Satului au ajuns pe Valea Bistriţei, hotărându-se strămutarea la Bucureşti. 

Demontarea bisericii bucată cu bucată a fost făcută cu meşteri dulgheri locali, care au şi reconstruit-o

apoi. Numele lor figurează în actele contabile aferente anului transferării, ei fiind Ursu Vasile, Borşa Ion, Bocancea Gheorghe, Bocancea Ion, Târşa Gheorghe, Bonteanu Gheorghe, Chiorbeja Grigore şi Roştioru Nicolae, strămutarea costând 5.367 lei.

Cui i se datorează cartea „Biserica salvată din lac. Povestea bisericii de lemn din Răpciuni, Neamţ“ şi restaurarea

Apariţia lacului de acumulare a dus la strămutarea unor comunităţi de pe Valea Bistriţei. FOTO: lapensiuni.ro

Lăcaşul de cult a constituit subiectul unui studiu apărut acum câţiva ani sub titlul „Biserica salvată din lac“, care a văzut lumina tiparului graţie Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, prin efortul documentaristic al unui grup de specialişti, coordonat de către cercetătoarea Ana Bârcă. 

De altfel, în 2007 biserica a fost restaurată după ce coordonatoarea cărţii amintire şi colegii ei s-au întors în comuna Ceahlău, pentru documentări suplimentare. Au cerut sfatul unor oameni ai locului, printre care şi inginerului silvic Mihai Bulai, o enciclopedie vie a zonei străjuită de muntele Ceahlău.

Studiul rezultat, împreună cu descrierea valorii arhitecturale şi culturale a edificiului la care au fost adăugate eforturile restaurării, au alcătuit apoi ceea ce se cheamă „Biserica salvată din lac. Povestea bisericii de lemn din Răpciuni, Neamţ“. 

Cartea este structurată pe cinci capitole: „Prezentarea teritoriului“, „Arhitectura bisericii“, „Asemănări cu alte biserici“, „Programul iconografic“ şi „Restaurarea bisericii“. Lucrările de restaurare au durat 7 luni şi au fost executate de o echipă specializată, cu îndelungată experienţă în acest tip de intervenţii la bisericile de lemn. 

A doua etapă a constat în restaurarea picturii murale, această operaţiune durând aproximativ un an. Cât despre stilul arhitectonic al acestui monument, cunoscătorii în domeniu spun că se evidenţiază

prin câteva elemente care amintesc de cel medieval moldoveneasc din timpul lui Ştefan cel Mare. 

Dacă despre biserica din Răpciuni se poate spune că a avut soartă fericită, fiind salvată de la „înec“, cea de la Hangu, o bijuterie arhitectonică a acelor vremuri, la care se muncise ani în şir, a sfârşit prin a fi dinamitată în 1959. 

Dar despre catedrala realizată din beton armat de la Hangu şi eforturile zadarnce ale oamenilor ca ea să rămână în picioare, într-un articol viitor.