Îndemn la speranţă de la un medic: M-a exasperat idioţenia şi răutatea unora. Ne vom întări, dar vom trăi!

Îndemn la speranţă de la un medic: M-a exasperat idioţenia şi răutatea unora. Ne vom întări, dar vom trăi!

Gabriel Diaconu, medic psihiatru FOTO Facebook/G.D.

Calvarul acesta va lua sfârşit într-o zi. Trebuie să traăim cu speranţa că vom ieşi la lumină. Acesta este mesajul unei medic pentru românii care trăiesc astăzi un dezastru sanitar. Gabriel Diaconu vorbeşte însă şi despre răutatea unora dintre colegii săi care au răspândit minciuni în spaţiul public.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gabriel Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuţi psihiatri din România, a postat un mesaj pe pagina sa de socializare în care îndeamnă la speranţă şi perseverenţă:

„Bezna. Şi nu îi duce pe ei în ispită. Ci izbăveşte-i de cel viclean.

În ultima lună am scris mai intens, mai des, mai mult despre COVID decât în lunile anterioare. C-oi fi scris bine, că poate am explicat nişte lucruri pentru câţiva oameni, gândesc că undeva a făcut o diferenţă. 

Măcar să înţeleagă puţin dintr-un adevăr cu mult mai mare decât ar putea fi, vreodată, cuprins de omul de rând. Măcar să-şi aline temerile. Poate, dacă au curiozităţi sau întrebări rămase fără răspuns, să-l regăsească aici.

Ca mulţi, m-am minunat de înverşunarea unor comentarii. Mai mult, m-a exasperat idioţenia şi răutatea unora. De colegi de-ai mei doctori, fie ei şi puţini la număr, care continuă să împingă minciuni în spaţiul public, nu mai vorbesc. Nu-i găsesc demni de uniforma de medic. Şi chiar şi în acele puncte unde-ar putea fi loc de discuţie, cât să facem lumea asta mai bună, şi tot nu pot să fiu de acord cu tuşa pe care au pus-o anumitor subiecte. 

Ceea ce, probabil, unii mi-ar putea-o reproşa înapoi.

Nu avem voie să rămânem în beznă. E o regulă generală. Se aplică tuturor. Cunoaşterea e acel lucru care te apără de prăvălitul de pe stânci. Cunoaşterea face să nu-ţi omori prin imprudenţă copiii când sunt prea mici să se apere ei înşişi. De-aia le pui haine. De aceea îi speli. Tocmai din acest motiv le dai un anumit fel de hrană, dar nu altul. Pentru că ştii. Pentru că ai învăţat. Şi pentru că, unde n-ai învăţat sau nu ştii, întrebi. Întrebi şi cineva mai ştiut decât tine îţi răspunde înapoi.

Responsabilitatea care pică pe doctor

Reţeaua socială a prilejuit organizarea unor veritabile conclave ale proştilor conduşi de un prost. Acesta din urmă are o mare calitate, aceea de-a putea îmbrobodi mulţimea. De multe ori în spatele ecranului, în viaţa reală, găseşti (discutând de micii „guru” de pe internet) personalităţi frustrate, ei înşişi cu poveşti medicale mai stranii, care s-au refugiat într-o gândire magică despre ce-au păţit ei, ce-ar fi putut fi, sau face, o minune în ce-i priveşte. 

E o fugă din durere, din realitate de fapt. Că nu tot timpul viaţa e corectă. Şi nu tot timpul medicina dă soluţii. Nu tot timpul oamenii trăiesc. Şi nu tot timpul ce-ţi doreai se şi întâmplă. 

Da, personalul medical e de multe ori ne-educat în ce priveşte comunicarea. Mai sunt şi momente în care e incompetent, sau - şi mai rău - corupt. Acesta din urmă, halatul pătat cu urme de plic, e mai rar imputat astăzi doctorilor. Dar multă vreme a fost. Dacă nu-i dai bani nu te bagă în seamă. Dacă nu-i dai o atenţie nu te tratează sau şi mai rău. 

Există o parte a responsabilităţii care pică pe doctor. Şi altă parte care pică pe pacient. Mariajul ăsta toxic începe, fără doar şi poate, cu palma dată de medic dar continuă cu şutul întors de bolnav, într-o relaţie inegală, coruptă, toxică.

Vom ieşi, vrând nevrând, treptat spre lumină. În fiecare zi mă trezesc cu conştiinţa lucidă că întreg calvarul acesta, într-o zi, ia sfârşit. Vor mai muri oameni până atunci. Ne vom întări, până atunci, la ravagiile făcute de virus. Cimitirele vor avea multe cruci noi. Mormintele vor avea multe coroane proaspete. Dar vom trăi. 

Cu amintiri urâte. Cu ruşine despre limita omeniei noastre care a fost atinsă. Cu haos şi regret, mulţi dintre noi, deîndată ce vor realiza unii ce-a putut provoca nebunia care i-a cuprins, pe moment. 

Contează mult ce facem dincolo de abis, de iad, de teroare. Contează mult să păstrăm, fiecare, undeva în adânc, o scânteie de speranţă. 

Vom îndura şi acum.

Pe mine viaţa m-a obligat, iar tata m-a învăţat, să rămân condamnat la speranţă. Să rămân curios despre ziua de mâine, şi cea de dincolo de ea. Să iau fiecare lucru care vine către mine şi să-l primesc, că e şoc, lovitură, tragedie, minciună, şi să-l las să treacă prin. Nu să trec eu peste. Pentru că am avut şi momente când au fost lucruri peste care nu am putut, sau nu s-ar putea, trece.

Am continuat să râd. Continuă să mă amuze atât de multe instanţe ale vremurilor pe care le trăim. Această abilitate, de a face haz în, şi din, necaz, mi-a uşurat sufletul nu o singură dată. E o sursă incredibilă de energie, una care te ridică înapoi când credeai că nu mai ai resursă, că nu mai e nimic, mai nimic de făcut.

În miezul celor mai urâte momente am găsit frumuseţe şi estetic. În reacţia de durere care te duce până la lacrimi am descoperit, surprins, cauză de-a continua, de-a persevera. Nu ne putem opri din drumul nostru către izbăvire.

Neamul ăsta e mai puternic decât îl credem noi. Românii, România sunt mai îndărătnice decât ni s-a dus buhul prin târg. Am încredere. Şi chiar şi când n-am argument, am o chemare a sângelui. 

Sunt aceiaşi oameni care au supravieţuit, totuşi, comunismului - fie şi cu sechele.

Sunt aceiaşi oameni care au trecut prin două războaie mondiale. Au trecut prin molime, prin epidemii. Au trecut prin foamete. 

Sunt aceiaşi oameni care s-au ştiut ridica, au ştiut lupta. Au pierit poate mulţi pe front, dar s-au mai şi întors acasă, la familii. 

Au căzut împuşcaţi la Revoluţie, şi părţi din sângele lor s-a făcut una cu asfaltul. Părţi din ei s-a prelins printre dale. 

Dar mai apoi au mers înainte, cu tot zgomotul şi cu toată vânzoleala.

Vor merge şi acum. Vom îndura şi acum. 

Sunt zile în care tot ce-ţi trebuie, pentru un pic de răbdare şi putere, e să-ţi duci ziua în cârcă până la următorul popas. E o distanţă mică, dar face mult în economia drumului greu până aici. 

Speraţi. Speraţi fie şi degeaba. Dar Speraţi.”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările