Ne plângem că avem puţini turişti străini pe litoral, dar nu alocăm bani pentru promovare. România participă doar la 35 de târguri de profil în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile în care numărul turiştilor străini scade de la an la an conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, statul român alocă din ce în ce mai puţini bani pentru promovare.

Anca Nedea Pavel, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT),  a declarat, la Constanţa, la o întâlnire cu mediul de afaceri de pe litoral, că instituţia pe care o reprezintă va participa, în acest an, doar la 36 de târguri de turism faţă de 75 în 2015. Ea spune că viitorul promovării turistice nu mai este la autorităţile centrale, ci la primării, avansând ideea unui parteneriat public - privat.

Din păcate, cu banii alocaţi, nu se mai pot face şi alte activităţi de promovare în afară de participarea la câteva târguri de profil. 

Unde sunt turiştii străini?

Dănuţ Jugănaru, vicepreşedintele Camerei de Comerţ Constanţa, a dat publicităţii şi informaţiile primite de la Institutul Naţional de Statistică, din care reiese faptul că dacă în 2005 am avut 108.000 de turişti străini, în următorii ani numărul lor s-a redus la 58.000. 
 

Din punctul lui de vedere, principalele cauze sunt numărul mic de hoteluri cu regim all inclusive şi faptul că multe unităţi de cazare sunt încă de una sau două stele. „Este greu să ai all inclusive cum s-a făcut privatizarea la noi: hotelul este al cuiva, restaurantul are alt proprietar şi altul deţine terenul de sport“, spune el.

Câţi turişti vin vara pe litoral?

Autorităţile nu s-au pus de acord nici cu privire la numărul locurilor de cazare de pe litoral. În vreme ce Camera de Comerţ avansează cifra de 80.000, ANT vine cu cifra de 105.000 doar în staţiunile litorale. Raportat la tot judeţul, numărul locurilor de cazare ajunge la 109.000. 
 

Din păcate, nimeni nu ia în calcul turiştii care înnoptează la constănţenii care îşi oferă serviciile pe marginea drumului fluturând un rând de chei, dar nici pe cei care stau la rude sau prieteni. Autorităţile locale au arătat cu degetul acuzator spre presă care, vară de vară anunţă că pe litoral sunt 150.000 de turişti sau 200.000 de turişti. „Auzind acest lucru, oamenii nici nu mai caută locuri de cazare, spunând că şi aşa nu vor găsi“, cred autorităţile. 

Probleme în paradis

Însă, toţi turiştii care vor veni pe litoralul românesc în vacanţă se vor confrunta cu aceleaşi probleme: costuri mari pentru servicii proaste de multe ori, plaje supraaglomerate, iar seara mult zgomot. 
 

Hotelierii din  Mamaia vor ca barurile de pe plajă să nu mai difuzeze muzica la maximum după ora 20.00, pentru ca turiştii să nu fie deranjaţi şi să se poată odihni, iar acest lucru ar putea fi stipulat în regulamentul de funcţionare a staţiunii, la care se lucrează în prezent. „Nu vrea nimeni să transforme staţiunile de pe litoral în staţiuni-dormitor. Există însă anumite limite. Sunt turişti care vor să se odihnească măcar câteva ore“, au spus cei prezenţi. 

Vă mai recomandăm:

De ce au dispărut turiştii străini de pe litoralul românesc după Revoluţie. „Despre România se ştie acum că are câini vagabonzi şi că la graniţa cu Ucraina sunt conflicte“

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

FOTO VIDEO Turistă suedeză în anii '80: „Plaja din Mamaia e cea mai bună din Europa“. De ce nu mai avem turiştii străini de altădată pe litoralul românesc

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite