Cum i-au exploatat românii pe romi secole de-a rândul. Erau bătuţi, ucişi şi vânduţi, femeile erau abuzate sexual

Cum i-au exploatat românii pe romi secole de-a rândul. Erau bătuţi, ucişi şi vânduţi, femeile erau abuzate sexual

Tigani din Dobrogea FOTO Anatole Magrin

Romii au avut secole de-a rândul statut de robi în Principatele Române. Dacă unii erau lăsaţi să-şi câştige existenţa cu o relativă libertate, alţii erau exploataţi crunt, inclusiv sexual, de boierii români.

Ştiri pe aceeaşi temă

Romii sau ţiganii, aşa cum erau cunoscuţi în evul mediu românesc, au intrat pe diferite filiere pe teritoriul Principatelor Române. Originea acestoa este şi astăzi subiect de discuţie, la fel ca şi momentul exact în care au ajuns pe teritoriul actual al României. Cert este că, aşa cum arată inclusiv mărturii ale călătorilor străini, romii au devenit robi pe domeniile domneşti, boiereşti sau ale mănăstirilor.

Aceştia erau trataţi în funcţie de firea stăpânului. Fie se bucurau de oarecare libertate în exercitarea ocupaţiior, fie de cele mai multe ori erau exploataţi şi consideraţi un fel de obiecte puse la dispoziţia stăpânului feudal. De altfel, statutul romilor în Principatele Române era o formă de sclavie medievală, având în vedere că aceştia oficial nu aveau niciun fel de drepturi, iar stăpânul putea dispune inclusiv de viaţa lor.
 
Romii aduşi de cumani şi de Ştefan cel Mare
 
Originea ca şi prezenţa romilor pe teritoriul Principatelor Române este încă un subiect de discuţie deschis. Au fost elaborate însă diverse teorii, apelându-se bineînţeles la fondul documentar. De exemplu specialistul Alexandru Gonta susţinea că romii ar fi ajuns prima dată în Ţara Românească. Mai precis, s-au aşezat în Câmpia Română înainte de întemeierea voievodatului, odată cu invazia unor călăreţi de stepă precum pecenegii sau cumanii. Alexandru Gonta este de părere că primii romi au venit pe teritoriul României în secolul al XI-lea sau al XII-lea aşezându-se printre localnici. Au fost aduşi de aceşti războinici de stepă drept robi, rămânând cu acelaşi statut şi în perioada următoare. Bogdan Petriceicu Haşdeu, de celalaltă parte, susţine că romii ar fi ajuns pe teritoriul României pe filieră bizantină şi mai apoi otomană. 
 
Aceste păreri sunt greu de argumentat şi dovedit însă. Cert este că în secolul al XIV-lea romii se aflau deja pe teritoriul Ţării Româneşti. O arată o serie de documente. De exemplu, în 1385, voievodul muntean, Dan I, dăruieşte Mănăstirii Tismana, pe lângă pământuri şi 40 de sălaşe cu robi romi. În 1388, romii sunt amintiţi din nou, de această dată în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân care la rândul său, face o donaţie Mănăstirii Cozia în care erau incluşi şi robii romi. În Moldova, romii sunt amintiţi documentar ceva mai târziu. În 1428, Alexandru cel Bun, dădea Mănăstirii Bistriţa mai multe sălaşe de robi romi şi tătari. 
 
Cei mai mulţi romi, se pare, ajung în Moldova aduşi de Ştefan cel Mare. Numai în 1471, Ştefan cel Mare aduce peste 17.000 de romi din Câmpia Bărăganului, drept robi, după ce-l învinge pe Radu cel Frumos. Îi oferă mănăstirilor. Cu alte cuvinte sălaşele de robi romi s-au înmulţit în ţările române, ajungând şi în Transilvania. Aşa s-a ajuns la situaţia în care Principatele Române avea cei mai numeroşi romi din Europa. Cel puţin asta afirma A. Langeron în 1790.
 
Robi ai domnului, boierului şi mănăstirilor
 
Statutul romilor medievali a rămas acelaşi până la jumătatea secolului XIX în Ţările Române. Mai precis acela de robi, adică un fel de sclavi. Trăiau în sălaşuri care aparţinau fie direct domeniilor domnitorului, fie boierilor sau mănăstirilor. F. von Bauer spunea despre romi în 1778 că "toţi românii sunt liberi, fiind robi numai ţiganii". Pe aceste domenii îndeplineau diferite sarcini de la lingurari, aurari, oameni care lucrau pământurile domeniilor şi până la meserii pe care creştinii nu doreau să le practice, şi anume călăi. De exemplu generalul C. von Tige trecând prin ţările române îi găseşte în postura de muzicanţi şi ursari "O mulţime de romi care, cu ţambalul şi cu fluierele lor, făceau să joace cu deosebită graţie 12 urşi". 
 
Un alt călător străin arată diferenţierea activităţilor pe care romii robi le practicau pe domenii. Se numea J. Lebprecht şi spunea despre ei că se împart "în două categorii şi anume: aceia cu domiciliul stabil, care se ocupă în parte cu agricultura, parte cu meşteşuguri şi mai ales cu fierăria, iar o parte îşi scot traiul din lautărie, progresează bine şi duc o viaţă liniştită, apoi sunt romii de şatră, care nu sunt stabili şi cutreieră toată ţara". W. von Bauer spune despre ei că sunt vătraşii care trăiesc în sate, muncesc pământurile domnilor, boierilor şi mănăstirilor, rudarii care prelucrează lemnul pentru aceeaşi stăpâni şi lăieşii care lucrau arama şi erau de altfel şi fierari. 
 
”După plac îi ucid şi îi vând ca pe nişte vite”
 
Călătorii străini menţionează de altfel modul în care aceşti robi erau trataţi. Majoritatea spun că erau exploataţi crunt. Nici măcar nu erau consideraţi oameni. Ci un fel de animale care erau ucise şi vândute după bunul plac al stăpânului. Contele d'Antraigues a vizitat Ţările Române în secolul al XVIII lea şi în plin secol al luminilor considera inadmisibil modul în care erau trataţi robii. ”Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi fără deosebire de sex”. Un alt francez venit în Moldova în timpul Revoluţiei Franceze la final de secol XVIII deplângea şi el soarta romilor robi şi era contrariat că oamenii puteau fi trataţi aşa în Europa. ”Ce se poate spune despre aceste numeroase turme de fiinţe încă şi mai nenorocite, care sunt numite ţigani şi care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeaşi treaptă cu vitele de povară şi adeseori tratate mai rău decât ele de către stăpâni barbari a căror odioasă şi asa-zis proprietate sunt?”. 
 
Romii trăiau în condiţii mizere, descrise de aceeaşi călători străini, murdari şi de multe ori înfometaţi, fără niciun fel de educaţie. Mai mult decât atât, erau respinşi de toate categoriile sociale, fiind un fel de paria. Chiar şi cei mai săraci ţărani români îi dispreţuiau.  ”Cu toate că ţiganii alcătuiesc o parte însemnată a comunităţii, ei sunt priviţi cu cel mai mare dispreţ de către ceilalţi locuitori care, într-adevăr, se poartă cu ei puţin mai bine decât cu animalele şi epitetul insultător de hoţ sau oricare altul echivalent ar putea fi tolerat mai uşor decât acela de ţigan”, preciza W. Wilkinson, un ofiţer britanic care a ajuns în ţările române la începutul secolulu XIX. 
 
De altfel în Moldova şi Ţara Românească tratamentul inuman aplicat romilor robi a continuat până la jumătatea secolului XIX, intrigând inclusiv pe marii oameni politici şi intelectualii români emancipaţi. ”Fiinţe umane cu lanţuri la mâini şi la picioare, cu cercuri de fier în jurul frunţii sau cu zgardă metalică la gât. Biciuri sângeroase şi alte pedepse precum înfometarea, atârnarea deasupra focului fumegând, regimul de carceră şi aruncarea, despuiat fiind, în zăpadă sau apă îngheţată, acesta este tratamentul aplicat nenorocitului de ţigan”, scria Mihail Kogălniceanu amintindu-şi de tratamentul aplicat robilor pe moşii în copilăria sa în jurul Iaşiului. De altfel impresionat de tratamentul barbar aplicat acestor robi, Kogălniceanu va contribui decisiv pentru eliberarea lor. Culmea de acelaşi tratament aveau parte şi robii donaţi de voievozi mănăstirilor, locuri unde se presupune că era încurajată iubirea de aproape şi umanitatea.
 
Femei exploatate sexuale
 
Ţigăncile aflate în robie erau la rândul lor abuzate de stăpâni. Pe lângă bătaie şi alte pedepse, fetele tinere erau de multe ori violate sau folosite pentru plăceri sexuale de boieri. ”Cu desăvîrşire odios era chipul în care se uza de fetele şi de femeile acelor nenorociţi. Plecând de la principiul că trupul robului este lucru al stăpânului, ţigancele, fete mari şi femei măritate în toate regula, în faţa altariului, erau privite de stăpîni ca adevărată carne pentru plăcere. Se uza de ele în această însuşire cu ştirea părinţilor şi a soţilor. (...) Şi patru veacuri de asemene supunere abjectă degradase într-atîta pe acei nenorociţi, ucisese în astfeli de grad orice simţimînt de demnitate omenească într-înşii, încât ei priveau această îngrozitoare batjocură ca lucru firesc, împotriva căreia nu cunosc exemplu de opunere, de revoltă, de încercare de răzbunare“, scria Radu Rosetti în cartea sa „Amintiri. Ce-am auzit de la alţii“, capitolul VII, „Din vremea regulamentară“.
 
Inclusiv călugării cu ranguri importante de la mănăstiri abuzau sexual de roabe. ”Şi să nu se creadă că numai stăpînii mireni uzau de drepturi regaliene asupra ţigancelor aparţinîndu-li: aceste roabe alcătuiau adevarate haremuri pentru igumenii mănăstirilor pe cari generozitatea pioşilor donatori le înzestrase cu număroase suflete de ţigani. Mai cu samă egumenii greci ai mănăstirilor închinate aveau reputaţia că ştiu, prin schimburi, să-şi alcătuiască seraiuri de frumuseţi ţigăneşti“, scria acelaşi Radu Rosetti.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
citeste totul despre: