Masacrul ţinut secret 45 de ani. Cum au fost măcelăriţi 400 de români de trupele sovietice

Masacrul ţinut secret 45 de ani. Cum au fost măcelăriţi 400 de români de trupele sovietice

În satul Oroftiana, comuna Suharău, judeţul Botoşani, localnicii păstrează şi astăzi amintirea unor evenimente tragice petrecute acum aproape opt decenii. Peste 400 de oameni au fost măcelăriţi de trupele sovietice după ce aceştia au încercat să treacă graniţa în România. Erau români ajunşi pe teritoriul URSS, după ocuparea Bucovinei de Nord, şi doreau să se întoarcă acasă la rude.

Ştiri pe aceeaşi temă

Satul Oroftiana, din comuna Suharău, judeţul Botoşani, este un cătun pitoresc la frontiera de nord cu Ucraina. De o parte şi de alta a graniţei, tot români, şi la Oroftiana, dar şi în satele de pe teritoriul Ucrainei. Mulţi sunt rude, despărţiţi de o singură râpă şi o barieră. Au ajuns în două ţări diferite în urmă cu 79 de ani, atunci când URSS lua României Bucovina de Nord. Pe unul dintre dealurile de la frontieră, în Oroftiana, se află o cruce imensă. De cealaltă parte a frontierei, ca în oglindă, românii din Ucraina au ridicat o bisericuţă. Aparent, doar un simbol religios, o mărturie a pietăţii sătenilor. În realitate însă, atât crucea, cât şi biserica ascund o poveste dramatică, despre care nici măcar nu s-a vorbit mai bine de patru decenii. Pe dealul unde se află crucea, 400 de români trimişi de Stalin şi Hitler în Uniunea Sovietică au fost masacraţi doar fiindcă doreau să se întoarcă la rudele lor, dincolo de frontiera impusă. ”În anul 1941, zăpada s-a înroşit aici la Oroftiana. Au fost ucişi fiindcă au vrut să vină la fraţii, verii sau cumnaţii lor. Au plătit cu viaţa un drept natural. Noi am ridicat crucea aici pentru a ne aduce aminte mereu. Bunicii şi părinţii noştri nu au putut vorbi despre asta, şi-au înghiţit lacrimile. Dar noi vom avea grijă să spunem tuturor ce a fost aici la Oroftiana. Este un eveniment tragic de care puţini au auzit şi, din păcate, nu este prezent nici în manualele de istorie”, spune Alexandru Oanea, un profesor de istorie din comuna Suharău.

Fraţi, veri, cumnaţi, despărţiţi peste noapte

Povestea măcelului de la Oroftiana începe cu un eveniment istoric de o importanţă majoră pentru România Mare. La 23 august 1939, URSS şi Germania nazistă semnau un pact de neagresiune, cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop - Molotov. Practic, Hitler dorea să-şi asigure liniştea în est pentru a declanşa războiul-fulger în vestul Europei. Pactul Ribbentrop-Molotov a adus cu sine şi consecinţe nefaste pentru România. Propriu-zis, ruşii doreau anexarea Basarabiei şi au cerut nemţilor să nu se opună. Mai mult decât atât, Stalin a făcut presiuni şi pentru anexarea Bucovinei de Nord. 

La un an de la semnarea pactului, în vara lui 1940, printr-un ultimatum, URSS cerea României să retragă trupele şi administraţia din Basarabia şi Bucovina de Nord. Fără aliaţi şi presaţi şi de Germania Nazistă să accepte pretenţiile sovietice, românii pleacă capul şi fac ce li se cere. Într-o singură noapte, românii din nordul Moldovei s-au trezit în două ţări diferite. Fraţi, cumnaţi sau veri şi-au dat seama că unii sunt în România, iar ceilalţi în URSS. ”A fost un şoc. Să-ţi dai seama că peste noapte apa de pe streaşina casei cade, de fapt, în Uniunea Sovietică. Erau rude care au fost despărţite de graniţă. Imediat au venit ruşii şi au trasat graniţa. Unii erau în vizită când au ajuns clandestin pe teritoriul unui stat străin”, spune Petru Mihăescu Oroftiana, un localnic de 78 de ani.

În zare se văd satele de pe celălalt mal al Prutului FOTO Cosmin Zamfirache

Mai mult, ruşii nu le-au mai dat voie românilor din Bucovina de Nord să plece la rudele lor. Satele Mahala, Boian, Buda, Ostriţa, Horecea şi Oroftiana erau pline de oameni înrudiţi. Interdicţiile şi abuzurile sovieticilor în zonele ocupate i-au determinat pe mulţi români să încerce să treacă graniţa în România. Când nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost anexate de URSS, regimul stalinist a declanşat represiunile, evident împotriva ”chiaburilor”, adică a ţăranilor înstăriţi. Totodată erau luate şi măsuri de epurare etnică, dar şi de eliminare a tuturor valorilor considerate a fi ”antisovietice”. Inclusiv proprietatea privată. Atunci, românii rămaşi în URSS au ceput să fugă peste graniţă, în România, la familie sau prietenii rămaşi de partea cealaltă”, spune profesorul Oanea. 

400 de oameni măcelăriţi în doar câteva minute

În acest context, 400 de săteni din Mahala, Boian, Buda şi Ostriţa au decis să treacă în România. Un sătean din Oroftiana, rudă a unuia Bujor, din cătunul Boian, ajuns în URSS îşi aduce aminte de ce-i povestise o mătuşă. ”Ei aveau rude de o parte şi de alta a graniţei. Doreau să se reunească familiile. Ăsta era principalul motiv. Li se părea o nebunie să nu-şi vadă fraţii de sărbători, să-şi vadă verii sau cumnaţii. Apoi, mai erau şi sovieticii care nu le dădeau pace. Aşa că s-au hotărât într-o iarnă să plece. Să meargă bărbaţii tineri înainte şi mai apoi restul familiei. Era luna februarie a anului 1941 când s-au hotărât să treacă. Au zis că viscolul îi ascunde. Ştiau riscurile, dar nu credeau totuşi că cineva îi va omorâ în halul ăla.”, spune săteanul.

Profesorul de istorie Oanea, cel care a studiat evenimentele, spune că cei 400 de oameni au plecat pe 6 februarie 1941. ”Au aşeptat căderea nopţii şi au mers toată noaptea prin viscol şi zăpadă.

 Profesorul Oanea pe locurile unde au fost ucişi cei 400 de români FOTO Cosmin Zamfirache

Au trecut Prutul pe gheaţă şi au ajuns la graniţă. ”Soldaţii sovietici îi aşteptau ca într-o capcană. Au început să tragă fără milă în grupul de oameni neajutoraţi. Cei care au fost loviţi de gloanţele mitralierelor nu au avut nicio şansă. Numai la primele rafale de mitralieră au căzut peste 200 de oameni. Cei din faţă. Dar măcelul a durat până dimineaţă”, spune profesorul Oanea. Petru Mihăescu Oroftiana spune că a auzit că, de fapt, sătenii seceraţi de mitraliere au fost trădaţi tot de unul de-ai lor. ”Tot un român din satele astea i-ar fi aruncat în cursă. Auzise că vor să plece şi posibil în colaborare cu ruşii i-a trimis la moarte. Le-a spus că la o anumită oră noaptea pot trece că patrula nu-i pe acolo. De bună credinţă, oamenii l-au crezut. Culmea, exact în acel moment, îi aşteptau ruşii cu mitralierele. Şi i-au omorât pe capete. Rude de ale noastre....şi astăzi îi plângem”, spune bătrânul. Cei ucişi au fost aruncaţi în gropi comune. Erau tineri, femei, bătrâni. ”Nu se ştie unde sunt gropile acelea. În orice caz, undeva pe dealurile astea de la Oroftiana, lângă graniţă. I-au îngropat imediat, în zori”, spune profesorul botoşănean.

Un subiect tabu

Masacrul de la Lunca, cum este cunoscut, fiindcă aşa se numea aceea zonă în 1941, a fost multă vreme un subiect tabu. De aceea numai localnici şi doar câţiva istorici ştiu despre cei 400 de oameni ucişi. ”Despre lucrurile astea nu se vorbea atunci. Le era frică oamenilor. Îi plângeau în tăcere, pe verii sau fraţii lor morţi acolo. Pe cine întrebai nu ştia nimic. Nici eu nu ştiu mare lucru, fiindcă nu povestea nimeni”, spune Petru Mihăescu Oroftiana. În urma măcelului au scăpat 46 de oameni, iar 42 dintre aceştia, care erau răniţi, au încăput pe mâinile ruşilor. ”Au fost trimişi în Siberia, în lagăre. Cei mai mulţi nu s-au întors”, spune profesorul Oanea. Printre ei, şi vărul lui Petru Mihăescu.

”A fost deportat în Siberia. Acolo trebuia să-l ducă la tăiat lemn în taiga. Auzise că cine pleacă acolo nu se mai întoarce viu. Aşa că şi-a tăiat două degete cu toporul. Să supravieţuiască. L-am întâlnit la Bucureşti, când s-a întors. Era pictor. L-am întrebat multe, dar numai atât mi-a spus, în rest îmi explica că nu poate să vorbească”, spune botoşăneanul. După 1990, oamenii de pe ambele maluri ale Prutului, rudele din Ucraina şi România, a celor ucişi la Lunca s-au întâlnit. Au plâns, s-au îmbrăţişat şi au decis să rupă tăcerea. Au făcut-o în felul lor. Au ridicat împreună o cruce pe dealul unde au sfârşit rudele lor. De cealaltă parte a graniţei, faţă în faţă cu crucea de la Oroftiana, a fost construită şi o biserică pentru pomenirea lor. ”Anual se întâlnesc şi fac pomenire aici. Nu-i cunoşteau, că erau fie prea mici, fie nici nu era născuţi. Dar chiar şi aşa îi plâng şi îi amintesc, măcar odată pe an”, mai spune profesorul Oanea.  

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Mărturia terifiantă a unui supravieţuitor al masacrului de la Fântâna Albă, când 3.000 de români au fost ucişi de sovietici: „Trăgeau în noi ca după iepuri”

Măcelul comis de ostaşii sovietici în 1944 într-un sat din Ardeal: „Ne-au spus că pentru fiecare soldat rus de care ne vom atinge, vor executa cinci români”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: