Cum o alinta Regina Maria pe Regina Elisabeta, predecesoarea ei
0
Împărtăşeau ziua de 29, în care s-au născut amândouă: Elisabeta - la 29 decembrie 1843, Maria - la 29 octombrie 1975. Coincidenţă, aveau să moară amândouă în zi de 18: Elisabeta - la 18 februarie 1916, Maria - la 18 iulie 1938.
„Aunty“, mătuşica. Aşa o alinta Regina Maria, în engleza maternă, pe predecesoarea sa, Regina Elisabeta, mătuşa soţului ei, Regele Ferdinand.
Locul preferat al Elisabetei - Carmen Sylva pe numele ei de poetă - era pavilionul regal din lemn construit la dorinţa suveranei pe un bloc de piatră şi beton pe malul Mării Negre, în Portul Constanţa. „Cuibul reginei“, cum era numit, a fost ridicat în 1909-1910 de inginerii portului. Aici îşi petrecea regina cele mai frumoase momente, scriind poezii, discutând cu doamnele de companie din suita sa, dar şi cu oaspeţii săi din Constanţa, pe care-i invita să o viziteze.
La moartea sa, Elisabeta a lăsat pavilionul său alb moştenire frumoasei Maria, care îşi dorea un cuib al ei pe malul mării, la fel ca „Aunty“. Regina Maria a dat ordin să fie construit un palat regal la Mamaia, Castelul - cum este cunoscut, pe care l-a dat la rândul său nurorii Elena, soţia Regelui Carol al II-lea. Ea şi-a ales, însă, alt loc pe care l-a impregnat cu personalitatea sa: Balcicul.
Aşezat pe faleza înaltă a Mării Negre, în Cadrilater, castelul de la Balcic şi grădina sa de basm au devenit refugiul reginei. Aici şi-a lăsat inima, într-o cutie de argint, până a fost adusă înapoi în ţară. Locul constituie şi acum un punct de atracţie pentru vizitatori, care calcă pe urmele amintirii unei regine cu ochi albaştri îndrăgostite de România şi de Marea sa cea Neagră.
Iată ce nota în jurnalul său Regina Maria, aşternându-şi impresiile despre Regina Elisabeta: „Carmen Sylva, regina-poetă; o văd în picioare, pe terasa îngrădită cu fier a căsuţei clădite pentru ea, pe un dig care se întinde în mare, la intrarea portului Constanţa. O căsuţă ciudată, zidită de inginerii portului, cu odăi ce semănau cu cabinele vapoarelor... Carmen Sylva iubise întotdeauna marea cu o iubire romantică şi era una din puţinele fiinţe cărora le e cu adevărat drag vântul.
Unchiul şi Aunty (Regele Carol I şi Elisabeta), cu toate că se învoiau întotdeauna, ajunseseră din pricina protocolului regal întărit prin obişnuinţă şi al simţ comun al datoriei să nu se despartă aproape niciodată, nici măcar timp de o săptămână. Dar pe la sfârşitul vieţii lor, Aunty nu mai putea îndura vara, cu toată dragostea ei de jertfă, căldura din Bucureşti, înainte de plecarea din fiece an la Sinaia; aşadar i se îngăduia să stea singură câteva săptămâni la Constanţa, Unchiul neputând suferi marea, pe care ea o adora.
Aunty era întotdeauna gata la timp ca să vadă vapoarele sosind sau depărtându-se, fie ziua, fie noaptea. Albă ca o nălucă, luneca de colo-colo pe cerdacul casei încercuite de valuri, arătare scumpă celor ce o priveau de pe treptele de jos. Şi aici flutura mereu şervetul, dar se servea şi de un megafon din care trimitea răspunsuri vapoarelor ce se depărtau, binecuvântându-le calea cu belşuguri de cuvinte ce-i veneau atât de uşor pe buze.
Constanţa iubea pe bătrâna regină Elisabeta, cea mai prietenoasă şi cea mai originală dintre suverane. Aduna în jurul ei mulţi dintre locuitorii ei, fără să-i pese de rangul lor social şi întinsă în şezlongul de pânză, cu dantela de «frivolité» în mână intra cu ei în nesfârşite convorbiri, revârsând un potop nesecat de cuvinte şi lăsându-se ea însăşi răpită de vraja propriului glas. Mai târziu, când fu a mea ciudata căsuţă de pe dig, mi se părea c-o văd pe Aunty în picioare, cu megafonul la gură şi strigând binecuvântări vapoarelor ce lunecau fără zgomot afară din port, umbre uriaşe străpunse de puncte de lumină“.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Serenadele marinarilor pentru Carmen Sylva, regina care şi-a făcut Cuib la mare
Se încarcă comentariile...
