Aventurile lui Omar, primul român acuzat penal de încălcarea carantinei. Disputa cu soacra, decisivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Ciobotaru, în momentul aducerii la centrul de carantină. FOTO: Tvmneamt.ro
Claudiu Ciobotaru, în momentul aducerii la centrul de carantină. FOTO: Tvmneamt.ro

Nemţeanul Claudiu Ciubotaru, zis „Omar“, a fost primul român care a fugit din izolare de dorul băuturii şi de supărarea soacrei, iar la scurt timp a fugit şi din carantină pentru a se răzbuna pe cei care l-au amendat. Acum, va da socoteală în faţa judecătorilor.

În perioada când s-a instituit starea de urgenţă din cauza epidemiei de coronavirus,  în România s-au petrecut mai multe întâmplări ciudate sau hazlii, însă una care-l în are în centrul atenţiei pe un individ din Piatra Neamţ sare în evidenţă. 

Întors din Italia, nemţeanul şi-a dat în stambă, fiind implicat într-o altercaţie cu soacra, după care a intrat în atenţia poliţiştilor, cadrelor sanitare, procurorilor şi în cele din urmă a judecătorilor, care-i vor stabili, pentru o vreme, „viitorul“. 

Zilele trecute, magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra

Neamţ au finalizat procedura de Cameră preliminară şi au dispus începerea procesului cu acuze de zădărnicirea combaterii bolilor în cazul lui Claudiu Ciubotaru, zis „Omar“. 

Acesta are 35 de ani, este din Piatra Neamţ şi poate fi considerat printre primi inculpaţi „pandemici“ din ţară, cu certitudine el fiind primul nemţean deferit Justiţiei pentru acuzaţia menţionată, după ce a încercat să evadeze dintr-un centru de carantină. 

Dosarul a fost deschis pe 24 martie 2020, iar pe 11 mai procurorii au finalizat urmărirea penală şi au sesizat judecătorii, pentru începerea procesului. 

„La data de 11.05.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În fapt, la data de 24.03.2020, în jurul orelor 18:50, inculpatul a părăsit camera centrului de carantină instituţionalizată din cadrul Liceului Tehnologic Economic Administrativ

Piatra Neamţ, situată la etajul 2 al clădirii, în care a fost amplasat în carantină, folosind cearşafurile din cameră pentru a coborî pe fereastră, circumstanţe în care a căzut, fiind găsit întins pe sol de un echipaj de ordine publică din cadrul Poliţiei Locale“, conform unui comunicat al Parchetului.

Beat fiind, şi-a adus aminte de... soacră

Povestea care avea să se sfârşească cu dosar penal a început pe 24 martie, când „Omar“ era în stare de izolare la domiciliu de pe de 18 martie, atunci când s-a întors din străinătate, din Italia.

A rezistat „închis“ în casă timp de şase zile, dar în următoarea l-a „doborât“ dorul de ceva licori bahice, aşa că a părăsit locuinţa, deşi ştia că nu are voie. A cutreierat prin oraş, s-a delectat cu alcool, iar în jurul orei 17.30 i-a făcut o vizită soacrei, amintindu-şi că avea ceva divergenţe cu ea. 

Pe fondul consumului de licori cu grade a izbucnit un scandal, iar la un moment dat femeia, speriată, a apelat serviciul de urgenţă 112, solicitînd intervenţia forţelor de ordine. 

„Bărbat de 35 de ani, din Piatra Neamţ, se afla în autoizolare din 18 martie. A ieşit, a consumat alcool, iar pe fondul acestuia s-a dus la soacră acasă pentru a genera scandal. Aceasta a sesizat în mod direct autorităţile, iar bărbatul a fost dus în centrul de carantină“, se preciza, la acea vreme, într-un comunicat al Prefecturii Neamţ. 

La imobilul unde era centrul de carantină, internatul unui liceu, pietreanul a fost dus încătuşat de un echipaj de poliţie, care a fost însoţit şi de o ambulanţă. „Omar“ s-a manifestat agresiv, nu dorea să intre în carantină, dar a fost calmat în cele din urmă. 

Toate acestea aveau loc în jurul orei 18.30. Peste vreo 20 de minute, un alt apel la 112, solicita o

autosanitară la centrul de carantină, deoarece un bărbat căzuse de la etaj. Era vorba taman de Claudiu Ciubotaru, dar nu era o tentativă de suiocid, ci despre o încercare de evadare. 

Pentru asta şi-a confecţionat o funie, folosind cerceafurile din cameră, dar acesta a cedat sub greutatea lui. „Bărbatul a suferit o fractură deschisă şi a fost transportat la spital“, mai transmiteau autorităţile. 

Dacă inculpatul va fi găsit vinovat, riscă închisoare de la 6 luni la 2 ani, sau amendă. Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii pentru toate aceste peripeţii.

Pe aceeaşi temă:

Gigi Becali, „turbat“: „Avem conducători handicapaţi! Unde e focar în România?“

   

Două recorduri negative într-o singură zi: de ce creşte numărul de cazuri de COVID-19

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite