Ziaristul constănţean Emilian Andrei a murit. A condus mai bine de două decenii publicaţia Ziua de Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilian Andrei - ziarist Ziua de Constanţa Sursa Facebook EA

Unul dintre cei mai vechi ziarişti ai Constanţei, Emilian Andrei, a murit vineri, 20 august 2021. Jurnalistul a condus mai bine de 20 ani redacţia publicaţiei Ziua de Constanţa.

Ziua de Constanţa a anunţat vestea tristă a dispariţiei ziaristului Emilian Andrei, experimentat, cu o vastă cultură jurnalistică, riguros şi atent la actualitatea oraşului. Emilian se născuse în Călăraşi, avea 69 ani şi era bunic. 

„Redacţia ZIUA de Constanţa, în doliu. Rămas bun, Nea Andrei! 

Redacţia ziarului ZIUA de Constanţa este în doliu după dispariţia prematură a celui care mai bine de 20 de ani a fost redactorul şef al ziarului. Emilian Andrei, cunoscut de toţi colegii şi foştii colegi ca nea Andrei, s-a stins astăzi din viaţă, la vârsta de 69 de ani. 


Colectivul ZIUA de Constanţa este alături de familia îndoliată. 

Dumnezeu să îl ierte! 

Odihneşte-te în pace, nea Andrei!!!

Înmormântarea va avea loc duminică la Cimitirul Municipal Constanţa. Vom reveni cu ora la care va avea loc slujba de înmormântare“ 

Dumnezeu să-l aibă în pază! 

Emilian Andrei va fi depus sâmbătă, 21 august, la capela Cimitirului Central din Constanţa. Înmormântarea are loc duminică, 22 august. 

„Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu lui Emilian ANDREI, redactorul şef ZIUA de Constanţa, o pot face începând de astăzi. Trupul acestuia va fi depus la Casa Mortuară a Cimitirului Central Constanţa. 

Astăzi, la ora 19.00 va fi ţinută slujba de stâlpi la Casa Mortuară a Cimitirului Central Constanţa. 

Mâine, la ora 12.00, va avea loc slujba de înmormântare la Biserica de la Cimitirul Central Constanţa.

De acolo cortegiul funerar va porni către Cimitirul Municipal Constanţa unde va fi înmormântat.“, a transmis Ziua de Constanţa. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite