Vânătorul de comori dacice prins şi condamnat după trădarea lui „Decebal”. Unde a ascuns aurul şi statuetele antice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Stoicoi a primit patru ani de închisoare pentru implicarea în traficul de comori dacice. Magistraţii au explicat în motivarea sentinţei de ce l-au achitat faţă de acuzaţiile că a ascuns în apropierea casei 138 de kosoni de aur, în valoare de aproape 100.000 de euro.

Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la patru ani de închisoare cu exacutare  pe Adrian Stoicoi, acuzat de infracţiuni de spălare de bani, în legătură cu descoperirea ilegală şi traficarea unor tezaure antice provenite din zona Sarmizegetusei Regia. Adrian Stoicoi a primit doi ani de închisoare, pedeapsă la care s-a adăugat însă o altă condamnare de doi ani cu suspendare, într-un alt dosar privind traficul de obiecte de patrimoniu. Sentinţa nu este definitivă, fiind contestată cu apel.

Motivarea deciziei prin care Adrian Stoicoi a fost condamnat scoate la iveală detalii mai puţin cunoscute despre cum a ajuns căutătorul de comori să fie anchetat. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, hunedoreanul împreună cu alţi apropiaţi ai săi, cunoscuţi braconieri ai siturilor arheologice din Munţii Orăştiei, au fost implicaţi în descoperirea şi sustragerea mai multor tezaure arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional, bunuri pe care au reuşit să le valorifice pe piaţa neagră a antichităţilor din Europa.

sarmi adi stoicoi

Nu au dovedit legătura acestuia cu kosonii din vizuină
Anchetatorii au susţinut că în 2014 în apropierea locuinţei sale din satul Ocolişul Mic a fost depistat ascuns un tezaur de 138 monede Koson din aur, din care Adrian Stoicoi a vândut unei persoane o monedă cu suma de 700 euro. Cele 138 de monede Koson de aur de care amintesc procurorii au fost descoperite în mai 2014 de trei copii într-o viziună de vulpe de la marginea satului, pe dealul din apropierea casei lui Stoicoi. Au fost estimate la 100.000 de euro. Anchetatorii l-au acuzat pe Adrian Stoicoi de ascunderea monedelor, dar nu au dovedit acest fapt în instanţă.

„Acuzaţia se bazează pe presupunerea că <<deşi inculpatul Stoicoi Adrian a negat constant pe parcursul cercetărilor că aceste monede i-ar aparţine, este evident faptul că monedele sunt ale lui. Astfel, acestea se aflau ascunse în faţa locuinţei lui Stoicoi Adrian, de unde le putea supraveghea permanent şi nu exista nici riscul ca în situaţia unei percheziţii domiciliare să-i fie găsite în locuinţă. Inculpatul le-a ascuns în acel loc pentru a le avea la îndemână în vederea valorificării, întrucât în perioada respectivă nu putea părăsi localitatea de domiciliu, Ocolişu Mic>>. Fiind în prezenţa unor simple presupuneri, fără nici un element de certitudine că ar fi fost ascunse de inculpat, instanţa nu va reţine această acuzaţie”, se arată în motivarea sentinţei.

Bani din tezaurea descoperite în anii 2000

În 20 februarie 2016, susţin anchetatorii, Adrian Stoicoi a vândut unei persoane o statuetă din bronz antică, reprezentându-l pe zeul Serapis, pentru care a pretins anterior suma de 5.000 de euro. În 30 martie 2016 şi 12 aprilie 2016, susţin anchetatorii, Adrian Stocoi a tranzacţionat două statuete din bronz reprezentând pe zeiţa Minerva şi respectiv pe zeul Jupiter. În 9 mai 2016, ar fi vândut alte trei monede din aur de tip Koson, pe care le ascunsese iniţial. Ar fi încasat suma totală de 57.900 lei, pe care ulterior a utilizat-o pentru achitarea unor taxe de asistenţă judiciară, la diferite procese avute pe rol şi executarea unor lucrări de renovare la locuinţele sale din Ocolişu Mic şi Grădiştea de Munte.

„Prin modul în care a acţionat inculpatul, dând dovadă de o precauţie excesivă, a dovedit că ştia că bunurile provin din săvârşirea unor fapte de natură penală, că deţinerea lor este contrară legii şi a încercat să ascundă şi să disimuleze provenienţa lor prin valorificarea ilegală a acestora. Conform concluziilor expertizelor muzeografice şi cele fizico – chimice, dar şi din probatoriul administrat, s-a făcut dovada că artefactele valorificate de către inculpat provin din tezaurele sustrase în anul 2004 şi respectiv 2007, din situl arheologic Muncel Sarmizegetusa Regia”, se arăta în dosar.

Tranzacţiile efectuate de Stoicoi au fost „monitorizate” de procurori cu ajutorul unui colaborator care s-a oferit să îi ajute. „La data de 17 decembrie 2015, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a prezentat o persoană care, de la început, a precizat că doreşte să rămână anonimă şi care a predat o monedă tip koson din aur, spunând că i-a fost vândută în cursul anului 2014 de către inculpatul Stoicoi Adrian, cu suma de 700 euro. Totodată, persoana şi-a exprimat acordul de a colabora cu organele de anchetă pentru a cumpăra, prin intermediul apropiatului lui Adrian Stoicoi, alte bunuri de la inculpat, despre care are cunoştinţă că le deţine şi că intenţionează să le valorifice ilegal, astfel producându-se pierderea acestora pentru patrimoniul cultural naţional. În baza celor declarate de susnumitul, acesta a fost desemnat colaborator în cauză, atribuindu-i-se o altă identitate, cu numele Decebal, stabilindu-se atribuţiile pe care le poate îndeplini în baza ordonanţei”, se arată în dosar.
Anchetatorii au scotocit în jurul casei lui Adrian Stoicoi. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Imagine indisponibilă

Unde îngropa comorile

Anchetatorii au aflat că Adrian Stoicoi a ţinut ascunse statuetele antice reprezentând pe zeiţa Minerva şi respectiv zeul Jupiter inculpat în rondoul de flori din curtea casei lui Serj, apropiatul său, pentru a evita o eventuală surprindere în flagrant. De asemenea, că a îngropat alte trei monede de aur koson într-un şanţ de pe marginea drumului, înainte de a le vinde. „Cu privire la faptul că în vara anului 2014 inculpatul Stoicoi Adrian ar fi  valorificat către Serj S. o monedă koson din aur cu suma de 700 euro, faptă sesizată la data de 17 decembrie 2015, instanţa va constata că nu sunt probe suficiente cu privire la săvârşirea aceste infracţiuni, urmând a dispune achitarea”, se mai arată în motivarea sentinţei.

Hunedoreanul a susţinut că este nevinovat faţă de acuzaţiile care i-au fost aduse. „Locuiesc aici, la poalele Sarmizegetusei Regia şi astfel am ajuns în această poveste a dosarelor comorilor dacice. Ei caută probe împotriva mea şi obiecte de patrimoniu, pe care nu le găsesc de ani de zile”, relata Adrian Stoicoi.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele celui mai valoros tezaur de monede din Sarmizegetusa Regia: cum a dispărut comoara de 30 de kilograme de aur, vândută de traficanţi în Occident

VIDEO Descoperire impresionantă în Sarmizegetusa Regia. Este dovada luxului în care trăiau locuitorii capitalei dacilor

Teoriile bizare despre Sarmizegetusa Regia ale „savanţilor“ din anii '90: cuiul dacic care nu ruginea şi oraşul subteran


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite