Bucuria de nedescris a medicului care a salvat-o pe fetiţa călcată de tren la Bacău. „Nu există fericire mai mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Sidonia Susanu şi Larisa / FOTO: Sidonia Susanu
Medicul Sidonia Susanu şi Larisa / FOTO: Sidonia Susanu

Fetiţa călcată de tren după ce a traversat neregulamentar calea ferată în gara din Bacău va fi externată de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Fetiţa călcată de o locomotivă de tren în gara din Bacău va fi externată, după circa 20 de zile de spitalizare, iar medicul Sidonia Susanu, cea care a operat-o şi a avut-o în grijă pe copilă, a transmis un mesaj prin care şi-a exprimat bucuria de nedescris pe care o simte, după zeci de ore de intervenţii chirurgicale dificile.

„Aşa arată fericirea! După patru intervenţii chirurgicale majore, cu peste 30 de ore în total, după nopţi de veghe şi zile interminabile de aşteptare, în sfârşit, Larisa pleacă acasă! Nu există fericire mai mare decât să poţi reda unui copil zâmbetul şi speranţa unei vieţi normale. Suntem cu toţii bucuroşi că am putut ajuta un copil să îşi recapete lumina din priviri”, a transmis Sidonia Susanu, medic la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Pe data de 26 ianuarie 2022, copila a traversat neregulamentar calea ferată şi a fost izbită de o locomotivă, în gara din Bacău. Ea a fost adusă cu elicopterul SMURD la Iaşi şi a fost operată în prima noapte, de o echipă mixtă, în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie. 

În tot acest timp, Larisa a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, pentru a-i fi salvat piciorul şi a-i acoperi defectele extinse de la nivelul gambei. 

Cum s-a petrecut accidentul

Martorii care au asistat la accidentul petrecut pe data de 25 ianuarie, la Bacău, spun că fetiţa accidentată se afla alături de alte prietene în gară şi că acestea au reuşit să treacă peste calea ferată înainte ca locomotiva să se apropie. 

Victima ar fi putut trece peste calea ferată pe o pasarelă din apropiere sau printr-un pasaj pietonal, însă fata a ales cea mai periculoasă variantă, trecând prin interiorul unui tren care se afla staţionat la o altă linie şi apoi a încercat să traverseze calea ferată pe care circula locomotiva care a şi accidentat-o.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Finalitatea dialogului halucinant dintre un medic şi ruda unui pacient: „Ce vrei tu, nesimţită ordinară” VIDEO

NATO, despre presupusele retrageri de trupe ruse de lângă graniţa cu Ucraina: Moscova „să facă ceea ce spune”. Ce zice Volodimir Zelenski 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite