Consilier local din Aiud, fostă vedetă naţională, cercetat penal pentru că nu a respectat distanţa de 1 metru la o şedinţă a consiliului local

Consilier local din Aiud, fostă vedetă naţională, cercetat penal pentru că nu a respectat distanţa de 1 metru la o şedinţă a consiliului local

Scandalul a avut loc într-o şedinţă a Consiliului Local Aiud

Persoana cercetată penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru că nu ar fi păstrat distanţa de 1 metru este un consilier local.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud a comunicat vineri, 26 martie 2020, faptul că a înregistrat un dosar penal cu privire la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. 

”Conform celor sesizate prin plângere, s-au încălcat recomandările epidemiologilor şi ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă de a păstra distanţa de 1 metru faţă de o altă persoană. Cercetările se efectuează în continuare de organele de cercetare penală din cadrul IPJ Alba, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud”, se precizează în comunicatul procurorilor.
 
Persoana vizată de plângere este consilierul local independent Ionela Danciu, devenită vedetă naţională în trecut după ce a învins statul în justiţie, reuşind să obţină indemnizaţie de creştere pentru fiecare copil care provine dintr-o sarcină gemelară. Femeia este consilier local independent la Aiud, unde s-a plasat în opoziţie totală faţă de administraţia locală şi majoritatea PNL-UDMR din Consiliul local.
 
Plângerea penală împotriva Ionelei Danciu a fost depusă de administratorul public, Liviu Florea
 
Scandalul a avut loc la şedinţa Consiliului local al municipiului Aiud din 19 martie 2020, iar plângerea a fost depusă de administratorul public al municipiului Liviu Florea. ”După o hărţuire publică constantă de aproape 4 ani, am făcut pasul de a depune plângere penală împotriva numitei care a făcut acest circ monstru, pentru mai multe capete de acuzare. Eu nu îmi fac singur dreptate, eu nu hărţuiesc şi nu apelez la public pentru justiţie. Justiţia o fac organele abilitate. Eu nu mai comentez acest aspect. Las organele de cercetare penală să o facă. Vă asigur, doar, de faptul că munca mea, corectă şi asiduă pentru comunitate, cu multiple rezultate, se vede. Şi nu mă voi opri să-mi fac datoria faţă de comunitate”, a transmis Liviu Florea. 
 
Ionela Danciu nu a comentat deocamdată situaţia determinată de plângerea administratorului public. Aceasta obişnuieşte să transmită live şedinţele Consiliului local spre nemulţumirea celorlalţi consilieri şi a conducerii Primăriei Aiud. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: