FOTO Război fără sfârşit pentru bogăţiile Retezatului şi ale Ţării Haţegului. Marile moşii ale grofilor

FOTO Război fără sfârşit pentru bogăţiile Retezatului şi ale Ţării Haţegului. Marile moşii ale grofilor

Pădurile din Retezat / Castelul Nalaţi.

De trei decenii, unele dintre cele mai valoroase castele din Ţara Haţegului şi mii de hectare de păşuni şi păduri din aceeaşi zonă şi din masivul Retezat sunt disputate aprig de moştenitorii grofilor care le-au stăpânit la începutul secolului XX şi de către autorităţile statului român.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până la începutul secolului XX, ţinuturi întinse din Masivul Retezat şi din Ţara Haţegului, împreună cu conacele şi castelele din zonă se aflau în proprietatea unor familii nobiliare ungare.

Cea mai bogată dintre familiile de grofi a fost Kendeffy, atestată documentar încă din urmă cu şapte secole şi cunoscută şi sub numele românesc Cândea. Tot atunci, alte moşii mari din Câmpia Haţegului şi din Retezat erau stăpânite de familiile Ocskay, Nopcsa, Teleki, Pogany şi Fay şi ele o istorie care îşi avea rădăcinile în Evul Mediu. Reforma Agrară începută în 1922 a adus în proprietatea statului român o parte din vastele păduri şi păşuni ale grofilor, care le-au cedat în schimbul unor despăgubiri. Iar cea mai mare parte a golului alpin din Masivul Retezat a fost atribuită în mod definitiv, în urma exproprierilor, unor sate şi comune, cu drept de folosire pentru păşunat.

De la începutul anilor ´30, mii de hectare de pădure din masiv, aflate în proprietatea statului român şi a familiei Kendeffy, au intrat în administrarea Casei Autonome a Pădurilor Statului (CAPS). Parcul Naţional Retezat a fost înfiinţat în 1935 pe o suprafaţă iniţială de 100 de kilometri pătraţi (în prezent se întinde pe mai mult de 38.000 de hectare), care până atunci fusese rezervaţie de vânătoare pentru capre negre, aparţinând Casei Majestăţii Sale Regele.

Naţionalizarea instituită în primii ani de comunism le-a luat ultimilor grofi din Ţara Haţegului şi cea mai mare parte din restul proprietăţilor. În scurt timp, multe dintre vechile castele nobiliare sau de vânătoare au fost transformate în şcoli, unităţi sanitare şi tabere şcolare. Legea pentru apărarea patrimoniului forestier din 1947, urmată de naţionalizarea din 1948, a trecut toate pădurile din Masivul Retezat în proprietate de stat.

Pădurile familiilor Ocskay şi Kendeffy din Retezat

Situaţia vechilor moşii, păşuni şi întinderi de pădure din Retezat avea să se schimbe după 1990. De atunci o mulţime de presupuşi urmaşi ai grofilor care au deţinut proprietăţi în Ţara Haţegului şi în Masivul Retezat s-au adresat Comisilor Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar şi Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în dorinţa de a intra în posesia terenurilor, castelelor, conacelor, pădurilor şi golurilor alpine din zonă.



Unii au reuşit, astfel că numai în Parcul Naţional Retezat, presupuşii moştenitori ai familiilor Kendeffy şi Ocskay au ajuns să deţină peste 7.000 de hectare de păşuni şi păduri. O mare parte din suprafeţele de pădure cu care urmaşii familiei Kendeffy au fost împroprietăriţi la mijlocul anilor 2.000 se află în zonele de protecţie strictă şi de protecţie integrală a parcului naţional, unde nu este permisă exploatarea lor. Pădurile deţinute de urmaşii grofilor Ocskay sunt în zona de conservare durabilă, unde legea permite exploatarea, totuşi nu au loc exploatări, informau reprezentanţii Parcului Naţional Retezat. Tot nobililor din familia Ocskay a aparţinut până în anii 30, complexul turistic Pietrele, din Parcul Naţional Retezat.

Retrocedare nelegală

Retrocedările din Retezat şi ţinuturile de la poalele masivului au stânit controverse. La mijlocul anilor 2000, Maria Kendeffy (decedată în 2016) şi fiica sa, Elisabeth Pongracz, ambele cetăţene austriece, au revendicat peste 10.000 de hectare de păşuni, păduri, terenuri din goluri alpine şi terenuri agricole în Retezat. În 2006, la numai un an de la depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, ca urmaşe ale familiei Kendeffy, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Asupra Terenurilor, constituită în baza unui ordin al Prefectului, a emis trei titluri de proprietate pe numele celor două solicitante, cu domiciliile în Viena, pentru o serie de terenuri şi păduri de pe raza localităţilor Sarmizegetusa, Râu de Mori, Petrila şi Pui. Retrocedarea rapidă a fost contestată de Academia Română, care în 2009 a solicitat anularea titlurilor de proprietate. Şi Curtea de Conturi a semnalat nelegalitatea acesteia.

„Prin trei titluri de proprietate emise în baza ordinului prefectului judeţului Hunedoara, doi cetăţeni austrieci (Kendeffy Maria şi Pongracz Elisabeta) ajung proprietariia 9.407 ha teren forestier şi păşuni (6.304 ha pădure) în Parcul Naţional Retezat, rezervaţie a biosferei UNESCO. Domeniul Retezat a aparţinut fraţilor Ludovic şi Gabriel Kendeffy. Primul a părăsit ţara şi a fost despăgubit în procesul optanţilor din Fondul A cu suma de 856.211 coroane – aur drept despăgubiri şi 14.844 coroane aur daune pentru dezorganizarea exploataţiei, conform Deciziei Tribunalului Arbitral de la Paris. Gabriel Kendeffy, rămas în ţară, a respins ofertele de ieşire din indiviziune, declanşându-se un lung proces judiciar care nu s-a finalizat până în anul 1949. Domeniul Kendeffy a intrat în anul 1949 în proprietatea Academiei Române fiind cea mai veche rezervaţie ştiinţifică din România. Reconstituirea este ilegală deoarece cetăţenii străini nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate şi, mai mult decât atât, pentru jumătate din domeniu se plătiseră despăgubiri”, se arăta în auditul din 2013 al Curţii de Conturi a României”, se arăta în auditul din 2013 al Curţii de Conturi a României.

În 10 august 2020, după mai mult de un deceniu de la începerea procesului, Judecătoria Haţeg a stabilit că titlurile de proprietate emise în 2006 pe numele celor două austriece au fost nelegale. Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.

Castelele revendicate de urmaşii grofilor Kendeffy şi Pogany

În Ţara Haţegului, aflată la poalele Retezatului, urmaşii familiei Pogany au revendicat Domeniul Pogány, format din castelul din Păclişa şi un parc dendrologic de 17 hectare. Noii proprietari ai castelului vechi de două secole, construit în stil baroc, şi al moşiei sale, folosită ca spital de neuropsihiatrie în ultimele decenii, au oferit imobilele spre vânzare statului român, în cadrul procedurii de preemţiune, cu 500.000 euro.



În vecinătatea Haţegului, la Sântamaria Orlea, un alt castel impunător ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a aparţinut în trecut familiei Kendeffy, a fost revendicat de urmaşii acesteia şi atribuit unui cetăţean german, Pal von Daranyi, cunoscut şi ca baronul Polco. După Al Doilea Război Mondial a trecut în proprietatea statului român, care iniţial l-a transformat într-un loc destinat taberelor de vară pentru copii şi apoi, în anii ´80, într-un hotel. Nu mai este folosit în prezent, iar investiţiile în restaurarea lui au lipsit. În schimb, baronul „Polco” a petrecut doi ani în închisoare, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu minore, iar unele dintre aventurile sexuale ale septuagenarului s-ar fi petrecut chiar în castel.


Foto: Lucian Ignat: Castelul Kendeffy

Procese de durată

În alte cazuri, cererile de revendicare a moşiilor depuse de presupuşii moştenitori ai grofilor au fost respinse de Comisiile de fond funciar ori au primit un răspuns neastisfăcător, astfel că solicitanţii s-au adresat instanţei. Unele procese între presupuşii urmaşi, în general cetăţeni maghiari şi austrieci, şi unităţile administrative din zonă s-au întins pe mai mult de un deceniu şi continuă şi în prezent. Este şi cazul revendicării Castelului Nalaţi-Fay de la marginea Haţegului şi a unei moşii de aproape 100 de hectare din jurul acestuia, care au aparţinut înainte de naţionalizarea din anul 1948 familiei Victor şi Balanka Fay. De 15 ani, castelul ridicat în secolul al XIX-lea a rămas abandonat. În deceniile de comunism, a funcţionat ca şcoală agricolă, iar după 1990 a devenit, pentru câţiva ani, instituţie sanitară. În 2005, Maria Katalin Szent Ivanyi, o femeie din Ungaria, nepoată de soră a Balankăy Fay l-a revendicat în instanţă. Presupusa moştenitoare a vechilor proprietari a murit în 2015, înainte de finalizarea procesului, iar urmaşii acesteia continuă demersurile la Judecătoria Haţeg, pentru a intra în posesia moşiei.


Castelul Nalaţi. Foto: Lucian Ignat

Castelul Nopcsa nu a mai fost revendicat

O soartă diferită a avut Castelul Nopcsa din satul Săcel, aflat la poalele Retezatului. A fost ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar timp de două secole una dintre bijuteriile Ţării Haţegului. La instaurarea regimului comunist, monumentul a fost naţionalizat şi transformat într-o şcoală cu internat pentru copii cu nevoi speciale, care a funcţionat până la sfârşitul anilor ’90. După închiderea şcolii, vechea reşedinţă a familiei Nopcsa a fost abandonată pentru mai mulţi ani, iar unii dintre localnici au devastat-o treptat, fără nicio piedică din partea autorităţilor. Jafurile au mai fost diminuate abia din 2010, după ce Consiliul Judeţean Hunedoara l-a preluat în administrare iar în prezent, castelul se află în şantier, urmând să fie renovat complet şi transformat în muzeu.

Retezatul înainte de naţionalizare

Administraţia Parcului Naţional Retezat prezintă pe pagina de internet retezat.ro istoricul rezervaţiei naturale şi al proprietarilor din zonă.

Astfel, informează reprezentanţii PNR:

Înainte de Reforma Agrară din 1922, pe o parte din Masivul Retezat exista un fond de vânătoare al Casei Majestăţii Sale Regele, administrat de Direcţia Vânătorilor Regale, aflat în proprietatea indiviză a Statului Român şi a familiei grofului Kendeffy.

De asemenea, începând cu 1880, în zonă s-au făcut exploatări forestiere (tăieri rase la molid), cu italieni aduşi de proprietarii pădurilor, familia Kendeffy, de la firma Pecal, din provincia Udine. Plutăritul liber se practica pe Lăpuşnicul Mare, Lăpuşnicul Mic şi ulterior pe Râul Şes. Baraje pentru acumularea apei (zătoni) existau la Rotunda, Drăgşanu, Branu şi pe Râul Şes. La Brazi exista o „greblă” pentru prinderea lemnului, iar la Clopotiva o fabrică de cherestea. Reîmpăduririle au fost făcute, prin grija proprietarului, cu material de împădurit de la pepinierele din Gura Zlata, Gura Apelor şi Lunca Berhinei. Tot la începutul secolului se experimenteză pentru prima oară păşunatul cu vite mari, începând cu păşunea Slăvei.

În 1923 cea mai mare parte a golului alpin se atribuie în mod definitiv, prin Reforma Agrară, în urma exproprierii, unor sate/comune, cu drept de folosire pentru păşunat, ulterior impunându-se şi unele restricţii, stabilite la înfiinţarea Parcului Naţional Retezat în 1935. Administrator al acestor păşuni a fost numit Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara, în baza instrucţiunilor primite de la Direcţia Islazurilor Pendinte din Ministerul Agriculturii.

În 1927, prin Procesul verbal din 17 iulie, Consilieratul Agricol al Judeţului Hunedoara predă Muzeului Botanic Cluj aproximativ 1500-1800 iugăre în zona Aradeş, Zănoguţa pentru includere în Parcul Naţional Retezat. Nu se cunoaşte localizarea exactă a acestei suprafeţe.

Din 1931, Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS) a preluat în administrare fondul forestier, până atunci proprietate indiviză a Statului Român şi a familiei Kendeffy.

Înainte de înfiinţarea Parcului Naţional Retezat (1935), zona era rezervaţie de vânătoare pentru capre negre, aparţinând Casei Majestăţii Sale Regele, fiind administrat de Direcţia Vânătorilor Regale, „care şi-a luat angajamentul celei mai mari ocrotiri.”

În anul 1935 a fost înfiinţat Parcul Naţional Retezat la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, şi a savantului de renume mondial Emil Racoviţă. La înfiinţare, Parcul Naţional Retezat se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 100 km².

Înainte de înfiinţarea parcului, la începutul secolulului XX exista tendinţa de a reduce efectivele de ovine, de cca. 30.000 exemplare anual, care păşunau în zona alpină. Păşunatul cu ovine era interzis în zona lacurilor, încercându-se astfel să se protejeze zonele preferate de capra neagră. Ulterior, pe suprafaţa declarată Parc Naţional păşunatul a fost permis doar „pentru vitele cornute şi caii proprietarilor acelor teritorii, cu excluderea totală a oilor şi excluzând orice introducere cu chirie a vitelor aparţinând altor comune decât cele de la poalele Retezatului, împroprietărite în Retezat, ori altor persoane, decât proprietarilor actuali”, aşa cum se arată în Procesul verbal de constituire a Parcului.

Turismul s-a practicat în Masivul Retezat încă din anii 30, după cum o dovedeşte şi harta elaborată de Touring-Clubul României în anul 1936, pe care este figurată Casa Pietrele, aflată în proprietatea Clubului şi având rol de cabană turistică.

În 1947, prin Legea pentru apărarea patrimoniului forestier, pădurile sunt trecute în proprietate de stat, fapt confirmat prin naţionalizarea din 1948.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Castelele ruinate ce păstrează poveşti fascinante. Soarta tristă a moşiilor de lux ale baronilor din secolele trecute

Soarta moşiei uriaşe a grofilor maghiari alungaţi de comunişti. Castelul fantomă şi 100 de hectare au fost revendicate

Secretele teribile ale celebrilor baroni Nopcea. Nepotul şi-a omorât iubitul de-o viaţă şi s-a sinucis, iar unchiul devenea noaptea tâlharul „Faţă Neagră“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările