Ce înseamnă să fii patriot? Daniel David: „Nu vrem să ne întoarcem să purtăm iţari şi să locuim în bordeie“

Ce înseamnă să fii patriot? Daniel David: „Nu vrem să ne întoarcem să purtăm iţari şi să
locuim în bordeie“

Populaţia României se împarte între două profiluri psihologice diferite, cu valori diferite. FOTO: B. Sara

De ce există acum în pragul Centenarului atâtea tensiuni, conflicte de „care pe care”, frustrare şi atâta nemulţumire în România? Este întrebarea la care Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”, a răspuns într-un interviu pentru „Adevărul”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum sunt românii la 100 de ani de la Marea Unire? Care sunt trăsăturile psihoculturale care ne menţin undeva la marginea Europei? Ce schimbări sunt necesare pentru a ne atinge potenţialul? De ce există acum în pragul Centenarului atâtea tensiuni, conflicte de „care pe care”, frustrare şi atâta nemulţumire în România? – sunt câteva dintre întrebările la care a răspuns Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”. 
 
În România Centenarului există tensiuni care se manifestă atât în legătură cu spaţiul vestic, în care ne-am integrat în 2007, cât şi între generaţii. Populaţia este împărţită între profilul psihocultural vechi, caracterizat de colectivism şi de concentrarea puterii, şi cel modern, în care se pune accent pe individul autonom şi pe descentralizarea puterii sociale.

Populaţia aflată în poziţiile de putere decizională se opune valorilor profilului modern şi consideră că această atitudine este o dovadă de patriotism. Atâta timp cât profilul psihocultural al românilor nu va fi congruent cu cel al spaţiului european în care ne-am integrat, România va rămâne o ţară marginală, prăfuită şi slab dezvoltată, departe de potenţialul acesteia, care nu este mai prejos decât al celorlalte ţări europene, crede David. 
 
Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”. FOTO: Arhivă personală
 
 

CUM SUNT ROMÂNII

 
 
Adevărul. Care este profilul psihocultural dominant al României acum?
 
Daniel David: În acest moment, conform analizelor noastre şi studiilor internaţionale, dintre care cele ale psihologului olandez Hofstede au un rol mai important, profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă (cu neîncredere faţă de cei din afara colectivului), concentrarea puterii sociale (cu tendinţe spre autoritarism), interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol (cu frica faţă de schimbare şi cantonarea în prezent) şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse, decât prin recompense (cu vânarea greşelilor).
 
La asta se adaugă faptul că România se află în faza valorilor de supravieţuire, nu a valorilor de emancipare, altfel spus, oamenii se concentrează pe satisfacerea valorilor şi a intereselor imediate legate de sănătate, şcoală, hrană, casă, nu pe valori de dezvoltare/emancipare personală. 
 
 
Acesta este profilul actual al României, dar asta nu înseamnă că se potriveşte la toate generaţiile. Acest profil este susţinut cam de majoritatea seniorilor, cei din generaţia Baby Boomers – undeva de la 54 de ani în sus, cam de jumătate din generaţia X – cei mai în vârstă – şi de o mică parte a tinerilor din generaţia mileniarilor şi generaţia Z, adică cei care se află undeva până spre 37 de ani. 
 
În plus, deşi este majoritar, majoritatea nu este una confortabilă, ci una la limită. O parte minoritară a unor seniori luminaţi, partea mai tânără a generaţiei X şi majoritatea generaţiilor mileniarilor şi Z nu susţin profilul psihocultural vechi al ţării. 
 
 
Generaţia de peste 54 de ani este dominată de profilul psihocultural vechi. 

 

 

AVEM O INCONGRUENŢĂ ŞI CU SPAŢIUL VESTIC, ŞI ÎNTRE GENERAŢII 

 
Cum putem caracteriza efectul acestui profil psiho-cultural asupra României de astăzi?
 
Un profil psihocultural nu este rău sau bun în sine, ci devine astfel prin raportare la spaţiul geopolitic în care se află o ţară şi la proiecţia pe care aceasta o are despre viitor.  
 
Problema la noi este că am aderat la spaţiul vestic, unde există valori fundamental diferite de cele pe care le avem noi, mai ales pe zona individului colectivist şi a concentrării puterii sociale. În spaţiul vestic, elementele fundamentale se referă la individul autonom şi la descentralizarea puterii sociale, iar aproape toate instituţiile create acolo se trag din aceste valori psihoculturale.

De aceea, deşi am aderat la acest spaţiu, ne este greu să ne integrăm, să înţelegem bine ce se întâmplă acolo, să fim activi şi să avem în spaţiul vestic forţa dată de mărimea teritoriului/populaţiei ţării; aşa că adesea rămânem marginali! În acest context, şi instituţiile vestice devin adesea în ţară forme fără fond, le adaptăm distorsionându-le conţinutului, ori nu reuşim pur şi simplu să le implementăm. 


Ca lucrurile să fie mai complicate, pe de o parte, avem o incongruenţă şi cu spaţiul vestic, iar pe de altă parte, intern, avem şi o incongruenţă între generaţii. România este astfel într-o fază de tensiune paradigmatică şi cu spaţiul în care ne-am integrat, dar şi între generaţiile din ţară, de aceea vedem atâtea tensiuni, conflicte de “care pe care”, frustrare, atâta nemulţumire în ţară.


Asta deşi sub aspectul potenţialului pe care îl au, de inteligenţă şi de creativitate, românii nu sunt inferiori altor popoare vestice; problema este însă că noi nu avem instituţiile moderne care să ne actualizeze şi să ne folosească potenţialul bun pe care îl avem. Mai simplu spus, încrederea interpersonală scăzută nu susţine cooperarea dintr-o noi, iar astfel nu putem construi institutţii sociale moderne care să ne utilizeze potenţialul intelectual bun pe care îl avem. În consecinţă, deşi inteligenţa/creativitatea noastră se ridică la nivelul celor din ţările dezvoltate, România nu se remarcă în Uniunea Europeană ca o ţară competitivă, inovativă, performantă economic, în educaţie sau sănătate. Dacă am învăţa să avem încrede unii în ceilalţi, am coopera mai bine şi am fi astfel în stare să construim împreună instituţii sociale moderne care să ne utilizeze potenţialul intelectual bun pe care îl avem, în beneficiul ţării şi cetăţenilor acesteia.
 
 
Ce viitor vrem pentru copii noştri? Unul dominat de valori europene, moderne sau unul „prăfuit”, la marginea Europei?

 

PROIECT DE ŢARĂ PENTRU URMĂTORII 100 DE ANI

 
 
Ce se poate face pentru viitorii 100 de ani?
 
O proiecţie raţională, dacă-ţi pasă de ţara asta, e simplă. Este clar că generaţiile tinere vin cu un alt profil psihocultural, este clar că spaţiul în care ne-am integrat are un alt profil psihocultural, păi hai atunci să grăbim asimilarea profilul psihocultural modern în ţară. Hai să stimulăm autonomia indivizilor, hai să mergem pe descentralizarea puterii sociale, hai să-i învăţăm pe români să nu se teamă de incertitudinile viitorului, ci să le îmbrăţişeze ca oportunităţi de dezvoltare, hai să nu ne mai concentrăm pe pedepse şi pe vânarea greşelilor, ci să mergem pe încurajarea oamenilor şi cu recompense pentru lucrurile bune pe care le fac. Acesta ar trebui să fie un proiect de ţară pentru componenta psihoculturală, deoarece asta ar rezolva şi tensiunile interne între generaţii şi problema integrării în spaţiul vestic. Soluţia este simplă, important este să fie înţeleasă şi implementată de decidenţi. 
citat
 
Sigur că frâna este dată de faptul că în România în poziţiile de putere decizională se află membrii generaţiei care nu susţine profilul psihocultural modern al României şi, în plus, ei se consideră patrioţi tocmai prin faptul că se opun acestui profil psihocultural modern al ţării. 
 
Ei trebuie să fie făcuţi de către nepoţii şi copiii lor să înţeleagă că a fi patriot astăzi înseamnă să-ţi doreşti ce este mai bun pentru România şi asta înseamnă să susţii modernizarea ţării şi sub aspect psihocultural. Dacă o păstrezi cu profilul vechi eu cred că nu eşti un patriot român. Poţi să fii altceva, eşti mai degrabă un naţionalist într-o variantă prăfuită şi veche, nu eşti un român patriot care valorizează tradiţia. Eu cred că a fi patriot înseamnă să-ţi doreşti ce-i mai bun pentru ţară şi pentru cetăţenii ei. Dacă îţi doreşti aceste lucruri trebuie să mergi în direcţiile pe care le-am discutat înainte. Altfel, vei rămâne mereu marginal, iar copiii şi nepoţii tăi vor avea o Românie înapoiată, mereu sărăcită, mereu prăfuită, mereu la periferia Uniunii Europene, deşi repet, avem un potenţial intelectual comparabil cu oricare popor din ţările dezvoltate şi suntem printre primele ţări ca mărime a populaţiei şi a teritoriului în Uniunea Europeană.  
 
 

DESPRE PATRIOTISM ÎN VREMEA CENTENARULUI. 

 
 
De unde am moştenit acest profil psihocultural?
 
 
Lucrurile sunt complicate, deoarece datele retrospective sunt mai puţin riguroase şi numeroase, astfel încât aici putem doar să avansăm diferite ipoteze. Spre exemplu, nivelul acesta de încredere interpersonală foarte scăzut vine din istoria noastră. Istoricii ar spune că încrederea foarte scăzută în străini şi faptul că nu suntem deschişi la cooperare cu oameni pe care nu-i cunoaştem bine rezultă din experienţa istorică din această zonă: “…străinii veneau să-ţi ia ceva, nu să-ţi dea ceva!”. Astfel, am fi devenit reticenţi de-a lungul istoriei faţă de străini. Poate că e adevărat. Este o ipoteză interesantă.

Dar şi dacă ar fi adevărată, faptul că această atitudine ţi-a folosit în istorie nu înseamnă că trebuie s-o foloseşti ca mecanism principal pentru modernizarea ţării în prezent şi viitor. Vechiul trebuie dus şi respectat în muzee şi trebuie activată în prezent doar tradiţia care se poate exprima în modernitate; altfel spus, valorizează trecutul bun, trecutul care nu mai te ajută în prezent du-l în muzeu şi respectă-l acolo, cel care contează în prezent adu-l în prezent şi construieşte pe el, dar construieşte un viitor pentru ţara de astăzi, nu pentru cea de ieri. Noi nu vrem să ne întoarcem să purtăm iţari şi să locuim în bordeie.
 
Acestea sunt  elemente tradiţionale importante, dar care trebuie duse în muzeu sau reinventate şi modernizate, să facem spre exemplu haine moderne inspirate din iţari şi locuinţe ecologice inspirate de bordeie  (dacă este posibil). Cred că asta nu se înţelege când vorbim despre patriotism în vremea Centenarului. 
 
 
 

Ce înseamnă patriotism pentru dumneavoastră? 

 
 
Pentru mine patriotism înseamnă un lucru foarte simplu: să-ţi pese de limba română, adică s-o vorbeşti corect, să fii sigur că rămâne o limbă importantă,  că rămâne limba oficială a ţării; să-ţi pese de teritoriul ţării – să fie importantă pentru tine păstrarea teritoriului; şi să-ţi pese de poporul care trăieşte pe acest teritoriu. După aceea, în ceea ce priveşte formele concrete prin care se manifestă practicile şi instituţiile sociale, nu sunt de acord cu cei care aduc dovadă de patriotism susţinerea unor tradiţii vechi şi prăfuite care ne blochează în prezent. Asta nu înseamnă patriotism, ci naţionalism desuet de multe ori. 
Eu ca român nu am angajat niciodată valorile şi practicile acestea, eu ca român am angajat că pot să lupt pentru limbă, teritoriu şi popor, dar nu pentru practicile pe care le promovează unii, adică pentru colectivism, pentru concentrarea puterii, pentru frica asta de schimbare, pentru controlul comportamentului cu pedepse şi vânarea greşelilor. Acest lucruri ne menţin în sărăcie şi înapoiere. Eu vreau o altă Românie, a unor indivizi automomi, care construiesc comunităţi solidare şi tolerante, a descentralizării puterii sociale, pentru a evita autoritarismul/dictatura, a curajului de a îmbrăţişa viitorul şi schimbarea ca oportunităţi de dezvoltare, nu cu teamă,  a dorinţei de a modela comportamentul social prin recompense, nu prin pedepse şi vânarea greşelilor. În acest fel putem avea o Românie activă şi influentă în spaţiul vestic, măcar la nivelul teritoriului/populaţiei, cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii românilor.
 
 
Cine este Daniel David 
 
 
Potrivit Thomson ISI/Web of Science, Daniel David (43 de ani) este psihologul român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, prin numărul de citări în comunitatea ştiinţifică. Din 2007 este şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca. În ianuarie 2013, a fost numit director responsabil cu cercetarea la faimosul Institut american „Albert Ellis“ din New York. Universitarul este autor al volumului „Profilul psihologic al poporului român“. David este şi prorectorul pentru cercetare, excelenţă şi competitivitate  al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
 
 
 
Citeşte şi
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările