Aproape 5 tone de fructe şi legume confiscate de poliţişti. Mulţi comercianţi nu afişau nici preţurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii locali au efectuat mai multe controale în pieţele gălăţene, soldate cu zeci de amenzi şi bunuri confiscate în valoare de peste 11.500 de lei.

Peste 4.800 de kilograme de fructe/legume (struguri, hrean, roşii, vinete), 1.360 de ţigarete şi trei cântare, bunuri în valoare de peste 11.500 de lei, au fost confiscate de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale la cea mai recentă acţiune desfăşurată în pieţele gălăţene.

”Pe perioada acţiunii de control, oamenii legii au verificat un număr de 38 de operatori economici/persoane fizice şi au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.300 lei. Pentru lipsă afişare preţuri, în baza HCL 260/2018, poliţiştii locali au dat un număr de 10 amenzi, alte 13 sancţiuni contravenţionale fiind aplicate în baza Legii 12/1990”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

În primele nouă luni ale anului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au aplicat 465 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 330.100  de lei. Cele mai multe dintre aceste amenzi (un număr de 177) au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018. Tot în perioada menţionată, oamenii legii au suspendat activitatea la 12 agenţi economici şi au ridicat marfă în vederea confiscării în 72 de cazuri.

De asemenea, în perioada iunie-septembrie 2020, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au efectuat verificări cu privire la ocuparea domeniului public cu terase sezoniere, lăzi cu îngheţată, vitrine frigorifice şi chioşcuri pentru îngheţată/băuturi răcoritoare. În urma acestor acţiuni, au fost aplicate 12 sancţiuni, în valoare totală de 6.800 de lei.

Poliţiştii locali au aplicat amenzi pentru: lipsă acord funcţionare şi autorizaţie pentru alimentaţie publică (s-a dispus măsura complementară de suspendare a activităţii la doi din cei trei operatori economici verificaţi, în baza OG nr. 99/2000), lipsă licenţă amplasare terasă sezonieră conform HCL 260/2018, lipsă autorizaţii emise de autorităţile publice locale şi/sau central şi lipsă autorizaţii utilizare muzică în scop ambiental (drepturi de autor), conform Legii 8/1996.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Controale în pieţele Capitalei, la magazinele care comercializează peşte

VIDEO Elevii şi profesorii, verificaţi de noua structură din Poliţie dacă respectă regulile de siguranţă sanitară

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite