Ororile colectivizării. Revolta din satul liderului bolşevic Gheorghe Apostol: „Ne-au luat pământul, s-au îmbătat ca porcii şi se bulgăreau cu brânză!”

Ororile colectivizării. Revolta din satul liderului bolşevic Gheorghe Apostol: „Ne-au luat pământul, s-au îmbătat ca porcii şi se bulgăreau cu brânză!”

Demonstraţie bolşevică pentru colectivizare la Tudor Vladimirescu FOTO Fototeca online a comunismului

Colectivizarea din România a fost, potrivit lucrărilor istorice scrise după 1989, un cumplit proces de exterminare a ţăranilor care îşi administrau singuri pământul. Estimările istoricilor arată că până la 3.000 de oameni au fost ucişi în perioada 1955-1958 pentru că au refuzat să predea pământurile. În unele sate din Galaţi, noii stăpânitori au oferit ţăranilor, dincolo de represiune şi arestări, momente tragi-comice.

Început greoi şi haotic, procesul de colectivizare a stagnat între 1953 şi 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate şi dus la final în 1962. Numeroşi ţărani, atât săraci, cât şi mai înstăriţi, s-au opus acestei acţiuni, iar guvernul comunist a recurs uneori şi la represiuni violente, ucideri, deportări, încarcerări şi confiscări ale întregii averi a celor implicaţi.

După ce v-a povestit în episodul trecut despre cumplitele întâmplări ale căror victime au fost ţăranii de la Cudalbi, în articolul de faţă ne vom referi la chinurile prin care au trecut sătenii din Tudor Vladimirescu, Mihail Kogălniceanu, Griviţa şi Piscu.

Flacăra revoltei, din sat în sat

Revolte ţărăneşti au fost, în aceeaşi perioadă, şi la Mihail Kogălniceau şi Griviţa, ambele din judeţul Galaţi. De altfel, cei de la Griviţa pare să-i fi inspirat pe ţăranii din Cudalbi, după cum avea să mărturisească, la aproape patru decenii distanţă, „teroristul“ Costin Armăsaru.

La începutul lunii decembrie din anul 1957, ţăranii din comuna Griviţa au întocmit o cerere de ieşire din colectiv, semnată în grup. A fost arestat şi condamnat la zece ani „instigatorul“ de 32 ani Ştefan I. Mihalache, iar cei peste 100 de semnatari au fost bătuţi crunt de miliţieni şi de securişti. Circa 20 dintre ei au fost reţinuţi şi ţinuţi fără condamnare în beciurile Securităţii, la Galaţi şi Tecuci, între două şi şase luni.

Pentru un protest similar, îndreptat împotriva primarului corupt, o lună mai târziu a fost arestat şi condamnat la 7 ani, tot pentru „instigare“, griviţeanul Andrei Niţă, de 58 ani. Amândoi „instigatori“ fuseseră membri ai Partidului Naţional Ţărănesc.

La Mihail Kogălniceanu au fost, de asemenea, cel puţin două mari revolte: una în octombrie 1957 (soldată cu circa 30 de arestări), iar alta în martie 1958. Acest din urmă conflict a izbucnit după ce mai mulţi săteni au trimis scrisori anonime la „Scânteia”, relatând despre abuzurile primarului, care îi trecuse pe oameni la colectiv fără acordul lor, pe baza unor cereri falsificate.

Ca urmare, în sat a fost trimisă o comisie (de fapt un pluton de securişti în civil) care aînceput să-i interogheze şi să-i bată pe „suspecţi”. S-a produs o adevărată răscoală, securiştii au fost fugăriţi cu furcile şi cu topoarele, însă la faţa locului a ajuns la scurt timp Armata. Au fost arestate peste 20 de persoane (nu şi primarul care a falsificat cererile), fiind condamnate la între 6 şi 18 ani de închisoare.

Răzmeriţă în satul liderului comunist Gheorghe Apostol

Deşi pare o filă de istorie puţin importantă, merită rememorat şi modul cu a fost gestionată colectivizarea la Tudor Vladimirescu (judeţul Galaţi), satul natal al lui Gheorghe Apostol (pricipalul rival al lui Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului comunist, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej).

Bolşevicul Gheorghe Apostol (stânga) şi Gheorghiu-Dej FOTO Fototeca online a comunismului românesc

Aici, în fruntea obştei se aflau – cum altfel – chiar rudele înaltului demnitar bolşevic, iar din acest motiv teroarea a fost susţinută, în mai multe rânduri, prin mărşăluiri speciale ale unor plutoane de miliţieni pe uliţele aşezării. Pe acest fundal, oamenii nu au îndrăznit să se revolte în masă, ca în alte sate, însă au existat persoane care s-au opus vehement colectivizării.

Unul dintre aceştia a fost ţăranul Ghiţă Păiş, care a fost capturat de securişti în anul 1955 (pe când avea 40 de ani; fusese dat în urmărire încă din 1950, trăind ascuns în tot acest timp), fiind condamnat în regim de urgenţă (prin sentinţa 1655/1955 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) la 22 ani muncă silnică pentru „acte de teroare“. Singurele „vini“ care i s-a găsit: a sfătuit sătenii să nu intre la colectiv şi a scris pe garduri lozinci contra colectivizării.

Ţăranul Ghiţă Păiş şi unul dintre mesajele lui contra comuniştilor FOTO Arhiva CNSAS

Închis la Galaţi, Jilava, Aiud şi Salcia, a fost eliberat la 1 august 1964, prin graţiere. În anul 1997, a povestit, pentru cercetătorii de la Memorialul Sighet, cum s-au întâmplat lucrurile. Totul a început la petrecerea de 1 mai (Ziua Muncii)  din 1950, organizată de liderii satului în pădure. Apoi s-a auzit în sat că şefii satului şi unii veniţi de la Galaţi s-au îmbătat aşa de tare încât s-au bătut cu bucăţi de brânză.

La scurt timp, a avut loc adunarea pentru a discuta cum se împart produsele agricole în întovărăşire (aceasta fiind forma primară a gospodăriei colective), iar când a venit vorba de brânza de la oile duse la stâna comună, preşedintele asocierii – nimeni altul decât Manolache Apostol, tatăl lui Gheorghe Apostol – a spus că nu se mai poate da cât s-a promis, ci doar jumătate.

„Io m-am apucat şî i-am spus lui tac-su’ lu’ Gheorghe Apostol: «Moş Manolache, nu care cumva di la îmbulgăreala aceia cu brânză care aţi avut-o, nu mai aveţi di un’ să daţi?» El a-nceput cu: «Las’ ca te aranjăz io, te ieu io!» Io când am văzut, am luat-o din loc. Şî am devenit, cum v-am spus, fugar. Am fost pi la unu’, pi la altu’, pi colo, pi colo. Da’ îmi chinuia mereu nevasta, pi mama“, a povestit Giţă Păiş.

Sediul coperativei din Tudor Vladimirescu, după răscoală FOTO Arhiva CNSAS

Realmente impresionate sunt mărturiile ţăranului despre teroarea la care i-a fost supusă familia: „Banditu’ vinea pi la miezu’ nopţii… copiii cu pistoalele p’in gură! Am apucat ş-am scris o scrisoare di ameninţare: «Dacă vă mai agăţaţi o dată di familia mea, şî io m-apuc di voi!» S-au oprit. Acuma ce-am făcut, în anii ăştia? Ei maltrata p-aici, vinea, fura din pământ, şî io intram peste ei şî p’in casă şî… bate-ţi joc di ei, bate-i colo, bate-i colo, în fine, scriam pi garduri «Trăiască Regele Mihai Întăi, să ne scape di mişăi!». Ş-am mai scris şî poiezii contra lor“.

Iată şi câteva dintre versurile scrise de Ghiţă Păiuş şi lipite pe geamul Primăriei din Tudor Vladimirescu: „Toţi mişeii-n cârma ţării/ Cocoţaţi toţi prin tablouri,/ Numa’ iconiţa sfântă/ N-are loc şî ea-ntr-o ţântă”; Apoi: „Toţi se face patrioţi/ Inventatori şî deştepţi,/ Pi când nouă ne dă ghies/ Comunistu’ păcătos/ Să ne trecem la colhoz./ Ne dă zor cu arătura,/ Ne dă zor cu colectarea,/ Mânca-i-ar inima fiara“.

Confiscare cu chef şi lăutari la Piscu

Constantin Lăcătuş, născut la 6 iunie 1921, în Piscu (judeţul Galaţi), a povestit şi el împrejurările în care, în anul 1950, a devenit un proscris pentru că nu a fost de acord să-şi dea casa pentru a fi sediul gospodăriei agricole colective din comună. Realatarea lui, înregistrată de cercetătorii de la Memorialul Sighet, este relevantă pentru modul cum acţiona stăpânirea comunistă în acele timpuri.

Ţăranul Constantin Lăcătuş din Piscu SURSA FOTO Arhiva CNSAS

„Umbla unu’ Radu Iacob, care-i mort, şî era preşedintele Sfatului Popular – aşa-i spunea atunci în loc di primar –, umbla cu echipa, cu unii di la Pechea. Şî spunea că sunt mari ştabi. Şî vinea, te prindea pi dumneata, să zicem, pi stradă şî te lua la bătaie până când ziceai ca ei. Ş-aşa intrai în colectiv. Până la urmă am mai rămas doar 13, printre care şî io şî tata, dar tot ne-o luat pământul la colectiv, chiar şî fără cerere. Am stat fugari prin păduri, dar n-o fost di folos. Ne-o prins şî ne-o dus la puşcărie“, a povestit Lăcătuş.

Momentul înfiinţări colectivului la Piscu, din iulie 1950, este relatat cu un soi de tâlc de ţăranul pe atunci în vârstă de 29 de ani: „Şî când au plecat să facă colectivu’, eu nu eram acasă, decât mama, Lăcătuş Chiraca, era acasă. Eu eram cu nevasta la câmp. Ei a venit cu lăutarii şî cu drapelu’, cu Gică Baboi – asta era porecla, da’ nu mai ştiu cum îl chema, trăieşte şî azi, şî îi mare ştab pi la Veterani. Şî mama era sângură… Lor le cânta lăutarii şî a-ntins mese acolo-n vatră, şî unu’ d-aici din sat, Ionel Căluian, s-a dat în beci, c-aveam beci zidit cu cărămidă, şi-a scos vin“.

Ca în foarte multe dintre cazuri, în grupurile de presiune de la Piscu era un amestec de legionari şi de adepşi ai bolşevismului. „Căluian a fost legionar, ş-acuma era comunist. În timpu’ cela a vinit un văr al nevestii mele la mine… Eu eram cu nevasta la deal, cum v-am spus… Era nevastă-mea însărcinată în a cincea lună… Şî când vine văr-su, zice: , «Băi, v-a luat casele să facă sediu la colectiv!» Eu am plecat imediat d-acolo. Ea – Dumnezeu s-o ierte! – a jugat boii cum a putut acolo ş-a vinit şî ea. Şî eu când am ajuns acasă, ei erau aici. O dat să mă aresteze, dar am fugit. Da’, pân’ la urmă, m-a arestat“, a povestit ţăranul.

Conform documentelor din arhivele fostei Securităţi, Constantin Lăcătuş este prins la 6 decembrie 1950. Reţinut timp de 3 ani şi 8 luni fără a fi judecat, a fost închis la Galaţi, Craiova, Gherla şi Jilava.

Vă mai recomandăm şi:

Metodele sadice prin care comuniştii îi umileau pe creştini: colaci de pomenire făcuţi din ghips şi muncă forţată în ziua de Paşti 

Drama preotului torturat şi condamnat la temniţă grea pentru că a refuzat să mintă într-un dosar fabricat de Securitate

Torţionarul Goiciu, bestia care a inventat „Ringul Morţii“. Este vinovat de asasinarea şi schilodirea a mii de români 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: