Coşmarul închisorilor comuniste. Fiică de demnitar: Am să mă întâlnesc cu tata. Nici nu-mi dădea prin cap că el murise
0
Prigoana comunistă a lovit nu doar în demnitari, ci în rudele acestora. Toată lumea a avut de suferit: copii, soţii, cumnate, fraţi. Cordelia Taşcă, fiica profesorului universitar Gheorghe Taşcă, fruntaş P.N.Ţ., ministru al Industriei şi Comerţului, a fost închisă în diferite locuri din ţară.
A lăsat mărturii cutremurătoare despre calvarul prin care a trecut. Cordelia Benedicta Taşcă(1908-1996), fiica prof. univ. Gheorghe Taşcă, a fost arestată la 14/15 aprilie 1952, în ”lotul familiilor demnitarilor”. A fost condamnată administrativ la 24 luni de închisoare, motivul invocat: „element dubios”. A fost închisă la Ghencea, Popeşti Leordeni, Bragadiru şi Târgşor, fiind eliberată la 25 aprilie 1954. Tatăl său fusese arestat la vârsta de 75 de ani şi s-a stins într-o celulă de la Sighet, după doar 10 luni de detenţie.
Într-un fragment dintr-un interviu, realizat de Costin Manoliu (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 124, Cordelia Taşcă a povestit prin ce chinuri a trecut atât ea, cât şi tatăl său, un intelectual de marcă al României:
Au venit să mă aresteze şi pe mine în ’52… şi ţin minte că atunci mi-am spus – ca să vă daţi seama ce puţin ştiam despre ceea ce se întâmpla în închisori – că am să mă întâlnesc cu tata. Nici nu-mi dădea prin cap că el murise (Gheorghe Taşcă murise la Sighet în martie 1951).
…Ancheta – la Ghencea – a durat vreo opt zile aşa cu totul, că eram multe, eram vreo patruzeci. Toate eram rude de demnitari. Noi eram lotul de rude de demnitari. Fiice, soţii, cumnate…
Sighet, loc al ororilor FOTO memorialsighet.ro
… Şi la anchetă am văzut că ei vor să ne facă să spunem ceva ca sa ne poată închide. Adică căutau nişte pretexte. Ba că am ascultat radio, dar eu n-aveam radio, ba că am discutat cu diverşi oameni, dar nu aveam cu cine discuta, ba că am încercat să vând nu ştiu ce lucruri. Şi până la urmă mi-am dat seama că ei aveau deja decis numărul de zile pentru care trebuia să fim închişi. Şi m-am săturat şi le-am spus că am înjurat guvernul. Şi ei m-au întrebat unde l-am înjurat? Şi m-am gândit bine şi am spus că la o coadă de lemne. Am şi scris pe o hârtie. Dar ei atunci au spus, nu asta să n-o scrieţi.
Gheorghe Taşcă, unul din intelectualii de marcă aio României FOTo memorialsighet.ro
… Am fost închisă în diferite locuri. Întâi la Ghencea, pe urmă la Popeşti Leordeni, pe urmă la Bragadiru, şi la urmă la Târgşor.
Ancheta de la Ghencea, a povestit Cordelia Taşcă în acelaşi interviu, a durat vreo opt zile pentru că erau multe persoane arestate, vreo patruzeci. Toate erau rude de demnitari: fiice, soţii, cumnate…
…În vara ne-au trimis pe cele care eram mai bătrâne la Popeşti Leordeni. Popeşti Leordeni a fost pentru mine un vis urât. A fost îngrozitor. La Ghencea am avut un regim destul de uşor. Când am fost la Popeşti Leoderni acolo era mai greu, pentru că te scula la şase dimineaţa vara, te ducea la câmp, umblai un ceas până să ajungi şi pe urmă începea lucrul. Făcuseră un lac şi un dig, lacul artificial. Şi digul ăla se spărgea mereu fiindcă nu ştiu, nu era bine făcut, nu era bine organizat ei şi munca aia la dig era foarte grea, mai ales că eram numai femei, sea rată în aceaşi interviu din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 124.
Arestat la vârsta de 75 de ani
Gheorghe Taşcă (30 ianuarie 1875, Bălăbăneşti, Galaţi – 12 martie 1951, închisoarea Sighet)a fost economist, rector al Academiei Comerciale, membru corespondent al Academiei Române, fruntaş P.N.Ţ., ministru al Industriei şi Comerţului. A fost arestat la 75 ani (5/6 mai 1950) şi a murit în penitenciarul Sighet, la 12 martie 1951. Şcolit la Paris, cu un doctorat în Economie Politică, a fost pe rând profesor la Facultatea de drept 1920-1940, la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale 1913-1935.
Făcea politică cu Take Ionescu şi se alesese deputat conservator-democrat (gruparea Takistă) la Colegiul III înainte de a pleca la Paris. În martie 1913 s-au pus bazele Academiei de Comerţ. Conform mărturiilor fiicei sale, Cordelia, aceasta a început activitatea întîi modest în cîteva încăperi deasupra Teatrului Mic, în stânga Fundaţiei Carol.
Închisoarea Sighet, loc pentru încarcerarea elitelor care se opuneau comunismului FOTO memorialsighet.ro
„Marea preocupare a tatălui meu era localul Academiei de comerţ. În 1924 a fost început localul din Piaţa Romană şi inaugurat în toamna anului 1929 sub rectoratul lui I.N.Angelescu. Puţin după aceea a murit I.N.Angelescu şi tata a fost ales rector din 1929 până în 1931. Cred că era al treilea rector, după Stanislas Cihoski şi I.N.Angelescu. S-a ocupat mult de Academie ca rector. Inspecta cantina, se ocupa de programul conferinţelor şi al cursurilor, era mai mult la academie decît acasă.
În 1926 a fost numit membru corespondent al Academiei Române. Se ducea cu sfinţenie la comunicări şi la recepţiile academicienilor; dar modest se aşeza pe un loc lateral, nefiind membru plin.
După moartea lui Take Ionescu în 1922 se înscrisese în partidul lui Iorga, poate în 1922, poate mai tîrziu. Personalitatea puternică a lui Iorga, măiestria lui, intelectualitatea pe care o reprezenta, îl atrăseseră mult pe tata. Se ducea în fiecare vară şi ţinea o serie de conferinţe la Vălenii-de-Munte, la ceea ce chema Iorga “Universitatea de la Văleni” şi la “Scoala de Misionare”. După cîţiva ani însă, nu s-au mai înţeles.
(…) Pe urmă s-a ocupat de Academie, de conferinţe, de profesorat. A fost prelungit în funcţia sa de profesor la Facultatea de drept peste anii de pensie; totuşi în 1940, la 65 de ani, a ieşit la pensie”, povestea fiica sa, Cordelia în declaraţiile care astăzi se află în Arhiva Menorial Sighet..
A pierdut tot ce adunase cu atâta trudă
Încetul cu încetul a pierdut tot ce adunase cu atâta trudă şi muncă o viaţă întreagă. La 1947 i s-a luat pămîntul; în 1948 i s-a naţionalizat casa; pe urmă i s-a luat şi pensia şi în consecinţă nici nu avea cartelă. După o viaţă de muncă în care nu a băut, nu a jucat cărţi, nu a cheltuit nesocotit, nu mai avea nici o bucată de pâine şi începuse să vîndă lucrurile din casă pentru a putea trăi. Noroc că n-a mai apucat să vadă cum i-a fost ridicată biblioteca, care acoperea patru pereţi plini pînă în tavan, şi care a fost aruncată cu lopata într-un camion tras pe trotuar la geamul biroului.
La 6 mai 1950 la 5 dimineaţa, nişte agenţi ai securităţii au sărit pe geamul deschis spre bulevard în casa din Bdul.Carol 55 unde locuia; s-a trezit cu ei în odaia de culcare, spunîndu-i formula uzuală: că este chemat să dea nişte declaraţii. În cîteva minute a fost îmbrăcat. În zăpăceală nu-şi găsea ochelarii. Mama i-a dat pe ai ei, căci aveau aceeasi dioptrie. De atunci nu am mai auzit nimic de el, nici nu l-am mai văzut. După multe demersuri la toate penitenciarele şi la Direcţia penitenciarelor, am primit prin 1956 actul de “moarte” de la Primăria din Sighet, în care se spunea că murise de o insuficienţă circulatorie la 12 III 1951. Nu rezistase regimului la care fusese supus decât 10 luni.”
Probabil că într-un anumit scop se ceruse tatii o declaraţie despre casă. Tata scrisese: locuiesc în casa din Bdul.Carol 55 din 1915, şi sper să-mi termin zilele tot acolo. Nu i-a fost dat. Cordelia Benedicta Taşcă (Arhiva Memorialului Sighet, dosar nr. 31)
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
