Preot la o biserică din centrul Constanţei, pensionat cu forţa în Postul Crăciunului. ÎPS Teodosie a numit în loc un părinte caterisit de BOR şi apoi „iertat de sinod“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Ion Ştefan, biserica la care a slujit şi ÎPS Teodosie FOTO Arhiepiscopia Tomisului
Preotul Ion Ştefan, biserica la care a slujit şi ÎPS Teodosie FOTO Arhiepiscopia Tomisului

Pentru că Arhiepiscopia Tomisului a decis să le pensioneze forţat preotul în Postul Crăciunului, sute de credincioşi de la o biserică din centrul Constanţei îi cer socoteală lui ÎPS Teodosie.

În septembrie 2019, preotul Ion Ştefan, slujitor la biserica Adormirea Maicii Domnului II din municipiul Constanţa, a împlinit 65 de ani. Deşi nu şi-a pus problema ieşirii la pensie, superiorii lui din Arhiepiscopia Tomisului l-au anunţat că trebuie să retragă (pensioneze). În locul lui urma să vină un alt preot care a avut numeroase conflicte cu arhiepiscopul Teodosie, slujind la un moment dat chiar în cadrul unei biserici pe care BOR o consideră eretică.

Părintele Ştefan a făcut o cerere prin care solicita Arhiepiscopului Teodosie să-i îngăduie să mai slujească la biserica din centrul Constanţei unde a stat aproape 30 de ani. Ierarhul a rămas neclintit în decizia sa. Mai mult, Teodosie i-a interzis părintelui să mai slujească la biserica respectivă chiar şi pensionar fiind. Pentru asta, i-a recomandat să meargă la o altă biserică din Constanţa, într-un cartier nou construit unde o rudă de-a sa este preot.

Acum, credincioşii care s-au ataşat de preot sunt disperaţi. Oamenii spun că în pragul Crăciunului, în plin post, nu au la cine să se spovedească, iar vreun semnal de „dragoste creştină” nu au primit din partea arhiepiscopului Tomisului, deşi i-au trimis o scrisoare în luna octombrie.

Dacă în cazul părintelui Ion Ştefan, permanenţa centrului eparhial condusă şi validată de Teodosie (64 de ani) l-a obligat să se pensioneze exact la 65 de ani, în cazul altor preoţi aceiaşi superiori închid ochii. Un astfel de caz este cel al preotului Neculai Poalelungi care are chiar 69 de ani şi este preot paroh la biserica Sfinţii Împăraţi II din Constanţa, ocupând şi funcţia de şef audit în Arhiepiscopia Tomisului.

Scrisoarea deschisă a oamenilor

Văzând că sunt ignoraţi de arhiepiscop, peste 250 de credincioşi ai bisericii Adormirea Maicii Domnului II Constanţa au redactat o scrisoare deschisă în care-i cer acestuia să-i îngăduie preotului proaspăt pensionat să slujească, în mod onorific, la aceeaşi biserică.

„Rugăm cu insistenţă, cu dragoste, să ne fie lăsat preotul în locul în care a slujit, deoarece prin această decizie neinspirată s-a produs o mare ruptură. Noi, credincioşii, suntem cei mai îndreptăţiţi să spunem dacă un preot este vrednic sau nu, dacă este bun sau nu, pentru că noi interacţionăm cu dumnealui”, spun oamenii disperaţi că nu mai au duhovnicul la care să meargă în prag de sărbători.

„În solicitarea noastră rugam să îngăduie ca preotul Ion Ştefan, să fie lăsat să slujească încă o perioadă de timp, până ce noi toţi, cei care ne spovedeam la dumnealui, să ne găsim un alt duhovnic”, mai spun oamenii care arată că nu au primit nici un răspuns la solicitarea lor făcută cu două luni în urmă.

De asemenea, credincioşii au sesizat cum Arhiepiscopia Tomisului l-a scos pe uşa din dos pe un preot care a slujit 37 de ani. „Ne-am interesat la Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Episcopia Tulcii şi la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei şi am aflat că pensionările se fac cu o anumită decenţă, într-un cadru festiv, o slujbă, care marchează încheierea unei activităţi.”

Pe sub epitrahilul părintelui au trecut sute şi sute de credincioşi, mulţi au fost cununaţi, apoi şi-au botezat copii, şi-au înmormântat persoane dragi sau şi-au sfinţit casele. „În acest timp, părintele nu a fost numai duhovnic, ci prieten, frate mai mare, sfătuitor, deci între dumnealui şi noi s-a creat o legătură interumană indisolubilă, se mai arată în scrisoarea deschisă.


          Ciprian Guriţă (mijloc) în momentul în care-şi cere iertare FOTO: Sînziana Ionescu

Imagine indisponibilă

Un răspopit, numit în locul preotului Ştefan

În locul părintelui Ion Ştefan, Teodosie a numit un alt preot, pe Ciprian Guriţă (foto sus), un personaj cu care a avut mult conflicte, chiar dându-l afară din preoţie. În mod ciudat, Teodosie „l-a iertat”, acelaşi lucru făcându-l şi sinodul mitropolitan. Spunem „ciudat” deoarece mai este un caz de preot iertat de sinod, repus ca preot ortodox, dar pe care Teodosie nu-l iartă şi îl consideră în continuare caterisit. Este vorba despre preotul Chircu Traian.

„Ciprian Nicu Guriţă a fost preot la Parohia Eforie Nord II şi a fost judecat la data de 29 iulie 2011 pentru neascultarea şi nesupunerea faţă de organele bisericeşti superioare, în legătură cu refuzul de a accepta pedeapsa Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, respectiv transferul disciplinar la parohia Ţibrinu. În prezent este afiliat la Mitropolia Autonomă după Vechiul calendar – Episcop Gherasim, structură religioasă nerecunoscută de BOR şi de Statul român”, aşa spunea Arhiepiscopia Tomisului în anul 2016 despre fostul preot Ciprian Guriţă.

Deşi preotul Guriţă s-a lepădat de credinţa ortodoxă şi a slujit alături de tatăl său (tot preot ortodox caterisit de Teodosie) într-o biserică înfiinţată de o asociaţie religioasă nerecunoscută de BOR, arhiepiscopul l-a iertat. Iertarea nu a venit înainte de a-l pune pe Guriţă să-i ceară scuze public, într-o conferinţă de prese orchestrată de Arhiepiscopia Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, prin intermediul lui Eugen Tănăsescu, că „părintele Ion Ştefan a fost pensionat pentru limită de vârstă, în mod legal, prin decizia Permanenţei Consiliului Eparhial Tomis, care a şi decis îmbisericirea lui la o parohie din municipiul Constanţa - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Prin urmare, părintele slujeşte în continuare la acea parohie, putând spovedi pe fiii săi duhovniceşti.”

În legătură cu numirea unui preot controversat la biserica din centrul oraşului, Tănăsecu a răspuns sec: „noul preot este Ciprian Guriţă, cel iertat de sinod”.

Reporterii „Adevărul” au încercat să discute şi cu părintele Ştefan însă unul dintre fiii acestuia a transmis că nu se poate.

Pe aceeaşi temă:

Soborul preoţilor cu dosare penale de la vârful Arhiepiscopiei Tomisului. Consilierul lui Teodosie care a reclamat că o enoriaşă a profitat sexual de el

Decizii ale Sinodului BOR în privinţa caterisiţilor care s-au căit public: unul a fost reprimit în Biserică, altul a fost amânat, dar face emisiune radio

Premieră în BOR. Doi preoţi caterisiţi din Arhiepiscopia Tomisului şi-au cerut iertare public, sperând să fie reprimiţi în slujba Bisericii: „A greşi este omeneşte“

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite