Ursoaica refugiată Masha a ajuns la Braşov. Cristina Lapis: „Sper ca şi oamenii care fug din calea războiului să-şi găsească liniştea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursoaica Masha şi-a găsit liniştea şi pacea FOTO Asociaţia Milioane de Prieteni
Ursoaica Masha şi-a găsit liniştea şi pacea FOTO Asociaţia Milioane de Prieteni

Ursoaica Masha şi-a găsit liniştea şi pacea după ce a călătorit din Ucraina la Zărneşti. Preşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni, Cristina Lapis, spune că speră ca şi oamenii refugiaţi din Ucraina de teama războiului să îşi găsească liniştea şi pacea.

Ursoaica Masha, care ar fi trebuit să fie adusă din Ucraina în 1 martie, a ajuns, în sfârşit, la Zărneşti. Ea a fost preluată de la Vama Halmeu luni dimineaţa şi a ajuns la Zărneşti în jurul orei 18:30. 

„Refugiata din Ucraina şi-a găsit liniştea şi pacea, aşa cum sper ca şi oamenii care au fugit din Ucraina să-şi găsească liniştea şi pacea. Sper ca şi celelalte animale care sunt în această situaţie să găsească un loc unde să se apere de furia acestui război. Deocamdată, ea e prima refugiată, dar sperăm să putem să ajutăm şi alţi urşi şi alte animale aflate în situaţia asta”, a transmis Cristina Lapis, preşedinte Asociaţia Milioane de Prieteni.

După ce a fost văzută de veterinari, care au constatat că starea de sănătate a animalului este bună, Masha s-a alăturat urşilor din sanctuarul Libearty din Zărneşti. Ea are peste 20 de ani, din care 19 i-a petrecut la un circ din Ucraina. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Braşovul, dat ca exemplu la CNN pentru felul în care îi primeşte pe refugiaţii din Ucraina

Din sala de judecată, în sala de clasă. Ce vor învăţa elevii braşoveni de la avocaţi

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite