Poţi ajunge la închisoare şi pentru deţinerea ilegală a unor plase de pescuit. A păţit-o un brăilean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 64 de ani a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi după ce Judecătoria Brăila a emis pe numele său un mandate de executare a unei pedepse privative de libertate.

Marţi, 22 octombrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru l-au depistat pe raza satului Stanca, comuna Stăncuţa, pe un localnic, în vârstă de 64 de ani, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei închisorii.

”Judecătoria Brăila a emis pe numele acestuia, la data de 18.10.2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 8 luni pentru comiterea infracţiunii de deţinere şi folosire la pescuit a plaselor de tip monofilament”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite