Învăţătoarea care le predă elevilor matematica prin poveşti

Învăţătoarea care le predă elevilor matematica prin
poveşti

Rodica Gavriş-Pascu FOTO proiectulmerito.ro

Rodica Gavriş-Pascu, învăţătoare la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu“ din Cluj-Napoca, a găsit metode inedite de predare, care să le atragă atenţia copiilor şi să le dezvolte imaginaţia.

Rodica Gavriş-Pascu (51 de ani) este învăţătoare la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu“ din Cluj-Napoca şi are o carieră în învăţământ de 33 de ani. 

Anul trecut a fost premiată în cadrul proiectului MERITO, după ce s-a remarcat prin multitudinea de metode de predare, majoritatea informale, prin care copiii învaţă să colaboreze, să aibă grijă unii de alţii, să se accepte aşa cum sunt, să aibă curajul să se exprime, să pună întrebări, să aibă o copilărie lipsită de griji şi să se dezvolte în ritmul lor.

Învăţătoarea îşi aminteşte că dintotdeauna i-a plăcut să interacţioneze cu copiii mici, iar părinţii au îndrumat-o să urmeze un liceu cu profil pedagogic. A ales să devină învăţătoare – şi nu profesor –, pentru că e de părere că elevii din clasele primare sunt extrem de receptivi şi se pot modela uşor.

„Au o influenţă pozitivă asupra mea. Şi eu învăţ foarte mult de la aceşti copii, nu numai ei de la mine. Am învăţat de la ei să mă adaptez, să fiu spontană, să mă bucur de orice şi să uit foarte uşor o supărare“, spune Rodica Gavriş-Pascu.

Mărturiseşte că de multe ori abia aşteaptă să se termine vacanţa pentru a reveni la şcoală, ca să se poată reinventa. Nu concepe că s-ar putea prezenta mereu la fel în faţa elevilor ei. Aşa că fie-care zi la şcoală este ca o surpriză pentru cei mici. Cum face asta? „Este o preocupare de-a mea de a îmbrăca orice noţiune nouă într-o poveste. În felul acesta, informaţiile li se întipăresc altfel în minte şi le văd rostul.“

Povestea de la ora de matematică

Învăţătoarea încearcă mereu să lege materia predată de viaţa reală. De exemplu, ca să-i înveţe să citească numerele mai mari de o mie – pentru că nu este deloc uşor pentru ei – a inventat o poveste despre o localitate, în care primarul a construit patru case pentru nişte familii tinere. S-a dus apoi la aceste familii, iar la prima a ieşit un băieţel pe care îl chema „Zeci“, care avea o broscuţă ca animal de companie, pe care o chema „Unităţi“, iar pe mama lui o chema „Sute“.

Munca în echipă FOTO arhiva personală

Povestea se repetă şi la a doua familie, iar primarul crede că cineva îi joacă o farsă: pe toţi îi cheamă la fel şi bănuieşte că băieţelul fuge de la o casă la alta şi îşi bate joc de el. Supărat, se întoarce la Primărie şi se gândeşte cum ar putea face să-i deosebească. Revine apoi la fiecare familie şi află că au şi un alt membru, pe care îl cheamă „Zeci de mii“. Aceasta este doar una dintre metodele pe care le foloseşte cu elevii pentru a-i învăţa matematică, iar poveştile prind foarte bine la cei mici, care se şi amuză şi pot, prin intermediul lor, să facă distincţia clară între fiecare clasă de numere.

Fenomenul educaţional creat de un profesor de informatică în România şi Diaspora

De la o colegă mai tânără a împrumutat o metodă care se numeşte „Şoapta spionului“, prin care îi face pe copii conştienţi să-şi calibreze mereu vocea, astfel încât să nu vorbească prea tare, în special când lucrează în echipă.

Ce înseamnă lectura înainte de ore

Rodica Gavriş-Pascu a renunţat de mult la catedră. Spune că o îndepărta de copii. Ea crede în apropiere şi îi încurajează mereu pe elevi să colaboreze şi să înveţe unii de la ceilalţi. „Chiar şi în această perioadă, de comunicare online, le permit să interacţioneze unii cu alţii, nu doar prin mine sau prin jocuri, pentru că răspunsul este automat şi nu vreau asta.“

A împământenit un obicei ca, în fiecare dimineaţă, copiii să citească preţ de câteva minute înainte de a începe ora. I-a venit ideea după ce a observat că noile generaţii nu mai citesc la fel de mult, pentru că elevii sunt mai preocupaţi de gadgeturi. „Orele încep astfel foarte bine în fiecare dimineaţă şi apoi puteam trece chiar la matematică, pentru că ne luam doza aceea de bine. Asta facem şi acum, de când s-a trecut la orele online. Le-a intrat acest obicei în rutina zilnică“, explică învăţătoarea.

Sală de clasă în aer liber FOTO arhiva personală

A învăţat de-a lungul anilor să comunice deschis şi să se prezinte în faţa elevilor exact aşa cum este, cu tot cu vulnerabilităţi, ştiind că doar aşa le poate depăşi şi îi poate învăţa empatia. Din întâlnirile individuale cu părinţii şi cu micuţii află universul fiecărui copil şi de ce are anumite reacţii la şcoală, astfel încât să poată lucra cu elevul pentru a le corecta. Le numeşte „minutele de aur“, iar mulţi copii le aşteaptă cu sufletul la gură. „E o investiţie mare de timp, dar rezultatele pe termen lung sunt nepreţuite“, spune Rodica Gavriş-Pascu.

Metoda prin care aplanează orice conflict

În medierea conflictelor, care apar inevitabil între copii, foloseşte o metodă care se numeşte DINO şi se traduce aşa: Decide – dacă e importantă divergenţa, Investighează – care sunt motivele divergenţei?, Negociază şi cere Opinia adultului. „Dacă copilul vrea o minge roşie din mai multe mingi de diferite culori, nu este un conflict prea important, dar dacă este un conflict care chiar necesită soluţionare, trebuie să fie în stare să parcurgă nişte paşi înainte ca acesta să ajungă la adult“, explică învăţătoarea.

Crede că importantă e comunicarea permanentă, iar aceasta trebuie să aibă loc fără gesticulări ale mâinilor şi picioarelor, cum sunt tentaţi copiii să facă. Se întâmplă uneori ca în pauze unii dintre elevii săi să vină spre ea supăraţi de conflictul cu un alt coleg, iar ea le arată imediat trei degete.

Grădina de la şcoală FOTO arhiva personală

E semnalul că n-au parcurs primii trei paşi din DINO, aşa că se opresc şi încep să discute şi să negocieze. De multe ori, nici nu mai ajung la învăţătoare, pentru că îşi soluţionează singuri disputele. Îi formează astfel pentru viaţa de adult, când se vor confrunta des cu situaţii conflictuale şi vor trebui să renunţe câteodată la mândrie pentru a ajunge la o înţelegere cu cealaltă parte. „Îi învăţ să respecte părerea argumentată a colegului, chiar dacă nu este aceeaşi cu a lui. Este extrem de important“, subliniază Rodica Gavriş-Pascu.  

Tehnicianul dentar care deschide drumul progresului în învăţământ. „Un profesor bun inspiră elevul să îl depăşească“

Le predă, zilnic, elevilor săi importanţa unei griji permanente pentru mintea lor. „Ai grijă cum gândeşti“ – şi nu „ai grijă cum te comporţi“ –aceasta e lecţia pe care le-o aminteşte mereu. „Asta le explic mereu, că trebuie mai întâi să gândim. «Mi-a smuls jucăria din mână, dar poate că nu a ştiut să mi-o ceară. Nu trebuie să fiu agresiv pentru că nu a avut nimic cu mine personal.» Trebuie să înveţe să se poziţioneze faţă de orice eveniment prin prisma a ceea ce gândeşte fiecare. De foarte multe ori gândul ne poate provoca nişte comportanente indezirabile.“ De altfel, ea însăşi le e un model: la 40 de ani a urmat, la zi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, iar după trei ani a făcut şi masteratul în Management Educaţional.

Un alfabet neconvenţional

Învăţătoarea din Cluj-Napoca i-a învăţat pe copii un altfel de alfabet scris de mână, diferit de cel tradiţional. „Copiii vin la clasa pregătitoare ca Făt-Frumos, iar în clasa întâi dau piept cu realitatea şi ajung să scrie greoi, să facă acele bucle ale literelor care îi încetinesc şi le fac viaţa un iad.“ Aşa că a preluat o metodă de la o profesoară din SUA, care a venit cu ideea învăţării unui alfabet simplist, în care majoritatea literelor seamănă cu cele de tipar. Scrisul devine astfel mult mai simplu, iar elevii îl fac cu plăcere, pe caiete studenţeşti.

FOTO proiectulmerito.ro

„Când copilul are la dispoziţie un spaţiu curat şi deschis, învaţă imediat să se adune. Poţi să le dai acum o foaie albă şi ei vor scrie ordonat, pentru că ştiu ce să facă cu libertatea. Pe partea socio-emoţională au câştigat enorm scriind în acest fel“, spune învăţătoarea. Literele nu mai sunt doar simple bastonaşe care îi enervează pe cei mici, pentru că se încăpăţânează să nu stea în căsuţelor lor de pe caiet, ci îi prezintă exact aşa cum sunt. De pildă, cu cât linia de la t-ul de mână este scrisă mai sus, cu atât este mai mare stima de sine a copilului, iar un v deschis înseamnă o deschidere mai mare la provocările pe care i le aduce zilnic viaţa. Îşi învaţă elevii să nu şteargă greşelile din caiete, pentru că acestea sunt cel mai bun profesor pe care îl pot avea.

Canapeaua pentru lectură şi meditaţie

Învăţătoarea are în vedere şi latura emoţională a copiilor. În spatele clasei, lângă fereastră, este o canapea delimitată de o bibliotecă şi o oglindă. Mobilierul a fost donat de mama unei eleve, iar învăţătoarea a transformat colţul într-unul pentru lectură, joc şi meditaţie, o oază de linişte unde cei mici se pot retrage când simt nevoia.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Profesoara care refuză meditaţiile private şi pregăteşte la clasă mediciniştii încă din primul an de liceu. „Fac experimente povestite, pentru că nu avem materiale“

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările