DSP Călăraşi: 311 persoane, izolate la domiciliu şi 37 plasate în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niciun caz de infecţie cu COVID-19 nu a fost confirmat în judeţul Călăraşi FOTO Shutterstock
Niciun caz de infecţie cu COVID-19 nu a fost confirmat în judeţul Călăraşi FOTO Shutterstock

În seara zilei de 19 martie, Direcţia de Sănătate Publică din Călăraşi a fost notificată despre existanţa unui caz de infecţie cu COVID-19 pe raza judeşului Ialomiţa. Tânăra confirmată pozitiv are domiciliul în judeţul Călăraşi, ea fiind în vizită la rude pe data de 15 martie.

Este vorba despre o tânără, de 18 ani, din judeţul Călăraşi, dar care locuieşte la prietenul său, în judeţul Ialomiţa. Fata s-a întors recent din Anglia. Echipa DSP s-a deplasat în teren, în localitatea Înfrăţirea, stabilind contacţii direcţi ai pacientei, care au fost izolaţi la domiciliu şi li s-au recoltat probe pentru a se stabili dacă sunt sau nu infectaţi cu coronavirus.

Conform autorităţilor, toate persoanele identificate sunt asimptomatice şi au o stare bună de sănătate. DSP Călăraşi monitorizează împreună cu medicii de familie un număr de  311 persoane izolate la domiciliu şi 37 de persoane pentru care s-a instituit carantina.

DSP dispune de suficiente materiale pentru efectuarea recoltărilor de probe. Facem din nou apel  la cetăţeni să evite deplasările care nu sunt necesare, să respecte măsurile impuse şi recomadările autorităţilor, de asemenea îi rugăm să se informeze doar din surse oficiale, au transmis reprezentanţii DSP Călăraşi. Până la această dată, în judeţul Călăraşi nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite