Frigul scumpeşte legumele româneşti. Producător: Ai nevoie de sursă de căldură, aşa că şi preţurile cresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Producătorii se plâng de cheltuielile mari pe care le au cu serele FOTO I.S.
Producătorii se plâng de cheltuielile mari pe care le au cu serele FOTO I.S.

Valurile de temperaturi scăzute din luna octombrie i-au obligat pe legumicultorii din Bărăgan să îşi încălzească solariile mai devreme decât o făceau în mod normal. Cheltuielile mai mari cu încălzirea se reflectă în creşterea preţului la vânzare.

Ca să nu îşi piardă recolta, temperatura din solarii nu trebuie să scadă sub 20 de grade Celsius ziua şi sub 10 grade Celsius noaptea. Pentru producători, acestea reprezintă cheltuieli în plus care îi determină să crească preţurile legumelor pe care le vând. 

“În această perioadă, cheltuielile cu încălzirea serelor sunt foarte mari”, spune Titi Buzăianu, un producător cu peste 25 de ani de experienţă. Alături de familie, acesta lucrează peste 3.000 de metri pătraţi în satul Oltina, comuna Unirea, iar întreţinerea cu cele 5 sere poate sări de 3.000 de lei pe lună.

„Când temperatura scade, ai nevoie de sursă de căldură. Aşa că şi preţurile sunt mai mari. Nu ne permitem astfel de costuri. Pentru răsăduri folosim încălzire şi ne costă 20 de lei pe zi, pentru 50 de metri pătraţi. Gândiţi-vă la toate solariile cât ar ajunge, e foarte mult. Acesta este motivul pentru care în sezonul rece cultivăm doar ceapă, ridichi şi salata. Sunt rezistente, chiar dacă îngheaţă puţin îşi revin”, explică producătorul. Marfa este comercializată în Piaţa Orizont din Călăraşi, la preţuri mult mai ridicate decât în sezon.

Sobe în solar

Salată, ceapă şi usturoi verde sau spanac le găsim şi acum în pieţe, pe tarabe, însă, ce-i drept, la un preţ mai mare decât în sezon. Dacă primăvara salata verde este la 1,5 lei, acum o găsim în piaţă la 2-3 lei. 

Ceapa este vândută cu 1,5 lei legătura, ridichiile cu 2 lei, iar guliile cu 3 lei bucata. Şi spanacul este mai scump: între 10 şi 15 lei kilogramul. Abia din luna martie, spun producătorii, în piaţă vor ajunge şi roşii şi ardei româneşti, de seră.

calarasi legume piata Orizont FOTO I.S.

Marfa românească s-a scumpit la piaţă FOTO I.S.

Marian Sandu cultivă castraveţi. Dacă nu le asigură şi căldura, nu va recolta mare lucru. Cu trei sobe menţine în solar 20 de grade Celsius în timpul zilei. Având în compoziţie 90 la sută apă, castravetele este cel mai afectat de temperaturile scăzute. Cum au fost nopţi când temperaturile au scăzut la 5 grade Celsius, legumicultorii au fost nevoiţi să facă focul în sere. 

calarasi legume piata Orizont FOTO I.S.

Legumele româneşti sunt mai scumpe FOTO I.S.

În perioada următoare fără doar şi poate că vom asista în sectorul de legume – fructe, în primul rand, la o creştere a preţurilor de achiziţie la producător între 15 si 25%, iar în celelalte sectoare – pâine, lactate etc. Preţurile vor creşte mult mai mult – peste 30%, deoarece materia primă este mai scumpă, iar pe partea de procesare sunt costuri mai mari cu energia. 

Pe de altă parte, şi cheltuielile cu salariile sunt într-o continuă expansiune, deoarece nu mai avem forţă de muncă. 

„Vom avea o creştere exponenţială a preţurilor, în special, în sectorul agroalimentar, ca să nu spun şi de alte sectoare, începând cu această toamnă şi până spre finalul primăverii viitoare”, a declarat Tudor Dorobanţu, preşedinte Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură (FNSA). 

calarasi legume piata Orizont FOTO I.S.

Legumele crescute în solarii au preţuri mai mari FOTO I.S.

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), preţurile au crescut abrupt, trase în sus de majorările tarifelor pentru energie şi combustibili. În august 2021, inflaţia a crescut la 5,25%, în comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, energia electrică, uleiul, gazele şi carburanţi, fiind produsele care s-au scumpit cel mai mult faţă de august 2020. Cei mai mulţi analişti financiari spun că trebuie să fim pregătiţi să plătim în plus chiar şi cu 15 la sută pentru legume, fructe sau carne, anul acesta.

 

Vă mai recomandăm şi:

 

Şeful CNCD: Legea Paşaportului COVID, obligatoriu pentru angajaţi, nu discriminează. Unde greşesc medicii Rafila şi Cercel

 

Expansiunea economică a Ungariei în Europa Centrală şi de Est. România, cumpărată la bucată

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite