Mâncarea ca instrument psihologic. Cum folosim delicatesele culinare ca să ne recăpătăm încrederea şi statutul social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unor studii recente, oamenii cumpără mâncare mult peste bugetul pe care şi-l permit în încercarea de a-şi recăpăta statul social. Acest lucru este valabil şi în cazul casei sau maşinii pe care o deţin, dar mâncarea este ceva mult mai la îndemână, mai ales după ce au observat că această mişcare chiar poate schimba percepţia celor din jur despre ei.

Mâncarea a încetat de mult să mai fie doar o o necesitate fiziologică, devenind în prezent un adevărat instrument de comunicare în familie, dar şi în societate. 

”Oamenii se folosesc de o invitaţie la masă pentru a socializa şi a-şi transmite în acelaşi timp reuşitele, dar şi evenimentele mai puţin fericite din viaţă. Este o bună ocazie de a încheia afaceri, însă toată această desfăşurare, ca să o numim aşa, ascunde ceva mai subtil. Puţini sunt cei care se întreabă în timpul mesei cu ce stare mănânc, lângă cine mănânc  şi pentru ce mănânc?”, explică psihologul Stelian Chivu.

Mulţi dintre noi mănâncă pentru a-şi astâmpăra foamea, însă sunt şi persoane care fac asta pentru că simt nevoia de iubire.  Există, de asemenea, persoane care folosesc mâncarea ca un veritabil instrument psihologic. Acestea invită familia la masă, dar şi prietenii, uneori chiar şi pe unii pe care nu îi agrezează prea mult, şi cumpără diverse bunătăţuri, pe care în mod obişnuit nu şi le permit, pentru a transmite un mesaj foarte clar: ”Eu pot!”

De fapt, aici există un dublu mesaj. În primul rând, persoana în cauză doreşte să îşi recapete încrederea în sine, pe care şi-a pierdut-o din diverse motive, cel mai adesea fiind vorba de probleme financiare, dar şi statutul social. Nu întotdeuna se întâmplă asta, însă cei care folosesc mâncarea în acest scop cred că aşa stau lucrurile.

”Din punct de vedere psihologic, gustul mâncării servite este în strânsă legătură cu sexul. Când cineva a încheiat o relaţie cu cineva care îi conferea un statut social aparte, simte nevoia să arate că nu a pierdut acel statut şi atunci se manifestă sub această formă, de a cumpăra mâncare, dar şi alte lucruri, pe care uneori nu şi le permite”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Se hrănesc cu iluzii

În realitate, este doar o iluzie, pentru că singurul care este hrănit în astfel de situaţii este ego-ul. Cei care se amăgesc astfel vor să fie văzuţi de braţ cu el sau ea, iar dacă nu mai au nici asta, atunci măcar să se facă remarcaţi la un restaurant de fiţe, să îşi facă câteva selfiuri şi să încarce nişte poze pe reţelele de socializare.

Lucrurile pot aluneca însă pe o pantă deloc plăcută pentru cei care fac astfel de lucruri, deoarece vor ajunge să vorbească cu uşurinţă despre lucruri pe care le-au cumpărat şi locuri unde au fost, deşi nu sunt decât minciuni.

Mai există şi situaţia în care unele persoane se împrumută de bani pentru a cumpăra tot soiul de delicatese culinare sau ies cu o persoană pe care vor să o impresioneze în oraş, pe principiul că prima impresie contează.  

Ideea este bună, însă dacă ea are în spate o minciună, totul se va nărui în momentul în care familia sau anturajul află cum stau, de fapt, lucrurile. Există în acest caz şi cealaltă extremă, în sensul că sunt persoane potente financiar, care îşi satisfac egoul cumpărând simpatia celor din jur prin mâncare şi nu numai.

”Ce se întâmplă când se trece peste acest moment, al încercării de a impresiona. Dacă discutăm strict despre mâncare, se va stabili o raportare corectă la aceasta. Aici trebuie să se ajungă. Dacă se va trece de la aroganţa de a fi servit la a servi, asta înseamnând inclusiv ca persoana să gătească mâncarea personal şi să o încarce cu energie pozitivă, atunci vorbim de un salt de conştienţă semnificativ, ce înseamnă în acelaşi timp comunicare şi dăruire”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite