Frigul din martie, spaima fermierilor. Temperaturile scăzute ameninţă pomii fructiferi timpurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. Bunilă
Sursa I. Bunilă

Temperaturile scăzute din ultima vreme afectează plantele şi speciile sensibile de pomi fructiferi, atrag atenţia horticultorii. Mai grav este că stresul termic vine pe fondul unei secete profunde şi al lipsei unui strat protector de zăpadă. Fermierii se roagă ca vremea să se îndrepte rapid, pentru a nu avea pierderi mai târziu.

Sfârşitul iernii a adus temperaturi ridicate specifice lunilor de primăvară, fapt ce a determinat înflorirea unor specii de pomi fructiferi. 

Primele zile de primăvară, în schimb, au fost caracterizate de valori sub pragul îngheţului. Pomii sunt cei mai vulnerabili în aceste condiţii.

”Deocamdată nu au ajuns să fie desfăcuţi. Dacă temperaturile scăzute vor persista şi în zilele următoare sigur o să vorbim de pierderi la speciile pomicole timpurii”, spune Costel Vânătoru, cercetător în horticultură.

Îngheţul din martie le provoacă emoţii şi grădinarilor, care pregătesc răsadurile în spaţii protejate încălzite iar de acum ar fi trebuit să le transfere în sere. 

Horticultorii spun gerul afectează plantele care au intrat deja în vegetaţie, păcălite de soarele şi vremea blândă din februarie.

”Acest val de frig a afectat lumea vegetală la care s-a adăugat ceva şi mai grav decât acesta, seceta. Avem trei luni cu precipitaţii de sub cinci litri pe metru pătrat. Avem deci gerul acesta uscat, care afectează şi sigur ne gândim cum va fi anul agricol, dacă vom recupera, dacă temperaturile vor intra în normal”, arată Vânătoru.

Şi fermierii cu solarii încălzite au probleme din cauza frigului neobişnuit şi a lipsei luminii. Mircea Tatu, legumicultor din Cochirleanca, judeţul Buzău, este nevoit să alimenteze continuu centrala, pentru a le oferi tomatelor temperatura potrivită.

”Temperaturile au fost scăzute, minus nouă grade, noaptea. Atunci am stat lângă centrale. Îngheaţă totul dacă nu stai lângă solarii. Plantele se îngălbenesc repede dacă nu au lumină şi căldură”, spune Mircea Tatu, fermier din judeţul Buzău.

Veştile nu sunt bune, din păcate. Vremea se răceşte din nou începând de miercuri, 16 martie, astfel că temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de minus 10 grade Celsius.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite