Misterul cadavrului lui Nicolae Bălcescu. Osemintele marelui revoluţionar au fost aruncate într-o groapă comună

Misterul cadavrului lui Nicolae Bălcescu. Osemintele marelui revoluţionar au fost aruncate într-o groapă comună

Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor şi lider al Revoluţiei din 1848 a murit departe de ţara din care şi-a făcut un ideal, sărac şi bolnav, iar osemintele sale s-au pierdut într-o groapă comună din Palermo. Demersurile făcute de autorităţile române de-alungul timpului pentru a găsi şi repatria osemintele lui Bălcescu nu au avut succes.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicolae Bălcescu a căpătat boala de plâmâni pe vremea când a fost închis în mănăstirea Mărgineni, după ce participase la mişcarea complotistă condusă de boierul Dimitrie Filipescu prin care s-a dorit împroprietărirea clăcaşilor. Împreună cu Christian Tell, Ion Ghica şi C.A. Rosetti a înfiinţat societatea secretă ” Frăţia” al cărei ideal era unitatea naţională.

A plecat să-şi desăvârşească studiile la Paris unde a participat la revoluţia din 1848. S-a întors în ţară şi a luat parte la Revoluţia Română din acelaşi an. În perioada guvernului provizoriu de după Revoluţie a fost pentru două zile ministru şi secretar al Guvernului. Înăbuşirea revoltei l-a făcut să fugă în Ardeal. Au urma ani de pribegie în care i s-a interzis să mai intre în ţară. A reuşit să  pună pentru ultima dată piciorul pe pământ românesc în 1852.

Trecând Dunărea, la Turnu Măgurele s-a întâlnit cu mama lui bolnavă. Nu i s-a dat voie să rămână în România şi a luat calea pribegiei ajungând la Constantinopol şi mai apoi în Italia. Boala sa a avansat galopant şi de la Napoli, oraşul în care ajunsese iniţial, începând cu 17 octombrie 1852, s-a mutat la Palermo, unde clima îi era mai prielnică. Aici şi-a petrecut Nicolae Bălescu ultimele zile din viaţă, singur, sărac şi bolnav, într-o cameră a hotelului Trinacria.
 
”Mă voi lecui şi voi fi din nou pe picioare”
 
În ultimele zile de viaţă petrecute, în anul 1852,  în camera de hotel din Palermo , Bălcescu a scris la lucrarea ” Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, sperând să apuce să o termine. A trimis scrisori prietenilor din ţară, chemându-i la el. A corespondat şi cu Luxiţa Florescu, iubita din ţară , mama fiului său nelegitim, Bonifaciu Florescu. Corespondenţa dintre cei doi a fost publicată de Nicolae Iorga. 
 
”Am aflat că eşti în Sicilia la Palermo ca să petreci iarna şi nu ştiu însă de mai ai vreun prieten care să poată veni la tine. Cu siguranţă acest fapt te chinuieşte amarnic. Cu câtă mulţumire aş primi suferinţele tale, să te văd scăpat din ele. Eu, Bonifaciu şi toţi ai mei suntem sănătoşi, toţi îţi trimit complimente. Bonifaciu îţi sărută mâna şi eu prietenul meu te sărut de mii de ori şi te rog acuma ca întotdeauna să mă crezi a ta bună prietenă”, îi scria Luxiţa lui Nicolae Bălcescu, în ultimele sale zile de viaţă.
 
"Prietenul tău pe care l-ai iubit ca un frate nu e cu puterile vlăguite... el a pus la rezon suferinţele... Mă voi lecui şi voi fi din nou pe picioare, câteva zile numai cu cer senin şi soare şi am să pot crede că am scăpat şi de data aceasta cu obrazul curat", îi scria Bălcescu prietenului său,  I. Ghica.
 
De la mănăstirea Capucinilor, într-o groapă comună
 
În luna noiembrie starea revoluţionarului s-a înrăutăţit. Sfârşitul l-a găsit singur, în camera  hotelului Trinacria. Simţind că moare, Bălcescu şi-a făcut testamentul şi a chemat un preot ortodox de la biserica greacă pentru a fi împărtăşit. Potrivit testamentului semnat de scriitor, averea lui Bălcescu se rezuma la 30 de franci, îmbrăcăminte, cărţi şi manuscrise. Conform certificatului de deces, inima marelui revoluţionar român a încetat să bată în noaptea  pe 29 noiembrie 1852.


Trupul neînsufleţit a fost dus a doua zi la mănăstirea Capucinilor unde şi-a găsit revoluţionarul român primul mormânt. Osemintele lui Bălcescu au fost scoase câţiva ani mai târziu şi depuse într-o groapa comună, împreună cu alte câteva sute de morţi. De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de găsire şi repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale lui Bălcescu.
 
În căutarea mormântului lui Bălcescu
 
 Alexandru Ioan Cuza a trimis la Palermo un emisar pentru depistarea rămăşiţelor revoluţionarului. Tentativa a fost fără succes pentru că nu s-a putut da de urma mormântului.

Comunişti, care l-au considerat pe Bălcescu un precursor al ideologiei comuniste, dată fiind aplecarea sa către poltica de stângă, au demarat în 1977 o campanie de găsire a rămăşiţelor acestuia.

În 1977, o delegaţie română a plecat la Palermo pentru a descoperi locul în care se prespunea ca ar fi fost înmormântat Bălcescu. Toată aventura de găsire a osemintelor a plecat de la mărturia unui marinar român care a descoperit certificatul de deces.
 
Certificatul de deces a ajuns în ţară graţie unui ofiţer de marină român
 
Şerban Gheorghiu, ofiţer de marină din Constanţa, are meritul găsirii documentului care atestă moartea revoluţionarului. Acesta a descoperit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu, la Palermo. Ofiţerul de marină din Constanţa a scris şi o carte despre experineţa sa, intitulată „De la Ipoteşti la Palermo“ şi publicată în anul 1995. El însuşi a căutat în catacombele Capuccinilor mormântul lui Bălcescu, apoi s-a dus la cimitirul Ratoli, unde se afla piatra funerară a lui Nicolae Bălcescu, „pe care o sărutau toţi românii în drumul lor pe aici, precum mahomedanii piatra sfântă Kaaba, când vin în pelerinaj la Mecca“.
 
Intendentul cimitirului i-a arătat cenotaful patriotului român: „În partea de jos, sub numele NICOLAE BĂLCESCU sunt scrise următoarele cuvinte în limba lui Dante: „În groapa comună nr. 15 zace Nicolae Bălcescu, istoric şi patriot român mort în exil la Palermo la 29 noiembrie 1852»“.
 
În toamna anului 1974, ofiţerul român a găsit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu şi autorizaţia de înmormântare, eliberată de Oficul Stării Civile al oraşului Palermo. A coborât în catacombe şi a ajuns în faţa a cinci mumii ale decedaţilor în noiembrie 1852 – ianuarie 1853.

„Padre îndreaptă arătătorul către mumia din mijloc şi afirmă «Questo e l oro Balcesco!» Cadavrul era îmbrăcat simplu, avea mâini subţiri, iar chipul era foarte asemănător cu cel al statuii lui Bălcescu din parcul Garibaldi. Pe cap purta un potcav de postal, de felul celor purtate în Ţara Românească, la epoca respectivă“
, a povestit ofiţerul de marină.


Presupusa mumie a lui Bălcescu a fost analizată de dr. Cantemir Rişcuţia în 1977, când o delegaţie română a fost trimisă la Palermo pentru a verifica veridicitatea celor descoperite de ofiţerul de marină. Cantemir Rişcuţia a constatat că vârsta mumiei nu depăşea 20 de ani şi, astfel, a exclus imediat ipoteza că mumia aparţine lui Bălcescu. S-au analizat toate scheletele din galerie, însă niciunul nu a corespuns semnalmentelor revoluţionarului român. Într-un final, campania a eşuat după ce s-a aflat că trupul lui Bălcescu ajunsese într-o groapă comună.

„Ofiţerul de marină Şerban Gheorghiu are meritul de pune din nou în discuţie chestiunea locului unde s-ar afla rămăşiţele lui Bălcescu: revenind la Cimitirul Capuccinilor, a impulsionat reluarea în forţă a cercetărilor, el fiind primul român care a xerografiat şi reprodus adnotaţiunea din registrul decedaţilor, aducând în ţară certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu“, nota academicianul Dan Berindei despre demersul marinarului român.
 
Tentative eşuate
 
Tentative de recuperare a oseminelor lui Bălcescu au existat şi după 1989. Guvernul român a trimis o altă delegaţie la Palermo pentru găsirea mormântului lui Bălcescu. S-a dorit repatrierea trupului neînsufleţit şi îngroparea în comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Vâlcea. Locul de veci în care odihneşte Bălcescu a rămas însă necunoscut. După ultimele informaţii ale autorităţilor, groapa comună în care ar zace osemintele lui Bălcescu se află sub o stradă din Palermo, şi din acest motiv săpăturile ar fi imposibile.
 
Bust în piaţa din Palermo
 
Un bust al lui Nicolae Bălcescu a fost instalat în 1961 în Piazza Marina din Palermo, la comanda Academiei Republicii Populare Române. ”Grande istorico e patriota romeno” este inscripţia care aminteşte de ceea ce a reprezentat Bălcescu pentru România. Lucrarea sa de suflet, ”Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” la care a scris până în ultimele clipe ale vieţii a fost publicată postum în perioada 1861-1863 în ” Revista română” condusă de Alexandru Odobescu. Tot  Odobescu s-a ocupat de editarea  în volum a lucrării considerate cea mai importantă scriere a lui Nicolae Bălcescu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: