Gheorghe Marinescu, savantul care a revoluţionat neurologia. Cum a ajuns un copil orfan un geniu al medicinei

Gheorghe Marinescu, savantul care a revoluţionat neurologia. Cum a ajuns un copil orfan un geniu al medicinei

Medicul Gheorghe Marinescu, un savant de renume mondial

Un geniu al medicinei se năştea la Bucureşti în anul 1863. După ce a absolvit Facultatea de Medicină, Gheorghe Marinescu (1863-1938) a plecat la Paris pentru a-şi continua specializarea în neuropatie, domeniu care îl fascina.

În Franţa, şi-a dedicat tot timpul studiului şi a ajuns la rezultate care au revoluţionat radical medicina. Şi acum stă scris în dicţionarul „Membrii Academiei Române”, numele cercetătorului bucureştean, despre care se scrie că a fost printre primii care au continuat cercetarea lui Pavlov.
 
A ajuns în dicţionar, alături de medicul rus, datorită unei monografii pe care a publicat-o românul, şi care cuprindea concluziile unei cercetări despre reflexele condiţionate şi procesele neuropsihice, domeniu studiat intens de câştigătorul Premiului Nobel pentru Medicină (1904), Ivan Pavlov .
 
De-a lungul activităţii sale, Marinescu a rămas un adept al introducerii în medicină a celor mai noi metode care apar în cursul dezvoltării altor ramuri ale ştiinţei. În 1895, Marinescu susţine la Facultatea de Medicină din Paris teza de doctor în medicină. În această perioadă ţine la Salpêtrière şi la Sorbona o serie de prelegeri despre celula nervoasă normală şi patologică, subiect care a fost pasiunea lui de-o viaţă. A publicat cartea „Celula nervoasă” (două volume, peste o mie de pagini, în limba franceză, la o editură din Paris) în 1909. Această carte este prima de acest gen din lume, salutată cu entuziasm de savanţi ca Ramon y Cajal şi n-a fost depăşită până astăzi de vreo lucrare de acest fel. Marinescu n-a studiat celula nervoasă numai fixată şi colorată, ci a cercetat-o la ultramicroscop şi în stare vie, fiind printre primii în lume, împreună cu I. Minea, unul dintre elevii săi,care reuşeşte să cultive celula nervoasă, pe vremea când în lume numai americanul Carrel făcea culturi de celule. 
 
Îi plăcea munca şi cumpăra aparate cu bani proprii
 
Până în 1897, când revine în ţară, Marinescu a vizitat clinici şi laboratoare din Anglia, Olanda şi Italia. În mai 1897 este denumit medic şef al Spitalului Pantelimon şi va străbate cu docarul zilnic cei 12 km până la spital, timp de peste 20 de ani, până când Clinica neurologică este mutată la Spitalul Colentina. Îi plăcea mult munca, mai ales alături de cei tineri; C.I. Parhon, State Drăgănescu, N. Ionescu-Siseşti şi numeroşi alţii au fost elevii lui. Având geniu de cercetător, a aplicat pentru prima dată în ţara noastră noi metode de investigaţie, ca de exemplu capilaroscopia în diferite boli neurologice, iar aparatul l-a cumpărat cu banii proprii, se arată în lucrarea Gheprghe Marinescu, savant de renume mondial, realizată de prof.univ.dr. I. Radu , Cristina Muşat , Simona Găbrean- Facultatea de Medicină, Braşov, Centrul Medical Vitan, Bucureşti.
 
Premiat de Academia din Madrid
 
În 1899, la 36 de ani, Gheorghe Marinescu devine profesor la Clinica de Boli Nervoase, Facultatea de Medicină din Bucureşti şi membru corespondent al Academiei Române, iar în 1906 – membru titular. În timpul celor peste 50 de ani de activitate ştiinţifică (1887-1938), Gheorghe Marinescu a publicat peste o mie de lucrări din domeniile neuroanatomie normală şi patologică, neurologie, neurofiziologie, histo- şi citochimie, culturi de ţesuturi, gerontologie ş.a. În 1919, a apărut la Londra lucrarea sa asupra nevroamelor de amputaţie şi asupra regenerării nervoase, care la propunerea lui Cajal a primit premiul Achucarro al Academiei din Madrid.
 
Împreună cu I. Minea, elev şi colaborator al său, apoi profesor la Cluj, studiază regenerarea din măduva spinării şi din cerebel. A efectuat şi numeroase cercetări experimentale la animale supuse la condiţii improprii de temperatură, cauterizări ale scoarţei cerebrale, grefă subcutanată de ganglioni rahidieni, cercetări care au rămas clasice. Marinescu a fost nu numai un incomparabil cunoscător al structurii microscopice a ţesutului nervos, ci a adus şi foarte importante contribuţii în ceea ce priveşte aspectul clinic al leziunilor din sistemul nervos, fiind un desăvârşit clinician, cu dăruire zilnică faţă de bolnav. În anii de după primul război mondial, redactorii tratatului de medicină internă din Franţa i-au cerut lui Marinescu să scrie capitolul consacrat bolilor musculare. 
 
A descoperit boli care nu apăreau în nicio carte
 
Nu există capitol în vastul domeniu al bolilor neurologice în care Marinescu să nu-şi fi adus contribuţia în ceea ce priveşte tabloul lor clinic şi anatomo-patologic, cu analize de mare subtilitate şi precizie. Marinescu este unul dintre primii cercetători din lume care au întrebuinţat electroencefalografia în studiul bolilor creierului; pentru precizia cercetărilor sale şi a graficelor de care erau însoţite, ele au fost reproduse întocmai în tratatele de electroencefalografie, care au apărut peste hotare după moartea sa. Semne clinice care nu mai fuseseră descrise până atunci, descoperite de el, îi poartă şi astăzi numele, ca de exemplu semnul Marinescu-Radovici; boli care nu apăreau în niciun tratat de medicină al vremii, studiate pentru prima oară de el, îi poartă de asemenea numele în toată lumea medicală, ca de exemplu sindromul Marinescu-Sjögren-Garland (boală sistemică, autoimună, în care este afectat şi sistemul nervos).
 
Marinescu a avut contribuţii şi pentru neurochirurgie: în 1912, la un student cu paralizia membrelor inferioare a diagnosticat (cu toată imperfecţia metodei clinice şi de laborator de atunci) o tumoră ce comprima măduva spinării în regiunea toracelui, îi stabileşte precis sediul şi îl convinge pe Ernest Juvara să facă prima operaţie reuşită pe măduvă la noi în ţară. Curând după aceasta, prima operaţie pe creier este executată cu succes de Thoma Ionescu, la cererea lui Marinescu, care a diagnosticat la un bolnav cu afazie un abces al lobului temporal stâng.
 
Membru în şapte academii străine
 
Sunt numeroase mărturii elogioase privind opera lui Marinescu, inclusiv a celor mai mari neurologi şi neurofiziologi ai timpului său: Ramon y Cajal, Charles Sherrington, Pierre Marie şi mulţi alţii. Marinescu fost distins cu doctor honoris causa la patru universităţi şi ales membru în şapte academii străine. Într-o perioadă când ţara noastră era puţin cunoscută, Marinescu era invitat în lumea întreagă, în America de Sud ca şi în Europa, să ţină conferinţe şi demonstraţii ştiinţifice ceea ce a făcut să crească respectul pentru şcoala noastră neurologică. Huston Merrit, preşedintele Societăţii de Neurologie din SUA, scria la un sfert de secol de la moartea lui Marinescu: „Marinescu a făcut mult nu numai pentru neurologia românească, nu numai pentru neurologia americană ci şi pentru progresul neurologiei în lumea întreagă.”
 
Într-o perioadă când în ţara noastră nu exista niciun neurolog, nici laboratoare, Marinescu a izbutit să formeze una din primele şcoli de neurologie din lume; în 1925, profesorul francez Sergente afirma: „Aici localurile sunt sărace şi materialele rudimentare, dar omul care lucrează în aceste clădiri vetuste le însufleţeşte cu puterea creierului său.” Prin activitatea şi opera sa ştiinţifică, Gheorghe Marinescu este considerat fondatorul şcolii de neurologie şi neuropatologie din România. 
 
Înscris la studii de teologie
 
Gheorghe Marinescu s-a născut în Bucureşti, la 28 februarie 1863. Nu împlinise anul, când tatăl său moare. Mama sa, lipsită de orice sprijin, izbuteşte să-şi dea băiatul „la carte” şi în 1874 să-l înscrie la Seminarul Central. În 1882, deşi clasificat al doilea pe întreaga promoţie, Marinescu refuză să-şi continue studiile teologice. Cu banii strânşi din meditaţii şi cu modestul ajutor al mamei reuşeşte să restituie cheltuielile făcute la seminar. În acelaşi an, îşi dă diferenţa de liceu şi bacalaureatul şi se înscrie la două facultăţi: Medicină şi Şcoala de poduri şi şosele. Studentul Marinescu studia dimineaţa matematica, fizica, chimia, iar după amiaza, medicina dar după primul an rămâne numai la medicină.
 
Devine extern prin concurs al spitalelor din Bucureşti şi ca student lucrează în laboratorul de histologie abia înfiinţat de către profesorul Petrini-Galatz, primul şef al catedrei de histologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În 1886, Marinescu devine preparator în acest laborator şi intern prin concurs la Spitalul Brâncovenesc. Uşurat de grijile materiale, se preocupă mai mult de studiu, iar numele său începe să devină cunoscut printre colegi şi profesori. În 1887, face parte din comitetul de redacţie al revistei „Spitalul” şi publică în limba franceză, în cealaltă revistă medicală română „Progresul Medical Român”, prima sa lucrare ştiinţifică intitulată „Note asupra a patru observaţii de mielită transversă lombară”.
 
Guvernul britanic i-a cerut ajutorul
 
În 1888, Marinescu notează şi publică primele cursuri ale lui Victor Babeş în „Spitalul”. Preparator la catedra de anatomie patologică condusă de V. Babeş, Marinescu participă împreună cu Babeş la îmbunătăţirea metodei Pasteur de vaccinare antirabică şi această metodă poartă în literatura medicală numele de „metoda românească a lui Babeş”. În 1889, Marinescu este ales preşedinte al Societăţii studenţilor în medicină şi în această calitate este trimis printr-o scrisoare de recomandare, iscălită de Babeş şi alţi profesori, la Paris unde este admis să lucreze în cel mai mare spital din Franţa, spitalul Salpêtrière, care era condus de fondatorul neurologiei moderne, J. M. Charcot.
 
La sfârşitul primului război mondial, în toată Europa făcea ravagii encefalita letargică; în 1918 apariţia epidemiei în Anglia determină Comitetul de Cercetări Medicale de pe lângă guvernul britanic să apeleze la Marinescu, cerându-i să examineze leziunile provocate de encefalită. Cercetarea histopatologică a encefalitei letargice şi a dezvoltării apoi a parkinsonismului postencefalitic este atât de complet făcută de Marinescu, încât studiile ulterioare nu au putut adăuga decât amănunte nesemnificative; Marinescu a publicat în 1921 în Franţa un studiu asupra formelor clinice ale parkinsonismului postencefalitic. A prezentat o lucrare despre encefalita postvaccinorabică la şedinţa reuniunii neurologice internaţionale din Bucureşti chiar în ziua morţii sale.
 
A semnalat efectele nocive ale alcoolului şi tutunului
 
În zilele noastre, majoritatea oamenilor cunosc efectele dăunătoare pe care le are alcoolul şi tutunul asupra organismului uman, spre deosebire de începutul anului 1900. Atunci, medicul Gheorghe Marinescu vorbea în premieră despre cum afectează  consumul celor două  produse organismul uman. Tot în cadrul acestei discuţii, scotea în evidenţă efectele benefice pe care consumul de vitamine îl are pentru sănătatea oamenilor.
 
S-a stins din viaţă în plină glorie, la Bucureşti, în anul 1938, unde a decis să îşi petreacă ultimii ani. Şi-a dăruit până şi ultima clipă de viaţă studiului, pentru a-i ajuta pe oamenii din jurul său.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: