Sfârşitul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul dictator al României comuniste. Teoria asasinării, pusă la cale de KGB

Sfârşitul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul dictator al României comuniste. Teoria asasinării, pusă la cale de KGB

Gheorghe Ghiorghiu Dej a murit de cancer la plămâni FOTO Adevărul

Primul lider al României comuniste a murit fulgerător după conferinţa Tratatului de la Varşovia. Acest lucru a născut suspiciuni, apărând numeroase teorii privind sfârşitul ”primului ceferist al ţării”. Una dintre acestea arată că Dej, un adversar înverşunat al destalinizării, a fost asasinat prin iradiere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 19 martie 1965 se stingea din viaţă Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider al României comuniste. A rămas cunoscut ca un personaj duplicitar, un susţinător înfocat al colectivizării forţate şi al industrializării dar şi cel care a creat sistemul cumplit al puşcăriilor şi al epurării politice din anii 50. Practic, a fost primul dictator al comunismului românesc. 

Moartea fulgerătoare a lui Dej a ridicat numeroase semne de întrebare. Deşi diagnosticul medicilor este fără echivoc, sunt mulţi dintre cei care sunt siguri că Dej a fost asasinat de KGB.   

”Bolnavul numărul 1 al României”

 
În mod oficial Gheorghe Ghiorghiu Dej a murit pe 19 martie 1965 la orele 17.43. Diagnosticul medicilor era metastază produsă de un neoplasm pulmonar. Pe scurt, Dej a murit de cancer la plămâni. Boala a fost însă galopantă. Diagnosticat în luna ianuarie acesta a rezistat doar două luni, deşi a beneficiat de ajutorul celor mai buni medici ai vremii. 
 
"În a doua jumătate a lunii ianuarie 1965, tov. Gheorghe Gheorghiu Dej a prezentat semnele unei afecţiuni pulmonare cu tuse şi expectoraţii reduse sero-muco-sanghinolente. În ziua de 19 martie, după ora 16, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc, bolnavul a întrat în comă şi a încetat din viaţă la ora 17.43 ”, se arăta în ziarul Scânteia din aceea perioadă. Diagnosticul a venit după conferinţa din cadrul Tratatului de la Varşovia la care participase Gheorghe Gheorghiu-Dej alături de o delegaţie românească. 
 
La numai câteva zile de la întoarcerea în ţară, liderul comunist a început să aibă o tuse supărătoare. A fost consultat iniţial de medicul său personal Leon Bercu. Acesta era îngrijorat de secreţiile cu sânge eliminate de Gheorghiu Dej după fiecare acces de tuse. A fost consultat de cei mai buni medici din România. Toţi au ajuns la acelaşi diagnostic: cancer pulmonar. 
 
A fost îngrijit în condiţii extraordinare fiind chemaţi inclusiv medici specialişti din Franţa. Evoluţia a fost galopantă. În două luni, Dej murea de cancer. 
 
Culmea, în anul 1964 făcuse un control anual amănunţit şi părea sănătos tun. A fost investigat inclusiv la plămâni şi aceştia păreau sănătoşi. Acest amănunt i-a făcut pe mulţi să se gândească cu suspiciune la moartea galopantă a lui Dej. 
 
Este însă adevărat că Dej suferise de plămâni după ce a fost închis în puşcărie, în timpul ilegalităţii. 
 

”Duplicitarul” Dej, un personaj incomod

 
Dej a răcit imediat după ce s-a întors de la Varşovia - mărturisea şi Paul Sfetcu, şeful său de cabinet. O răceală bruscă care evolua rapid şi devastator. 
 
Pentru mulţi era clar că Dej a fost iradiat sau otrăvit, o practică obişnuită a sovieticilor de a-şi îndepărta adversarii incomozi. Cu atât mai suspect este faptul că aproape toţi ofiţerii care asiguraseră paza personală a lui Dej la Varşovia au murit de cancer. 
 
Liderul comunist ar fi afirmat de altfel, mai în glumă mai în serios, cu o lună înainte de a muri, că a fost otrăvit de KGB. Nu ar fi fost singurul. Generalul Pacepa spune că ar fi aflat de la Nicolae Ceauşescu că Gheorghe Gheorghiu Dej s-ar fi aflat pe o listă neagră alături de alte persoanlităţi ale vremii, inclusiv Lucreţiu Pătrăşcanu, Mao Zedong sau chiar JF Kennedy. 
 
Păcatul lui Dej ar fi fost duplicitatea. Acesta a aplicat politicile staliniste atâta timp cât Stalin a fost în viaţă. Apoi s-a reorientat. Pe lângă faptul că a respins Planul Valev adoptat de CAER la insistenţele lui Hrusciov, urmaşul lui Stalin la conducerea URSS, Dej reluase relaţiile diplomatice cordiale cu statele vestice democratice inclusiv cu SUA. Preşedintele Lyndon Johnson vorbea despre România ca despre ”statul prieten din zona comunistă”. Acest lucru era de neacceptat din punctul de vedere al lui Hruşciov. Totodată Dej se desprindea tot mai mult de URSS, rezolvând şi problema retragerii ultimelor trupe ale Armatei Roşii de pe teritoriul românesc dar şi prin celebra ”Declaraţie de independenţă” din anul 1964. 
 
Generalul Pacepa, dar şi un alt ofiţer de securitate a cărui nume a rămas necunoscut, ar fi afirmat că Dej a fost iradiat de ruşi în timpul conferinţei de la Varşovia. Acesta ar fi fost cazat într-o încăpere stranie, o şcoală cu duşumele negre, fără încălzire, deşi era iarna. 
 
Totodată, în biroul lui Dej, spun alţii din anturajul său, s-ar fi aflat o bucată de uraniu, într-o casetă de lemn, primită în anul 1956. Şeful de cabinet ar fi mărturisit că era deosebit de radioactiv şi a fost îndepărtat din birou. 
 
În orice caz dincolo de aceste teorii privind asasinarea lui Dej, este cunoscut şi faptul că liderul comunist avea probleme cu plămânii după perioada în care a stat închis la puşcărie. Succesorul lui Dej a fost Nicolae Ceauşescu, un fost coleg de celulă a liderului comunist şi totodată un colaborator apropiat, favoritul lui Dej. 
 

Ceauşescu s-a căţărat la putere pe încrederea lui Dej

 
Nicolae Ceauşescu a ştiut să câştige încrederea lui Dej şi, în acelaşi timp, a scăpat de adevăraţii „ilegalişti” din partid, adică de cei care cu adevărat au desfăşurat activităţi subversive în perioada interbelică, oameni care nu l-ar fi legitimat cu nimic. 
 
Ocupat cu alte probleme, Dej a lăsat pe mâna lui Ceauşescu structura organizatorică internă a partidului. A fost şansa sa. Prin intermediul funcţiei sale, Ceauşescu devenea al doilea om în partid şi cel mai important, se ocupa cu evidenţa cadrelor şi promovarea acestora. „În calitatea lui de şef al Direcţiei Organizatorice, Nicolae Ceauşescu a avut două câştiguri majore în raport cu ceilalţi demnitari. Primul – cunoaşterea în amănunt a politicilor partidului în toate domeniile. Al doilea – puterea aproape nelimitată asupra imensului aparat teritorial şi crearea unei baze de putere în interiorul aparatului central. 
 
Cadrele conduc totul, spusese Stalin, a cărui putere în partid îşi îngroşase la fel rădăcina”, se arată în lucrarea ”Fiul Poporului”, redactată de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin Răzvan Mihai şi Ilarion Ţiu. Ceauşescu a avut grijă să aleagă în diferite funcţii cheie oameni credincioşi lui şi capabili să-l sprijine oricând. 
 
„«Nenorocirea», a observat prea târziu Alexandru Bârlădeanu, s-a produs prin aceea că Gheorghiu-Dej, fiind preocupat în acea vreme de dobândirea independenţei în raporturile cu sovieticii, în relaţiile cu China şi cu CAER, a lăsat problemele interne ale partidului în seama lui Ceauşescu. Acesta şi-a impus oamenii lui la nivelul regiunilor. Aşa îşi explicau şi demnitarii tineri succesul lui Ceauşescu din 1965“, se arată în „Fiul Poporului”. 
 
Vă recomamdăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările