Specialist român, despre „explozia“ de cazuri COVID-19: „Mă aştept ca numărul lor să se dubleze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Cherecheş, expert în sănătate publică şi profesor universitar în SUA, crede că autorităţile române sunt vinovate într-o mare măsură pentru creşterea numărului cazurilor de COVID-19 de la o zi la alta şi spune că România s-ar putea confrunta şi cu alte probleme.

Profesor universitar la Iowa University, în SUA, dar şi la Universitatea Babeş Bolyai Cluj, unde este şi director al departamentului de sănătate publică şi cercetător, Răzvan Cherecheş a vorbit despre pandemia de Covid-19, despre greşelile făcute până în prezent, dar şi despre alternativele care există şi despre posibilele tratamente. Şi dacă pentru unii este un obicei să critice fără a oferi în schimb soluţii, Cherecheş a vorbit şi despre ceea ce ar trebui făcut pentru stoparea creşterii numărului de cazuri şi pentru controlarea pandemiei. Totul în cadrul unui interviu acordat pentru „Adevărul”. 

„Adevărul”: Conform datelor oficiale, avem o nouă zi de creştere a numărului de persoane infectate, dar şi un adevărat record în acest sens. Vă aşteptaţi la o continuare a creşterii numărului de cazuri sau am ajuns deja la vârf?

Răzvan Cherecheş: Aşa este, avem o creştere considerabilă a numărului de cazuri, dar eu spun că această creştere nu se va opri aici. Şi merg şi mai departe şi spun că există riscul ca situaţia să fie scăpată de sub control, iar numărul de cazuri să se dubleze în următoarele săptămâni. Pentru că ceea ce vedem azi este rezultatul deciziilor luate acum două săptămâni, iar rodul hotărârilor luate azi îl vom vedea peste alte 10-14 zile. Acum avem un val doi, iar situaţia ar putea să se înrăutăţească şi mai mult. Orice am face, în următoarele două săptămâni va creşte numărul de cazuri. Dacă am lua azi măsurile potrivite, abia peste două săptămâni am vedea rezultatul lor şi ar începe să scadă.

Cine şi unde a greşit

Dar care sunt cauzele acestei creşteri, unde şi cine credeţi că a greşit?

Cum spuneam, acum avem rezultatele deciziilor luate acum două săptămâni, iar aceste decizii au fost luate de autorităţi. Guvernul a greşit, nu s-au luat cele mai bune decizii şi iată unde s-a ajuns. Guvernanţii nu au ştiut să transmită un mesaj populaţiei, n-au fost în stare să ajungă la oameni şi să le transmită un mesaj clar, ba chiar au lăsat în unele momente să se înţeleagă că epidemia e ca şi învinsă. 

Vă referiţi la imaginile în care premierul şi mai mulţi membri ai cabinetului Orban au apărut în timpul unor petreceri la sediul Guvernului, fără măşti şi fără a păstra distanţarea socială?

La asta şi nu numai. Acela a fost un gest profund de iresponsabilitate prin care domnul Orban şi colegii săi au transmis populaţiei mesajul că măştile nu sunt atât de importante. Apoi, guvernul ar fi trebuit să ia măsurile care se impun, ne trebuie legi bine făcute, fără niciun cusur şi care să treacă de Parlament şi să nu poată fi atacate de nimeni, legi prin care măştile să fie obligatorii. Dar cel mai important, ar fi trebuit să poarte campanii serioase prin care să-i informeze pe oameni cât de important este să se respecte acele reguli, purtatul măştilor în spaţiile închise, distanţarea socială, precum şi respectarea unor măsuri elementare de igienă.

Aceste campanii sunt mai importante decât orice, pentru că informaţia trebuie să ajungă la oameni şi nu doar atât, oamenii trebuie convinşi de faptul că este necesar să respecte aceste reguli ca să scăpăm de epidemie. Şi oamenilor trebuie să li se explice că acest virus nu este o poveste şi că purtatul măştilor poate face diferenţa în multe cazuri. În 1919, în timpul epidemiei de gripă spaniolă, în Statele Unite a existat o ligă naţională împotriva purtării măştilor, dacă vă puteţi imagina! Şi la noi, unii spun tot felul de lucruri despre măşti, iar măsurile sunt luate în derizoriu, ca să nu mai vorbim despre teoriile conspiraţiei. Guvernul trebuie să găsească o cale să ajungă la toţi aceşti oameni şi să-i convingă. 

Cât de eficiente sunt măştile în realitate

Vorbind despre măşti, informaţiile au fost într-adevăr contradictorii, iar mult timp chiar cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii au insistat că nu se impune purtarea lor. Până la urmă, după atâtea studii efectuate pe această temă, în ce măsură sunt măştile eficiente pentru cel care le poartă şi pentru cei din preajma lor?

Este adevărat, au fost multe informaţii contradictorii, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lăsat un timp să se înţeleagă că măştile nu sunt neapărat eficiente. Însă eu cred că ei au vehiculat această informaţie pentru că în perioada respectivă nu existau suficiente măşti pe piaţă, iar medicii, cei din linia întâi, nu aveau măşti şi erau expuşi. Iar dacă ar fi spus atunci cât de importante sunt măştile, oamenii şiar fi făcut stocuri şi spitalele ar fi rămas fără măşti.

Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat atunci când aproape toţi medicii s-ar fi infectat. Revenind la întrebare, atunci când purtăm măşti îi ferim şi pe cei cu care intrăm în contact, dar chiar şi pe noi înşine. În momentul în care cineva care are Covid-19 poartă mască, riscul de a transmite virusul mai departe scade cu circa 80%. Iar dacă o persoană sănătoasă poartă mască în prezenţa unui pacient cu Covid-19, care nu are mască, riscul scade cu 15-20%. Deci, masca îi protejează în primul rând pe cei de lângă noi şi ceva mai puţin pe purtător. 

Haideţi să ne întoarcem la măsurile care ar trebui luate. Unde consideraţi că se greşeşte acum, pe lângă lipsa unei campanii serioase de informare a oamenilor, şi ce credeţi că ar trebui făcut în continuare?

În primul rând, ar trebui să se facă mai multe testări. Asta este şi prima recomandare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Şi este nevoie de mai mult personal calificat în acest sens. Ar trebui testat  în primul rând tot personalul medical, dar şi cei care lucrează în supermarketuri, şoferii, toţi cei care intră toată ziua în contact cu oamenii. Şi bineînţeles că trebuie făcute la modul cel mai serios anchetele epidemiologice. În plus, mi se pare iresponsabil să nu avem pregătit nimic în acest moment, când valul doi este aici. Suntem exact ca în februarie, spitalele nu sunt deloc pregătite să facă faţă unui flux mare de pacienţi.  

S-ar impune noi măsuri restrictive, starea de urgenţă şi carantinarea?

Nu la nivel naţional, în schimb ar trebui ca focarele să fie carantinate. Ţara nu o mai poţi închide în totalitate, dar îi poţi convinge pe oameni să fie mai responsabili, iar focarele, acolo unde ele totuşi mai apar, să le izolezi la timp şi să le stingi.

Un vaccin abia din martie 2021, cel mai devreme

Când credeţi că am putea să avem un vaccin?

La modul cel mai optimist, undeva la jumătatea anului care urmează. Dacă totul ar merge perfect, am putea să avem acest vaccin undeva prin martie-aprilie şi să poată fi deja distribuit, dar numai categoriilor vulnerabile. Apoi, până la sfârşitul anului, am putea fi toţi vaccinaţi.

Dar un tratament eficient? S-a vorbit foarte mult despre Remdesivir, singurul medicament aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului pentru a trata pacienţii cu noul coronavirus. Însă cât de eficient este în realitate? 

Aparent, rezultatele sunt modeste, iar problema cea mai mare este că s-au lansat ipoteze înainte ca acest Remdesivir să-şi dovedească eficienţa cu adevărat. La fel s-a întâmplat şi cu Hidroxiclorochina. Cred însă că în timp se va găsi un medicament eficient cu adevărat. În acest moment, începe să se vorbească despre Dexametazonă. Se spune că primele studii ar arăta câ ar putea să scadă mortalitatea de cinci ori, ceea ce ar reprezenta enorm, dacă se va dovedi că e real. Asta ar însemna o mortalitate mult mai mică şi ar ridica presiunea pusă pe sistemele sanitare încă înainte de a avea un vaccin, care ar rezolva deja situaţia.

Citeşte şi

 

Epidemiolog român din Franţa: „Avem substanţele pentru tratamentul COVID-19, mai trebuie doar să stabilim dozajul“

 

Cât de eficient este singurul antiviral aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului contra Covid-19. Verdictul dat de trei experţi români

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite