FOTO Cea mai bătrână navă cu zbaturi din Europa funcţionează în România. O poveste dramatică, întinsă pe 165 de ani

Nava Tudor Vladimirescu, în prezent FOTO Costel Crangan

Nava „Tudor Vladimirescu“ i-a plimbat pe regii României, dar şi pe liderii comunişti Gheorghiu-Dej şi Hruşciov. A transportat milioane de oameni de-a lungul Dunării, iar acum zace ancorată la un cheu din Galaţi. Este deţinătoare a cel puţin trei recorduri impresionante.

Când o vezi ancorată la cheu, nici n-ai crede că e mai bătrână decât România. Se ţine bine la cei 165 de ani ai ei şi, chiar dacă încheieturile i-au mai ruginit, iar oamenii au cam uitat de ea, este un adevărat monument al istoriei, care deţine cel puţin trei recorduri.

Nava „Tudor Vladimirescu“, căci despre ea este vorba, este cea mai veche navă funcţională din România şi este şi cea mai veche navă cu zbaturi funcţională din Europa. De asemenea, este singura navă cu cilindri oscilanţi care încă mai funcţionează în Europa.

La drept vorbind, nu-i chiar un iaht de lux, aşa cum este, spre exemplu, fostul iaht regal „Luceafărul“ (ex-Libertatea, actual Nahlin), ci mai degrabă un vapor robust adaptat la diverse scopuri.

De altfel, după cum ne-a povestit Marius Mitrof, consilier la Direcţia pentru Cultură a judeţului Galaţi, nava s-a „născut“, în anul 1854 (cu cinci ani înainte de Unirea Principatelor Române, aşadar) ca remorcher şi şlep de mărfuri. Cel puţin aşa atestă „Anuarul Dunării“ din 1936.

A fost construită între 1850 şi 1854 la şantierul naval „Ganzdanubius“ din Viena (pe atunci capitala Imperiului Habsburgic), la comanda unei celebre societăţi de navigaţie austrice, care cam făcea legea în transportul de mărfuri pe Dunăre: Donaudamfshiffe Gesellshchaft (sau DDSG, cum era cunoscută uzual). A fost lansată la apă cu mare fast, sub denumirea de „Croaţia“, fiind imediat dată în exploatare pentru a transporta mărfuri generale şi cereale între Viena şi importantele porturi Galaţi şi Brăila.

Tehnologie de ultimă oră, de acum 165 de ani

„Nava avea corpul din oţel cu file de tablă dispuse longitudinal şi îmbinate prin nituire, iar masina cu aburi cu cilindri verticali oscilanţi, cu dublă expansiune era de ultimul tip în epocă. Principiile constructive ale maşinii cu aburi cu dublă expansiune, suprafeţele mari ale pistoanelor, dar şi calitatea materialelor au permis obţinerea unor bune randamente de navigaţie cu turaţii mici şi a unei longevităţi de admirat“, spune despre vas Marius Mitrof.

Dotată cu o propulsie puternică pentru acea vreme, nu avea nevoie, ca alte vase, de un remorcher suplimentar pentru a putea trece în siguranţă de numeroasele vârtejuri şi cataracte în zona Cazanelor Dunării. Însă dincolo de puterea dezvoltată, motorul impresionează prin anduranţă: are 165 de ani, dar încă este funcţional.

Nava Tudor Vladimirescu-Croatia in 1919 FOTO Muzeul de Istorie GALATI

Iată câteva dintre caracteristicile tehnice ala navei, păstrate până în zilele noastre: lungimea maxima - 60,8 metri, lăţimea maximă la casa zbaturilor -14,4 metri, pescaj minim -1,83 metri, deplasament gol - 500 tone, deplasament maxim - 560 tone, viteza tehnică -18 km/h, maşina cu aburi oscilantă cu dublă expansiune - 600 CP, autonomie de marş - circa 80 ore, echipaj -27 persoane, număr maxine de pasageri - 450 persoane.

Devine navă de pasageri în 1874

Potrivit sursei amintite , „Croaţia“ devine navă de pasageri după o masivă reconstruire ce a avut loc în 1874. Până la începerea Primului Război Mondial, va face sute de curse pe Dunăre (mai ales croaziere pentru protipendadă), de la Viena şi până la Brăila, Galaţi şi Sulina, însă din 1916 este rechiţionată de armata austro-ungară pentru transportul de trupe, de muniţii şi de provizii.

Nava Tudor Vladimirescu in 1938 FOTO Muzeul de Istorie GALATI

De altfel, în acest mod va ajunge în proprietatea României, în anul 1919, drept captură de război. În acelaşi an, potrivit documentelor, este modernizată pe cheltuiala României şi este redenumită „Sarmizegetusa“. Nava avea cabine de pasageri de clasa I si II-a şi asigura un confort deosebit pentru perioada interbelică, pentru croazierele pe distanţe lungi. Saloanele şi cabinele aveau o capacitate de 105 locuri, iar băncile de pe punţile exterioare mai ofereau 150 locuri.

În perioada interbelică face mii de curse pe Dunăre, fie ca navă de pasageri fie, ocazional, pentru curse speciale în timpul cărora transportă membri ai Casei Regale (au păşit pe ea regele Ferdinand, regina Maria, regele Carol al II-lea, regele Mihai) sau membri ai guvernelor, fiind preferată mai ales pentru eleganţa ei cu parfum istoric.

Citește și: Navele cu zbaturi, comoara istorică lăsată să dispară. Ce se întâmplă cu ultimele trei vapoare care mai există în România

În anul 1923, „Sarmizegetusa“ este cumpărată de către societatea de navigaţie pe acţiuni SRT, care în anul 1927 îi schimbă numele „Grigore Manu“. Deşi unii istorici contemporani au scris că numele ar fi fost de fapt „George Manu“ (în onoarea generalului român, descendent al lui Constantin Brâncoveanu, care a cucerit Vidinul), realitatea este mult mai prozaică. Numele a fost pus în onoarea lui Grigore Manu , directorul Regiei Monopolurilor Statului, cel care ar fi pus bazele flotei fluviale româneşti.

Între 1923 şi 1940 nava face numeroase curse de pasageri şi de agrement, destinaţia principală fiind Delta Dunării, pe trasee precum Orşova-Sulina, dar şi mai scurte, între Galaţi (sau Brăila) şi Sulina. În 1940 este rechiziţionată de Armata Română şi este transformată în spital de campanie plutitor.

I-a plimbat pe Dej şi pe Hruşciov

Nava scapă, datorită vechimii (avea aproape 100 de ani deja), de confiscarea rusească, iar în 1948, nava este preluată de Sovromtransport NFR (precursoarea Navrom) şi primeşte numele de „Tudor Vladimirescu“. Sub acest nume navighează, timp de decenii, pe rutele Orşova-Giurgiu şi apoi Brăila-Sulina. În iunie 1962, însuşi liderul sovietic Nikita Hruşciov face o plimbare, la invitaţia lui Ghoerghiu-Dej, cu nava istorică.

Nava Tudor Vladimirescu in prezent FOTO Costel Crangan

Ulterior, vasul este folosit doar pentru curse obişnuite, iar după 1985 face doar scurtul traseu (câteva curse pe zi) dintre Galaţi şi Brăila. Între 1990 şi 1992 devine restaurant plutitor, sub denumirea „Europolis“, în majoritatea timpul rămânând ancorată în portul Tulcea. Din 1993 şi până în 1999 nu a mai navigat deloc, fiind ancorată între Galaţi şi Brăila, răstimp în care i s-au furat multe din piesele originale.

Odată cu privatizarea companiei de stat Navrom SA, „Tudor Vladimirescu“ rămâne în patrimoniul acesteia, iar între 1999 şi 2003 este modernizată şi restaurată cu 1,5 milioane de dolari. Deşi momentul a stârnit controverse (pe motiv că nu s-ar fi ţinut în privinţa unor aspecte de planurile originale; de aceea nici nu a fost inclusă în categoria „Tezaur“ a patrimoniului naţional), nava a redevenit funcţională. Motorul original a fost adaptat să funcţioneze pe motorină (în loc de păcură), iar uriaşele biele pot fi observate prin pereţii transparenţi montaţi.

Citește și: FOTO Românul care a traversat Pacificul pe o navă cu pânze: „Cei mai apropiaţi «vecini» erau pe staţia orbitală“

Cea mai bătrână navă cu zbaturi din România nu a mai făcut de trei decenii curse de linie, însă ocazional mai este scoasă la câte o paradă navală. De asemenea Navrom SA o închiriază pentru excursii organizate (cu 1.000 de euro pe oră), însă nu se găsesc clienţi decât de două-trei ori pe an. În restul timpului, „Tudor Vladimirescu“ zace ancorată la cheu în apropierea Palatului Navigaţiei din Galaţi şi-şi trăieşte cu demnitate apusul.