Marea foamete care a ucis un sfert din populaţia Europei. Rolul avut de mica „eră glaciară“ în dispariţia hranei

Marea foamete care a ucis un sfert din populaţia Europei. Rolul avut de mica „eră glaciară“ în dispariţia hranei

Un sfert din populaţia Europei ar fi murit în marea foamete din 1315 - 1325

În primele trei secole ale mileniului al doilea, Europa a prosperat datorită dezvoltării fără precedent a agriculturii, ceea ce a determinat o explozie a creşterii populaţiei. La începutul secolului al XIV-lea avea să aibă loc, însă, una din marile crize ale umanităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea mai mare ţară a Europei, Franţa, avea la începutul secolului al XIV-lea peste 17 milioane de locuitori. În unele locuri, însă producţia de alimente începea să scadă în urma eroziunii sau a epuizării solului exploatat excesiv, iar problema a fost agravată de răcirea globală. Gheţarii din Arctica avansau iar Marea Baltică a îngheţat în 1303 şi 1306 - 1307. Această mică ”eră glaciară” a pus capăt producţiei de vinuri din Anglia, iar în unele zone din Danemarca şi în cele muntoase din Franţa cultivarea grâului a devenit imposibilă. 

Peste tot, sezonul de creştere a culturilor agricole a fost scurtat cu două luni, iar în verile mai reci şi mai umede culturile au fost atacate de ciuperci. În primăvara anului 1315, în mare parte din Europa au căzut ploi neobişnuit de abundente, vremea umedă continuând şi pe parcursul verii. Culturile au fost doborâte la pământ şi nu mai exista nici nutreţ pentru animale. 

Ploile au fost comparate cu potopul biblic. În anumite zone din Europa Centrală, inundaţiile au măturat sate întregi, răpind sute de vieţi, în timp ce Normandia era devastată de furtuni violente. În unele regiuni preţul grâului a crescut de patru ori, iar mulţi oameni s-au confruntat cu foametea. 

La început, foametea se manifestă în Germania şi cuprinde progresiv restul Europei. Ea îşi face apariţia mai întâi în Europa de nord (1315), unde face ravagii înainte de a atinge apogeul (1330) în zona occidentală a Mediteranei. Grâul ajunge la preţuri aşa de mari încât cei mai săraci, neputând să şi-l procure, devin primele victime ale crizei alimentare; 10% din populaţia din regiunea Ypres a fost răpusă în primele şase luni ale anului 1316. În Anglia, regele Eduard al II-lea a încercat să introducă măsuri de control al preţurilor, dar nu a reuşit decât să-i facă pe comercianţi să îşi retragă mărfurile, iar hotărârea a trebuit abrogată. Jafurile au crescut, iar la ţară oamenii erau chiar ucişi pentru mâncare.

Ploile au continuat şi în 1316, oamenii fiind nevoiţi să mănânce grâul păstrat pentru însămânţare şi au început să taie animalele de povară. Unii şi-au abandonat copiii, iar mulţi bătrâni refuzau să mănânce pentru a-i ajuta pe cei tineri. Un cronicar scria că săracii mâncau tot ce prindeau, cum ar fi câini, pisici şi alte animale. Vremea umedă a continuat şi în 1317, ceea ce a făcut să apară multe boli cum ar fi pneumonia, bronşita şi tuberculoza. Nutreţul pentru animale era în continuare foarte puţin. Producţia de cereale a revenit la normal abia în 1325, până când, potrivit unor istorici, până la un sfert din populaţia Europei murise. (Sursa: Cele mai mari dezastre din istoria omenirii, de John Withington)

Citiţi şi: 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: