Pentru ea s-au „bătut“ cele mai bune universităţi din lume: românca expertă în securitatea datelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raluca Ada Popa (31 de ani) este profesoară de informatică la Universitatea Berkeley, unde le predă studenţilor un curs de securitate a datelor.

Originară din Sibiu, Raluca Ada Popa a fost declarată, în 2009, cea mai bună studentă din lume la informatică, premiu urmat şi de alte distincţii: premiul pentru cea mai bună teză de doctorat şi pe cel pentru cel mai bun tânăr profesor, ultimul fiind obţinut chiar la începutul acestui an.  

Primul contact cu ştiinţele exacte l-a avut încă din copilărie, când a realizat că este atrasă în mod special de matematică, prima ei mare iubire, şi de fizică. Chiar dacă şcoala, unde a avut nota 10 pe linie, a fost pe primul plan, Raluca îşi aminteşte amuzată de boacănele pe care le făcea în faţa blocului alături de alţi copii.

„ Îmi amintesc cu haz că aveam multe idei creative când eram copilă, dar care mă băgau des în bucluc. Îmi plăcea să organizez şi să conduc diverse «campanii» cu ceilalţi copii. De exemplu, am decis că avem nevoie de un parc lângă blocul nostru, aşa că am adunat nişte copii şi am scos grădina vecinei, înlocuind-o cu  roci şi scânduri, plus un tobogan improvizat. O altă «campanie» condusă de mine a dus la inundarea pivniţei blocului. Că doar voiam şi noi să avem o piscină“, s-a amuzat Raluca.

Câţiva ani mai târziu, la liceu, ea a făcut cunoştinţă cu informatica. Iar asta avea să-i schimbe practic viaţa. Deşi pasiunea pentru matematică şi fizică a rămas neschimbată, informatica a luat prim planul, devenind  „marea ei iubire“.  

Facultatea la MIT şi primul sărut

A urmat facultatea, la celebra Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar anii studenţiei au fost şi cei mai frumoşi. În 2009, Raluca avea să primească premiul pentru cel mai bun student din informatică din lume, CRA Outstanding Undergraduate Award. Şi n-a fost singurul premiu. Ulterior, ea şi-a continuat studiile la MIT, unde a terminat masteratul şi doctoratul. Şi tot atunci a fost răsplătită cu premiul Sprowls, care se acordă anual celei mai bune teze de doctorat din informatică la MIT, în 2014.

Imagine indisponibilă

„Au fost nişte ani superbi. Se zice că MIT-ul este precum băutul dintr-un furtun cu foc. Au fost ani intenşi, dar şi foarte stimulanţi şi minunaţi. Am foarte multe episoade care mi-au rămas în memorie. Îmi amintesc cu plăcere de primele mele proiecte de cercetare, când mentorul meu, faimosul profesor Ron Rivest (n.r. - câştigător al premiului Turing, echivalentul premiului Nobel în informatică) mi-a spus că el crede că am rezolvat problema pe care încerca să o rezolve de ceva timp, dar şi când faimoasa profesoară Barbara Liskov găsea probleme constant în design-ul sistemului meu şi îmi dădea întâlnire zi de zi să-mi asculte noile idei şi să-mi spună de ce nu merge. Ei m-au format practic ca om de ştiinţă. Îmi aduc aminte şi de primul sărut cu Alessandro într-o seară de mai, în faţa domului de la MIT, pe un spaţiu cu iarbă verde, bărbatul care a devenit între timp soţul meu. Apoi, îmi aduc aminte cu mult drag de anii de doctorat, plini de dorinţe arzătoare de a realiza ceva şi de frustrări în cazul eşecurilor, până am ajuns să obţin nişte rezultate de care sunt mândră“, a rememorat tânăra profesoară.

Imagine indisponibilă

Google îi foloseşte programele

În perioada care a urmat, programele sale special concepute pentru protejarea datelor confidenţiale şi private împotriva hackerilor au ajuns să fie utilizate de companii importante precum Google. Astfel, proiectul ei CryptDB este folosit de multinaţionale precum Google şi Lincoln Labs, în timp ce Mylar este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

După anii petrecuţi la MIT, Raluca a primit o ofertă şi a decis să urmeze un post-doctorat în Elveţia, la Swiss Federal Institute of Technology din Zurich. La încheierea acestuia, românca a fost asaltată cu oferte pentru a preda la cele mai prestigioase universităţi din SUA.

„Am avut oferte să predau ca profesoară şi de la MIT, Stanford, Harvard, şi Princeton, dar am ales Berkeley şi am făcut cea mai bună alegere“, a spus Raluca.

Proiectele ei sunt  finanţate de statul american 

În continuare, lucrurile au mers din ce în ce mai bine pentru profesoara originară din Sibiu. În prezent, predă la Berkely cursul de sisteme de securitate pentru  inteligenţa artificială, iar 625 de studenţi, majoritatea din anii III şi IV îl urmează. Iar ca şi cercetător a primit un grant finanţat cu 10 milioane de dolari de Guvernul SUA, alături de alţi trei profesori. Pe lângă cei 10 milioane primiţi de la autorităţi, 13 companii importante, printre care Google, Microsoft şi Amazon îi susţin pe cei patru profesori şi 40 de studenţi şi doctoranzi cu nu mai  puţin de 30 de milioane de dolari pentru cercetări. Nu în ultimul rând, recent, pe 15 februarie, Raluca a fost distinsă cu Sloan Awards.

Imagine indisponibilă

„Companiile ne finanţează şi ne susţin, scopul e să realizăm sisteme de inteligenţă artificială sigure, care să reziste atacurilor hackerilor. În ce priveşte Sloan Awards, în informatică acesta este cel mai prestigios premiu pe care un profesor «junior», adică un profesor înainte de tenura - care se dă după 6 ani - îl poate lua“, a precizat Raluca.

În urmă cu doi ani, ea a investit într-un start-up, iar compania pe care o deţine, PreVeil, a obţinut de curând o investiţie de la Spark Capital, o firmă de investiţii cunoscută în SUA, care a investit masiv şi în Twitter.

„Am pornit acest startup acum doi ani. Se numeşte PreVeil şi pot spune că o duce chiar bine. Tocmai am lansat două produse importante, email şi document sharing, care protejează confidenţialitatea datelor. Acestea se pot descărca şi folosi gratis de pe preveil.com. Modelul nostru de afaceri se concentrează pe companii, dar vrem ca utlizatorii personali să folosescă PreVeil pentru a crea o lume mai sigură. Vrem să schimbăm lumea, vrem ca oamenii să deţină controlul asupra datelor private şi nimeni, sub nicio formă, să nu poată să atenteze la ele“, a conchis Raluca.

Nu se va întoarce în România

Într-o perioadă în care se vorbeşte foarte mult despre faptul că România este una dintre cele mai mari exportatoare de „creiere“, tânăra recunoaşte că nu este tentată să revină prea curând în România.

„Ajung în ţară cam de o dată sau de două ori pe an. Dacă România va ajunge în punctul în care să ofere aceleaşi posibilităţi pe care oamenii le au în SUA, nu exclud posibilitatea de a mă întoarce acasă. Dar sunt dezamăgită de ceea ce văd în ţară, sincer. În urmă cu câţiva ani, am ajuns la spital, în Sibiu, după ce mi s-a făcut rău într-o perioadă în care alergam foarte mult, pentru că mă pregăteam pentru un maraton. Am rămas şocată când am văzut cum arăta spitalul, era ceva înfiorător“, susţine Raluca.

Imagine indisponibilă

Încheie, totuşi, într-o notă mai optimistă, referitoare la sistemul universitar românesc. „Am avut şi am propuneri de colaborare cu Universitatea Bucureşti şi cu Politehnica din Bucureşti. Cunosc câţiva profesori tineri aici care au studiat afară, s-au întors în ţară, iar acum fac treabă foarte bună. Îi admir! De la ei ar putea să înceapă adevărata schimbare în bine a României“, a mai spus Raluca Ada Popa. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite