Regina Europei la box, o fată de 17 ani din România: „În ring mă transform“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana Marin, lături de antronorii de la lotul naţional FOTO Arhiva personală Loredana Marin
Loredana Marin, lături de antronorii de la lotul naţional FOTO Arhiva personală Loredana Marin

Loredana Marin, o pugilistă de 17 ani din Călăraşi, a dovedit că atunci când intră în ring se transformă dintr-o adolescentă aparent firavă într-o veritabilă luptătoare. Recent, a câştigat medalia de aur la Campionatul European de Tineret, performanţă pe care România nu a reuşit-o niciodată până acum

Ascensiunea în ring a Loredanei Marin începe în oraşul de pe malul Borcei, în urmă cu nouă ani, când a intrat pentru prima dată într-o sală de box. 

Deşi la prima vedere pare o adolescentă firavă, Loredana a demonstrat că are forţa de a pune la pământ orice adversar. Cel puţin până acum, nu i-a stat nimic în cale - nici măcar mama ei, care nu a fost de acord să practice boxul. 

„Iniţial, mama a fost de acord să practic un sport, dar nu boxul. Îmi spunea tot timpul să învăţ bine, să las sportul, că nu e pentru mine. În şcoală eram băieţoasă, mă tot băteam cu copiii. Ca să mă tempereze, mama s-a gândit să fac un sport care să-mi consume energia. Am ales boxul, iar în scurt timp mi-am dat seama că sunt făcută pentru ring. La început mi s-a părut greu, antrenamentele erau obositoare, aşa că am vrut să renunţ. Constantin Bebeşelea, antrenorul meu,  şi-a dat însă seama că am potenţial şi m-a făcut să mă răzgândesc. Acum sunt sigură că a fost cea mai bună alegere, ştiu că acesta este drumul meu în viaţă“, povesteşte tânăra.

O PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA

Ultima performanţă pe care a bifat-o a fost în noiembrie anul trecut. A cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Tineret de la Budva, din Muntenegru, titlu pe care România nu l-a câştigat niciodată la feminin. În competiţie, Loredana Marin a avut un parcurs perfect. 

„Titulara categoriei 60 de kilograme a lotului feminin de tineret şi-a început ascensiunea cu o victorie categorică, 5-0, cu reprezentanta Bulgariei. În semifinale, Loredana Marin a trecut şi de Cristina Chiper, din Republica Moldova, cu scorul 3-0, şi s-a pregătit psihic pentru marea finală, împotriva sportivei din Rusia, Vladlena Bezlapova. Până la acest meci, trei dintre cele patru colege ale Loredanei din lotul naţional deplasat la Budva au avut neşansa de a întâlni reprezentante ale Rusiei şi toate au fost învinse categoric. Românca Loredana Marin s-a calificat în finală cu o tactică perfectă“, a prefaţat forul european ultimul act al acestei categorii. 

calarasi loredana regina europei la box foto arh pers loredana marin

În ring FOTO Arhiva personală

  

Deşi nu era cotată cu şansa de a câştiga în faţa rusoaicei, în ring, Loredana a stricat calculele de pe hârtie şi a dus steagul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câştigând lupta şi nu oricum, ci dominând-o categoric pe adversară. 

calarasi loredana regina europei la box foto arh pers loredana marin

Loredana Marin, de nerecunoscut când coboară din rig FOTO Arhiva personală

Dumitru Chirilă, preşedintele CSM Călăraşi, club la care este legitimată adolescenta, a declarat: „Loredana, care şi-a dorit enorm de mult câştigarea titlului european, fără să fie timorată de numele ţării din care  provenea adversara sa, a atacat din prima secundă a meciului, dominându-şi valoroasa adversară din finala continentală, adversară care nu mai găsea colţul ringului să se ascundă de ploaia de lovituri ce s-a abătut, ca o furtună, asupra ei. În ultima repriză, meciul a fost oprit de arbitrul de ring, iar rusoaica a fost numărată, astfel victoria nemaiputând fi pusă la îndoială. Felicitări, Loredana, felicitări, Costică Bebeşelea! Suntem mândri de voi! Aţi făcut cinste ţării noastre, imnul României răsunând cu putere, încă o dată, într-un nou colţ de lume. Iată că se pot face lucruri minunate şi în România!“.

TOTUL SE SCHIMBĂ ÎN RING

Victoria din Muntenegru a convins-o şi pe mama Loredanei că fiica ei este făcută pentru acest sport. „Când am sunat-o şi i-am spus că am câştigat medalia de aur, a început să plângă. S-a bucurat foarte mult pentru mine. Şi colegii de la liceu m-au felicitat, toţi sunt alături de mine. Este foarte important să ai susţinerea celor din jur, să existe mereu cineva care să te încurajeze şi să-ţi dea forţă. Mama este cea mai importantă pentru mine, este persoana care m-a îndemnat mereu să-mi urmez visul, chiar dacă, repet, la început a fost îngrozită de gândul că eu voi urca în ring. Până la urmă, şi-a dat şi ea seama că acesta este rostul meu în viaţă. M-a susţinut, iar acum este copleşită de rezultatele pe care le obţin.“

calarasi loredana regina europei la box foto arh pers loredana marin

Alături de antrenorii de la lotul naţional FOTO Arhiva personală

La finalul anului trecut, Loredana Marin a fost inclusă în lotul naţional de tineret, aşa că face naveta Bucureşti-Călăraşi pentru a se antrena. Nu i se pare un efort prea mare, mai ales că ultima victorie i-a confirmat faptul că boxul este domeniul în care vrea să-şi investească tot timpul şi resursele. 

„Pentru mine, boxul este cel mai frumos sport, datorită lui am ajuns să-mi împlinesc visul şi, în  viitor, aş vrea să ajung cât mai sus. Nu văd o altă carieră decât în sport“, spune eleva în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic Auto din Călăraşi. 

Chiar dacă în ultimii ani a întâmpinat o serie de greutăţi, Loredana n-a făcut niciun pas înapoi. Cu ambiţie, a reuşit să demonstreze că este cea mai bună. Nici măcar colegilor nu le vine să creadă  că este atât de puternică. „Toată lumea îmi spune că sunt feminină şi plăpândă. În timpul liber îmi place să mă machiez şi aproape că sunt de nerecunoscut. Când sunt în ring, în schimb, mă transform într-o sportivă de performanţă şi nimic nu mai contează“, spune Loredana Marin.

REZULTATE PE MĂSURA MUNCII

Până acum, tânăra are în palmares trei titluri de campioană naţională la categoria 63 de kilograme şi locul cinci la Campionatul European de Juniori. Povesteşte că pregătirea şi dorinţa de a fi mereu prima i-au fost de mare ajutor în box. Se antrenează zilnic timp de patru ore şi încearcă să nu neglijeze şcoala. „Cred că doar prin muncă mă pot afirma, iar ţelul meu este să obţin cât mai multe medalii. Boxul este pentru mine un mod de viaţă, un sport care mi-a adus disciplină, dar şi recunoaştere. Eforturile mi-au fost răsplătite şi nu intenţionez să mă opresc aici“, mărturiseşte ea. 

calarasi loredana regina europei la box foto arh pers loredana marin

După competiţia de la Budva, unde a câştiga medalie de aur FOTO Arhiva personală

Mândri de Loredana sunt şi antrenorii de la lotul naţional, Adrian şi Mihaela Lăcătuş, oamenii care i-au devenit o a doua familie şi de la care a învăţat că seriozitatea şi pasiunea în sport sunt esenţiale. „Ştiu cât de mult a muncit, ştiu cât de mult s-a maturizat. E un copil care vrea să se realizeze prin acest sport. A muncit enorm şi nu aveau cum să nu vină rezultatele“, spune Adrian Lăcătuş, antrenor principal al loturilor naţianale de box feminin de senioare, tineret şi junioare. 

„ESTE EXTENUANT, DAR ALTFEL NU AI CUM SĂ FACI PERFORMANŢĂ“

Loredana Marin îşi dedică puţinul timp liber unor alte pasiuni – desenul şi pictura. Spune însă că boxul a ajutat-o cel mai mult să se dezvolte şi i-a oferit o disciplină care îi este de folos şi în afara ringului. 

„Nu am nimic special, cred că ambiţia mă defineşte. Fiecare dintre noi ar trebui să aibă un scop în viaţă şi să lupte pentru el. Copiii ar trebui încurajaţi să practice sportul, pentru că acesta nu doar că ne dezvoltă fizic, ci şi psihic. Eşti concentrat, atent, capeţi o serie de abilităţi şi, cel mai important, încerci mereu să te autodepăşeşti. Pentru performaNţă e nevoie de multă muncă şi implicare consecventă. Antrenamentele zilnice dau măsură calităţii actului sportiv. Sigur că este extenuant, dar altfel nu ai cum să faci performanţă. Dacă nu simţi dăruire totală, dacă nu încerci zilnic să te perfecţionezi, să aplici tehnici noi, nu poţi să devii cel mai bun“, crede Loredana Marin.

calarasi loredana regina europei la box foto arh pers loredana marin

Pe podium, la Budva FOTO Arhiva personală

Vă mai recomandăm şi:

   

Etapa a II-a de vaccinare anti-COVID-19 se apropie cu paşi mari. Cine se poate imuniza după 15 ianuarie

 

Cu ce ne vaccinăm: Pfizer sau Moderna? O dilemă inutilă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite