Începe modernizarea drumului către Bisoca, zonă cu potenţial turistic din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vin veşti bune pentru locuitorii a trei comune buzoiene dar şi pentru amatorii de drumeţii în zone pitoreşti. După ani buni de aşteptare, începe reabilitarea drumului judeţean care face legătura între comunele Vintilă Vodă, Săruleşti şi Bisoca. Proiectul este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Drumul judeţean 204 C, care asigură legătura dintre DJ 203K – Vintilă Vodă şi Bisoca, prin Săruleşti, şi până la Mănăstirea Poiana Mărului, are o lungime de 24,5 kilometri. 

Este o şosea cu multe pante, rampe şi curbe, uneori pe un sol predispus alunecărilor de teren.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că s-a încheiat deja organizarea de şantier, iar zilele următoare se trece la refacerea terasamentului.

„Au început lucrările la drumul judeţean de la Vintilă Vodă la Bisoca. S-a făcut organizarea de şantier, de marţi se trece la consolidarea terasamentului, vor fi sute de foraje. Atrag atenţia că lucrarea e una complexă, într-o zonă cu probleme, finalizarea va dura, nu se bate din palme şi gata”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Mai multe firme şi-au adjudecat licitaţia pentru reabilitarea drumului. Este vorba despre asocierea dintre WFA Impex S.R.L. din Turnu Măgurele şi societăţile CDG Indoconstruct S.R.L., S.C. Euro Prim Building S.R.L. şi S.C. Euro Cerad International S.R.L., care vor primi pentru modernizarea şoselei judeţene nu mai puţin de 68 de milioane de lei. 

Proiectul este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală iar lucrările ar trebui să fie gata peste doi ani. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite