
Bărbatul, de 31 de ani, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru tentativă la omor calificat şi port si folosire fără drept de obiecte periculoase, în contextul în care a fost la un pas să omoare doi tineri în urma unei banale dispute verbale.
Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv, pe 26 octombrie, pe un bărbat de 31 de ani, Stănel Rudaru, la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru tentativă la omor calificat şi port si folosire fără drept de obiecte periculoase. De amintit este că procesul a fost rejudecat, instanţa condamnându-l iniţial la 9 ani şi 4 luni de închisoare.
Stănel Rudaru provine din satul brăilean Vişani şi i-a îngrozit pe localnici în noaptea de 2 iunie 2019, când a fost la un pas să omoare doi consăteni, de 25 şi 32 de ani, la beţie. Ameţit de aburii alcoolului, bărbatul şi-a ieşit din fire în urma unei discuţii în contradictoriu cu aceştia, a scos un briceag şi a lovit în neştire.
”În noaptea de 02.06.2019, în jurul orei 23,00, bărbatul, în timp ce ce afla în faţa unui magazin din comună, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii avute în contradictoriu cu alţi doi localnici, cu vârsta de 25, respectiv 32 de ani, i-ar fi înjunghiat pe aceştia cu un cuţit rabatabil”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Când s-a oprit, cei doi consăteni zăceau într-o baltă de sânge şi doar un miracol a făcut ca aceştia să nu moară. Intervenţia rapidă a medicilor le-a salvat finalmente viaţa. După comiterea faptei, Stănel Rudaru a plecat acasă, şi-a îmbrăţişat cei trei copii şi i-a anunţat că se duce la puşcărie.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Crimă pasională, în plină stradă, la Cluj. O tânără a fost înjunghiată mortal de iubitul gelos
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
și fii la curent cu activitatea sa din site.
nu o sa inteleg niciodata cum dau desteptii de judecatori sentintele !!! Adica de la 9 ani, i-au redus la 5 ani !!! Adica prima oara au gresit? Cu 4 ani? Daca da, sunt debili.
și fii la curent cu activitatea sa din site.
Le-a fost mila de lacrimile celor 3 copilasi nevinovati .
și fii la curent cu activitatea sa din site.
Pai daca le era mila de copii, ar fi trebuit sa-l inchida pentru mai mult timp pe nebun. Poate data viitoare cand este beat se enerveaza pe ei...
și fii la curent cu activitatea sa din site.
In alte tari NORMALE, nu si in Romanica, la doua sentinte date cu diferente mari judecatorii intra in ancheta. La noi judecatorii sunt "independenti" si .... inamovibili.
și fii la curent cu activitatea sa din site.
Justitia este dura, 5 ani de puscarie pt. tentativa de omor. Justitia trebuia sa-i de 1 an cu suspendare.